De ce oamenii prefera sa dea vina pe Angelina Jolie decat sa recunoasca faptul ca Brad Pitt ar putea fi un abuzator?

1
De Maria Constantin
20 oct. 2022

Actrita americana trebuie sa convinga instanta ca spune adevarul. Publicul nu-i de partea ei – nu a fost niciodata si nici nu se lasa clintit.

Angelina Jolie a divulgat mai multe detalii despre incidentul care a dus la divortul de Brad Pitt. In documentele inaintate in instanta, actrita a sustinut ca acesta s-a purtat abuziv cu ea si cu copiii, care aveau atunci intre opt si 15 de ani, in timpul zborului cu un avion din septembrie 2016. Ea a povestit ca fostul sau sot a strans de gat unul din copii si l-a lovit peste fata pe altul.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Humans of Pakistan (@folksofpakistan)

Spre deosebire de alte celebritati, Brad Pitt a reusit sa evite furia internautilor. Cand acuzatii similiare au aparut dupa divortul si procesul dintre Johnny Depp si Amber Heard, opiniile din presa si comentariile de pe retelele de socializare erau greu de evitat. Atunci de ce nu discuta lumea la fel de mult despre acuzatiile pe care Jolie i le aduce lui Pitt?

Singura impotriva tuturor

Exista mai multe motive pentru care batalia juridica a celor doua staruri nu este la fel de mediatizata precum cea dintre Depp si Heard. Multe dintre acestea au legatura cu natura proceselor precum si cu prejudecatile care s-au inradacinat inca de la inceputul divortului lor, in 2016, noteaza Your Tango.

Potrivit publicatiei citate, Angelina Jolie actioneaza impotriva unuia dintre cei mai iubiti barbati de la Hollywood si infrunta o lume care niciodata nu a acceptat-o.

Inca din primele zile ale relatiei lor, care a inceput pe vremea cand Pitt inca era casatorit cu Jennifer Aniston, Jolie a fost privita ca o femeie adulterina care l-a ademenit pe actorul american.

Desi Pitt si-a inselat sotia, Angelina a fost cea care a atras toate criticile, iar echipa de PR a starului a folosit aceasta perceptie in avantajul sau.

Aproape imediat dupa aparitia noilor acuzatii ale actritei, unul dintre reprezentantii lui Pitt a negat ca acestea ar fi adevarate.

„Povestea ei continua sa evolueze de fiecare data cand vine cu noi acuzatii nefondate. Brad a acceptat responsabilitatea pentru ceea ce a facut, dar nu si pentru ceea ce nu a facut. Aceste noi acuzatii sunt complet neadevarate”, se arata intr-un comunicat transmis de CNN.

@thekingofburbank And that’s that #bradpitt #angelinajolie #fypシ #womentalking #blonde #shesaid #fypシ #filmtok #greenscreen ♬ original sound – The King of Burbank

Acesta versiune se adauga la ceea ce publicul deja credea despre Jolie, transformand-o intr-o manipulatoare a adevarului, al carei singur obiectiv este sa-l distruga pe Brad Pitt.

„Ea continua sa-si revizuiasca si sa-si reimagineze descrierea unor evenimente care s-au petrecut acum sase ani adaugand informatii complet neadevarate de fiecare data cand nu reuseste sa obtina ceea ce doreste. Povestea ei se dezvolta constant”, a spus pentru Daily Mail o sursa din anturajul lui Pitt.

Cel mai puternic demon al Angelinei: ea insasi

Ceea ce lipseste, totusi, din versiunea lui Pitt este faptul ca aceste acuzatii nu au fost formulate doar de Angelina Jolie. Chiar fiul sau a depus marturie impotriva lui in procesul pentru custodia copiilor.

In plus, mai este vorba si despre ceea ce societatea cere de la femei pentru ca ele sa fie crezute. Acuzatiile despre abuzuri apar rareori fara ca femeile care le lanseaza sa fie invinovatite.

Insa Jolie, ca si Amber Heard, se lupta cu un alt demon: imaginea publica pe care a cultivat-o de-a lungul carierei sale – o femeie sexy, dura, puternica si independenta, rareori vulnerabila.

Jolie nu este nicidecum o domnisoara nesigura pe ea, iar in astfel de circumstante acest lucru nu o avantajeaza pentru a atrage empatia publicului.

Cearta din avion care a dus la divort: Un raport FBI dezvaluie motivele conflictului dintre Angelina Jolie si Brad Pitt

Fara un capital de simpatie si un nucleu loial de fani, Jolie a avut dificultati in a atrage opinia publica de partea ei in procesul cu Pitt, cu toate dovezile pe care le-a pus in fata instantei.

Fanii, forta imbatabila a lui Pitt

Pitt, in schimb, si-a intarit constant imaginea de cel mai rezistent idol de la Hollywood.

Rolurile pe care el le joaca in filme sunt ale unor barbati suavi, amuzanti si de incredere, iar gratie relatiei parasociale pe care fanii o au cu el, multi prelungesc aceste perceptii asupra actorului in viata reala.

Oamenii pur si simplu nu vor sa o creada pe Angelina Jolie fiindca le place foarte mult de Brad Pitt si nu doresc sa-si schimbe parerea despre el.

In plus, faptul ca procesul dintre Pitt si Jolie nu este televizat face si mai dificila incercarea de a intoarce publicul impotriva celui pe care deja il adora.

Johnny Depp a fost intr-o situatie similara, fiindca a castigat inimile publicului in timpul procesului judecat in Statele Unite, iar multi cred ca asta a contribuit la victoria lui in instanta. Starul era deja adorat de milioane de fani, asa ca i-a fost usor sa franga acuzatiile lansate de fosta sotie.

Foto: depositphotos.com