Cele mai bune lectii de viata pe care le inveti pana in 30 de ani, potrivit unui psiholog

1
De Mia Nicolescu
13 iun. 2022

Cele mai bune lectii de viata pe care le inveti pana in 30 de ani sunt cele care te ajuta sa afli cine esti si incotro te indrepti.

Se spune ca odata cu implinirea varstei de 20 de ani si pana ajungi la pragul de 30 de ani, te afli intr-un proces continuu de autodescoperire. Este momentul cand inveti poate cele mai multe si importante lectii de viata, cum ar fi: ce cariera iti doresti, unde vrei sa traiesti, ce tip de partener iti place etc.

Cum sa te eliberezi de blocajele emotionale

Pentru multi, un rol important in procesul de autodescoperire il are terapia. Aici ei invata cine sunt si ce isi doresc de la ceilalti si de la viata. Prin urmare, cine ar putea sa explice mai bine despre ce se intampla intre 20 si 30 de ani daca nu chiar un psiholog. Kristen Gingrich este psihologul autorizat care ne dezvaluie cele mai bune lectii de viata pe care le inveti pana in 30 de ani.

OAMENII NU SUNT MEREU CUM TE ASTEPTI SA FIE (BUNI SAU RAI)

Incepand cu 20 de ani, s-ar putea sa realizezi ca ceea ce credeai ca stii despre lume si despre oamenii pe care i-ai idolatrizat poate fi gresit. S-ar putea sa inveti lucruri de care ai fost ferita in copilarie, s-ar putea sa te indepartezi de prieteni sau de membrii familiei si ai putea fi dezamagita de oameni despre care credeai ca nu te vor dezamagi niciodata.

Dar acest lucru este valabil si invers: vei invata ca “nu judeca o carte dupa coperta” este o lectie care ti-a fost “predata” in copilarie, dar abia acum incepi sa o inveti. De exemplu, oamenii cu care credeai ca nu te vei intelege niciodata ar putea sa iti devina buni prieteni sau slujba care credeai ca nu este pentru tine, ar putea fi exact ceea ce iti doresti. Lasa oamenii (si situatiile) sa iti arate cine sunt si nu judeca nimic sau pe nimeni inainte de a le oferi o sansa.

VINDECAREA NECESITA TIMP

Iti doresti ca o raceala sa treaca mai repede, iti doresti ca o rana pe corp sa se vindece mai repede… Si este absolut normal sa iti doresti ca durerea provocata de cineva sa treaca chiar si mai repede. Ce nu stim multe dintre noi (sau nu vrem sa acceptam) este ca procesul de vindecare implica parti din procesele de dezvoltare personala, autoeducare si redobandire a iubirii de sine. Tot acest timp dedicat vindecarii este un timp menit sa ne intareasca.

Vindecare trebuie lasata sa isi urmeze cursul, nicidecum grabita. Ia parte la acest proces, fii activa si descopera cate minuni se pot intampla! Mergi la terapie, invata sa ai grija de tine si sa iti redescoperi pasiunile, sa iti recastigi viata, cauta sprijin de la oamenii pe care ii iubesti si iarta… in primul rand pe tine.

ITI POTI GASI FAMILIA IN ALTE PERSOANE

Familia este importanta, dar partea buna atunci cand cresti si parasesti casa parinteasca este ca intalnesti persoane care in timp ii poti simti ca pe propria familie. Ba chiar te poti intelege mai bine cu ei decat cu cei din familie. Psihologul Gingrich sustine ca incepand cu 20 de ani este momentul perfect pentru o reevaluare a relatiei familiale. Este perioada in care se pot stabili limite pentru a iti proteja propria bunastare, acolo unde este cazul.

Simtim adesea ca avem obligatii fata de membrii familiei, de aceea unele dintre noi se lasa controlate de parinti chiar si cand isi construiesc propria familie. In realitate, propritatea noastra ar trebui sa fie fericirea proprie, sa ne traim viata asa cum simtim, fara sa simtim ca le datoram ceva celor care ne-au crescut. Concluzia: familia este definita de oamenii care te iubesc pentru ceea ce esti si te fac fericita.

COMPARATIA ESTE CU ADEVART HOTUL FERICIRII

Gingrich si-a petrecut o mare parte din viata comparandu-se cu ceilalti: “De ce nu sunt la fel de desteapta, slaba sau draguta ca aceasta alta persoana?”. Si suntem inca multe in situatia ei. In timp ce societatea ne indemna sa fim toate la fel, aceleasi trasaturi fizice, acelasi comportament, acelasi stil vestimentar, psihologii atrag atentia asupra faptului ca fiecare dintre noi este unic in felul lui si asta este un fapt care ar trebui sa ne implineasca. “Sunt minunata, ma iubesc si am zile proaste”, spune psihologul Gingrich. “Acum stiu cine sunt si nu exista nimeni altcineva ca mine, asa ca sa ma compar cu altcineva este o pierdere de timp”.

Desigur, evitarea comparatiilor cu alti oameni, indiferent daca este vorba despre aspect, personalitate, cariera sau situatie financiara, necesita multa practica si atentie. Dar, dupa cum ne asigura Gingrich, vestea buna este ca devine mai usor pe masura ce imbatranesti.

„Nimic nu sta, totul se misca, totul vibreaza. Cele 7 principii ermetice care iti vor schimba viata”

NU O SA STII INTOTDEAUNA CE AI DE FACUT

Cat suntem adolescenti ni se spune mereu: “O sa iti dai tu seama mai tarziu” sau “O sa stii tu ce ai de facut mai tarziu”. Ei bine, nu este chiar asa. Desi dobandim experienta, maturitate si chiar intelepciune, asta nu inseamna ca vom stii intotdeauna ce e de facut in anumite situatii. Si poate ca nu vom stii nici ce avem de facut cu vietile noastre.

In aceasta epoca a retelelor de socializare, credem ca toti ceilaltii si-au dat seama deja ce au de facut cu vietile lor. Privindu-le fotografiile perfecte, credem ca ceilalti arata mai bine, mananca mai bine, traiesc in case mai frumoase, au job-urile la care visau si sunt pe deplini fericiti si impliniti. In realitate, toti ceilalti sunt la fel de dezorganizati ca si tine. Incearca sa tii un jurnal. Este foarte probabil sa te ajute sa te descoperi.

ESTE IN REGULA SA CERI AJUTOR

Gingrich isi aminteste ca se simtea mereu inconfortabil cand trebuia sa ceara ajutor. Terapia a ajutat-o sa-si dea seama ca oamenii din viata ei vor sa fie alaturi de ea chiar si atunci cand ii este cel mai greu. Asa cum noi ne dorim sa fim acolo pentru a ii sustine pe cei la care tinem, asa si ei isi doresc sa faca acelasi lucru pentru noi.

Filmul cu Gwyneth Paltrow din care am invatat cele mai multe lectii de viata

Nu este nevoie sa te rezumi la o singura persoana de incredere – mama sau cea mai buna prietena. Cercul restrans de prieteni pe care te poti baza poate cuprinde chiar si 5 persoane. Daca unul dintre ei chiar nu poate sa iti fie alaturi atunci pentru ca este plecat din tara sau este foarte prin la birou in acel moment, atunci cu siguranta se va gasi altcineva. Sau se poate ca o prietena sa fie cea pe umarul careia poti plange si ea sa planga cu tine, iar un alt prieten sa stie sa faca haz de necaz aducandu-ti astfel zambetul pe chip.

NIMENI NU TE JUDECA ATAT DE MULT PE CAT CREZI

In fata oglinzii te-ai vazut intotdeauna plina de mici imperfectiuni. O alunita parca mult prea evidenta, barbia alungita, nasul departe de a fi perfect, talia depaseste 60 cm si cate sim ai cate. Din aceste motive ai evitat sa te faci remarcata, ai refuzat multe invitatii la evenimente si sub nicio forma nu ai acceptat sa vorbesti in public. Stii care este adevarul?! Nimanui nu ii pasa de aceste mici imperfectiuni ale tale atat de mult pe cat crezi o va face.

Mai mult, daca ai ceva interesant de spus, daca adopti o atitudine potrivita – esti sigura pe tine – crede-ma ca ii vei cuceri pe toti. Oamenii care conteaza cu adevarat sunt cei care sunt interesati de actiunile tale si de ceea ce spui; ei nu te vor alaturi pentru felul in care arati. Si daca ii vei face sa se simta bine in compania ta, cu atat mai mult vor ramane cu o amintire frumoasa despre tine. Daca esti ingrijorata de ce ar putea sa zica ceilalti despre tine, aminteste-ti ca si ei sunt mult prea preocupati sa isi faca griji de ce gandesc ceilalti despre ei.

S-AR PUTEA SA DEVII O PERSOANA COMPLET DIFERITA LA 20 DE ANI

Fiecare an care trece aduce in viata ta o schimbare. Uneori destul de evidenta, alteori mai putin sesizabila. La 20 de ani, insa, s-ar putea sa observe o transformare foarte mare in ceea ce te priveste. Si in ziua de azi iti poti da seama cel mai usor de asta rasfoind conturile personale de Facebook si Instagram. Vei vedea cum gandeai inainte, cand erai o adolescenta, si cum gandesti acum. Cu siguranta observi diferenta.

Lectii de viata de la profesorul Stephen Hawking, omul care nu s-a dat niciodata batut si si-a infrant soarta

Poate ca versiunea ta adolescentina nu ar crede cine esti azi si unde ai ajuns. Psihologul Gingrich considera ca 20 de ani este varsta la care inveti cel mai mult despre tine si ca atunci incepi sa te indrepti catre ceea ce esti menita sa fii.  Fii asa cum simti ca vrei sa fii!

30 DE ANI NU INSEAMNA “BATRAN”

Si la 30 de ani are loc o transformare uriasa, dar asta nu garanteaza ca ai ajuns la maturitatea care iti schimba complet viata. Mahmureala nu mai trece la fel de repede ca la 21 de ani, o noapte pierduta se recupereaza cu mai multe zile in care te bagi la somn la ora 22:00, inca inveti, inca iti dai seama de unele lucruri si inca te distrezi. Oamenii se schimba mereu, invata lectii de viata, se maturizeaza, devin mai intelepti de la an la an.

Foto: Instagram/@martalozanop