Cea mai buna metoda de tratament pentru sindromul ovarelor polichistice, recomandata de un expert

1
De Maria Constantin
31 iul. 2022

La nivel mondial, una din zece femei sufera de sindromul ovarelor polichistice, inclusiv vedete precum Victoria Beckham, Daisy Ridley si Rebel Wilson.

Aceasta afectiune hormonala influenteaza functionarea ovarelor provocand, de obicei, dereglarea ciclului menstrual, cu faze imprevizibile si exces de hormoni androgeni, care se manifesta sub forma acneei, a excesului de par, probleme de fertilitate si altele.

Medicii le recomanda, de regula, pacientelor reducerea simptomelor prin scaderea in greutate, insa nutritionista Rohini Bajekal, coautoarea volumului „Living PCOS Free”, considera contraproductiva concentrarea pe aceasta solutie. In plus, crede ea, nici nu este cel mai bun mod de a usura simptomele si provocarile pe care le impune sindromul, relateaza Marie Claire.

De ce slabitul nu rezolva problema

Sindromul ovarelor polichistice este o afectiune complexa cu o paleta larga de simptome reproductive, metabolice si psihologice care sunt resimtite diferit. Din pacate, multor femei li se spune ca slabitul este singura solutie pentru atenuarea simptomelor, dar relatia dintre sindrom si greutate este complexa, arata experta.

E bine de stiut ca 20% din femeile cu acest sindrom au un indice de masa corporala optim, insa tot se confrunta cu simptomele. „La femeile cu greutate excesiva, chiar si pierderile modeste in greutate (intre 5 si 10% din greutate) au avut ca rezultat in studiile pe termen scurt revenirea la normal a ciclului menstrual si imbunatatirea sanselor de concepere – insa stim ca pentru majoritatea oamenilor slabitul este greu de sustinut pe termen lung”, explica Bajekal.

Chisturi ovariene: 7 simptome pe care n-ar trebui sa le ignori

Pe termen lung, pierderea in greutate se dovedeste un esec. De ce? Fiindca nu este combinata cu un stil de viata sanatos, sustenabil, cu obiective realiste sau o atitudine pozitiva. „Ciclurile dietei yo-yo pot, de fapt, sa duca la cresterea in greutate pe termen lung. Oscilatiile de greutate provoaca, de asemenea, fluctuatii hormonale care afecteaza fazele somnului”, arata nutritionista.

Care e cel mai bun tratament?

Buna intrebare – iar raspunsul poate sa difere de la un specialist la altul. „Sindromul ovarelor polichistice este o afectiune puternic influentata de stilul nostru de viata – de alimentatie, somn, miscare, stres, interactiuni si altele”, explica Bajekal. Multi medici recomanda pierderea in greuatate, insa acesta nu se dovedeste intotdeauna cea mai buna solutie.

„Toate ghidurile nationale si internationale recomanda ca schimbarile stilului de viata sa se afle in prima linie a abordarii sindromului ovarelor polichistice, chiar inaintea medicamentelor”, spune experta. Ea adauga ca schimbarile sustenabile ale stilului de viata pe care le poti pastra toata viata vor avea un impact mai de durata decat dietele fade.

„Recomandarea slabitului ca singura solutie pentru sindromul ovarelor polichistice poate provoca mai mult rau, dat fiind ca femeile cu aceasta afectiune au un risc ridicat de a dezvolta tulburari alimentare, in special tulburari ale apetitului”, subliniaza ea.

Ce poti sa faci pentru atenuarea simptomelor:

– urmeaza o dieta sanatoasa, echilibrata: consuma cereale integrale, orez brun, quinoa, legume (fasole, linte, tofu, Edamame, fasole verde, mazare), verdeturi (in special cele cu frunze mari, precum salata), nuci si seminte, plante aromatice si condimente.
– mareste-ti consumul de verdeturi.
– dormi intre 7 si 9 ore pe noapte.
– nu fuma, evita excesul de alcool si cafeina.
– practica meditatia, tehnicile de mindfulness, psihoterapia sau yoga pentru a tine sub control nivelul de stres.
– evita dieta yo-yo.

Foto: depositphotos.com