M-ati scos din zona de confort. Multumesc!

1
De Andreea Raicu
30 mart. 2015

Conferinta din aceasta seara – Cum sa ai tot ce iti doresti iesind din zona de confort – a fost un exercitiu si pentru mine. Unul castigator!

Ne-am obisnuit ca odata ce repetam o experienta sa nu ne mai dea emotii. O cunoastem, putem sa anticipam ce va urma, elementul surpriza nu ne mai da batai de cap. Stiam “reteta”asta si credeam ca va functiona si in seara asta.
A fost a cincea conferinta, ce putea sa ma mai surprinda? Totul e sub control!

Cand dai ochii cu temerile tale e momentul cand le invingi

Ei bine, nu s-a intamplat asa! A fost una dintre cele mai emotionante conferinte; nu a fost vorba despre control, ci despre un schimb de energie care m-a umplut de bine…
Am vorbit despre zona de confort si am fost scoasa din zona de confort! A fost o provocare, desi poate ca va ganditi ca ar fi trebuit sa-mi fie o experienta oarecum banala!

“Spovedanie” cu martori

Va spun din toata inima ca niciodata nu e usor sa-ti deschizi sufletul in fata altor oameni. Iar eu asta fac la fiecare conferinta. De data asta insa incarcatura emotionala a fost si mai mare pentru ca am retrait – cu martori! – unele dintre cele mai tensionate momente din viata mea. Imaginati-va asa: va intoarceti la anii adolescentei, sunteti elev si tocmai v-ati mutat intr-o clasa noua. Diriginta va scoate in fata clasei si va cere sa le spuneti proaspetilor colegi care sunt cele mai mari frici ale voastre. Ce o sa creada despre voi cand o sa auda ca va e teama de niste situatii care pentru ei sunt o nimica toata? O sa va judece, o sa va critice, o sa va desconsidere…
Pare o situatie ipotetica, dar e, de fapt, o experienta care se multiplica zi de zi in momente din viata noastra.

Curajul de a trece de la bine la mai bine

Eu in seara asta le-am spus celor prezenti la conferinta multe dintre situatiile care m-au inspaimantat in viata. Am facut o recapitulare – intima, adevarata – a clipelor cand credeam ca nu o sa reusesc, dar care s-au dovedit niste reusite.
Cum am reusit sa le transform din posibile esecuri in succese? Pur si simplu le-am infruntat! Da, m-am bagat in proiecte de televiziune, presa scrisa sau on-line pe care nu le cunosteam foarte bine, dar carora am vrut sa vad daca pot sa le fac fata.
Am iesit la intalniri cu oameni care ma intimidau initial – niste guru in domeniile lor profesionale, domenii in care eu eram o incepatoare – si am reusit impreuna sa punem pe picioare niste proiecte profesionale incredibile. De fiecare data am iesit din zona mea de confort! Din timp in timp am renuntat la ceea ce stiam sa fac foarte bine si am luat-o iar de la capat.
M-am expus greselii! Da, aveam sanse sa nu iau deciziile bune, sa sufar, sa pierd emotional sau financiar. Am riscat atunci cand cei din jurul meu imi spuneau ca e mai bine sa stau cuminte in locul cald din viata mea si sa nu-mi mai bat capul cu schimbari. De ce sa schimb ceva bun? Pentru ca pot trai ceva si mai bun!

Om, nu vedeta

De ce am organizat conferinta din seara asta? Pentru ca ea in sine a fost o provocare! Cred ca multi dintre cei care participa la aceste conferinte ma cunosc de la televizor. Stiu ca sunt perceputa ca o vedeta si planeaza asupra mea banuiala ca acest statut de persoana publica imi confera automat si statutul de om fericit.
“Ea apare la TV, are o casa minunata, cele mai frumoase haine, cele mai exotice vacante! Are tot ce si-ar putea dori un om de la viata, deci e fericita!”. In seara asta le-am spus celor prezenti ca nu, nu am o viata mereu minunata si nici nu sunt aparata de framantari, de nemultumiri si temeri. Da, mi-am recunoscut vulnerabilitatile si am vazut zeci de perechi de ochi care ma priveau cu uimire. Apoi cu multumire! Pentru ca oamenii acestia au inteles ca nu sunt singuri. Ca noi toti trecem prin situatii dificile, indiferent de meserie sau varsta. Si au mai inteles si ca puterea de a depasi aceste hopuri vine din disponibilitatea omului de a lupta. Lasi ce stii, iesi din zona ta de confort emotional si faci schimbari. Te pui in situatii pe care in trecut le respingeai total. Satisfactiile sunt uriase!
Eu in seara asta, vorbind despre zona de confort, am iesit din zona de confort. Rezultatul? Aceasta incredibila bucurie – care nu ma lasa nici sa dorm – pe care o simt acum: sunt fericita ca am vorbit unor oameni care isi doresc o viata mai buna si mai frumoasa, sunt entuziasmata ca am impartasit momentele grele care ne-au dus spre cele bune, sunt recunoscatoare ca mi s-a mai confirmat o data faptul ca a da – povesti, experiente, trairi – inseamna, de fapt, a primi!
Va multumesc pentru tot ce mi-ati dat!