Ti s-a intamplat sa ai un vis mare, pe care sa il duci cu tine mult timp si pe care sa iti doresti sa-l transformi in realitate, dar sa ai tendinta sa eviti orice are legatura cu el si de fapt sa nu faci nimic in privinta lui, pentru ca o parte din tine, constienta sau nu, nu este sigura daca vei fi capabila sau daca meriti?
Nu esti singura! Aproape toate visurile mele de copil sau de tanara femeie au fost umbrite de aceleasi ganduri. Ma uitam cu admiratie, dar si cu invidie, la fetele cu mai multa incredere in ele care erau dispuse sa alerge cu mai multa determinare dupa visurile lor. Mie mi se parea ca nu le voi ajunge nicicand din urma si de cele mai multe ori nici nu mai incercam. A fost nevoie sa inteleg ca daca nu gresesti, nu ai cum sa evoluezi ca sa pot sa imi dau voie sa alerg dupa un vis, stiind ca e posibil sa nu-l ating, si sa fiu ok cu asta. Tot ce pot sa iti spun este ca atunci cand am inceput sa imi dau voie sa gresesc am inceput sa imi indeplinesc visurile.
Ce inseamna pentru tine un vis devenit realitate?
Poate e ceva ce ai asteptat sa ti se intample ani la rand sau, din contra, o descoperire care te face sa vibrezi. Poate e un obiectiv atins cu mult efort sau pur si simplu implinirea unei dorinte puse pe un banut aruncat intr-o fantana in orasul tau preferat din Italia. Poate fi o experienta, un obiect, o persoana, un proiect sau un moment in timp, chiar si de cateva secunde.
Pentru mine inseamna cel mai nou proiect la care lucrez de mai bine de doi ani!
Am povestit de mai multe ori, in tot felul de ocazii, despre cat de mult ma preocupau hainele in copilarie. Imi amintesc cu mare drag momentele in care ma probam, exact ca fetitele din filme, cu hainele elegante ale mamei, pasind agale prin casa incaltata cu cei mai frumosi pantofi din lume: stilettosii ei roz pudrat, din piele intoarsa, pastrati cu grija in cel mai ferit colt al “dulapului cu bunatati”, cum imi placea sa numesc sertarul cu pantofii preferati ai mamei. Si acum simt mirosul lor de piele care ma invaluia imediat ce il deschideam!
Nu stiam atunci ceea ce urma sa aflu la ani distanta: ca activitatile preferate ale copilului care se joaca ajung sa fie pasiunile adultului responsabil. Iar eu sunt cu adevarat norocoasa, pentru ca absolut toate lucrurile care imi aduceau bucurie in copilarie se regasesc acum intre preocuparile mele de zi cu zi, si reprezinta pilonii afacerii pe care o conduc.
Cel mai recent proiect al meu nu este o exceptie!
Dupa mai bine de doi ani de discutii in jurul ideii si multa, multa munca de executie, multe emotii si inca si mai multe planuri de viitor, ma bucur sa pot sa iti prezint unul dintre proiectele mele de suflet. Este un concept nou-nout si foarte personal pentru mine, gandit cu grija si cu atentie la detaliu, ghidat de anii de experienta in lucrul cu femeile fantastice din jurul meu, de la prietene la colege si cliente, mai noi sau mai vechi, si despre care iti pot spune doar atat: you’ll love it!!!!
Mie asa mi s-a intamplat cand am vazut ce minuni au iesit la iveala! Pentru ca acest nou proiect este esenta pasiunii si dedicarii mele fata de femei, cel mai nou brand Andreea Raicu pe care abia astept sa-l dezvalui in fata ta!
Mai este atat de putin si sunt extrem de emotionata si de entuziasmata!!!
Daca ma urmaresti, cu siguranta ca ai vazut pe conturile mele oficiale ca pregatesc ceva special. A venit momentul sa afli despre ce este vorba. Sper ca esti pregatita!
Joi, 30 iunie, incepand cu ora 19, voi face pe conturile mele personale de Facebook, Instagram si Tik Tok un LIVE in care va voi dezvalui cele mai “intime” detalii despre noul nostru “bebelus”.
Intra alaturi de mine si vei putea afla povestea numelui si ce reprezinta, cum am pornit proiectul si care a fost motivatia din spatele lui, dar mai ales tot felul de “picanterii” legate de brandul in sine si toate noutatile pe care ti le-am pregatit.
Crede-ma cand iti spun ca e tot ce trebuie sa stii despre sezonul de vara care tocmai incepe!
In plus, daca ti-am starnit curiozitatea si vei intra sa asculti povestea brandului, vei avea sansa sa castigi prin tragere la sorti un premiu care te va incanta peste masura!
Nu uita sa pui data si ora in calendar! Joi, 30 iunie, de la 19 FIX pe conturile mele de FB, Instagram si TIK TOK!
Te astept cu drag!
Foto: CreativeArtworks.ro