1E sapte dimineata si deja se aud zgomote de peste tot. Se pare ca toata casa s-a trezit. Caldura oricum nu te lasa sa dormi. Dupa ora 8 se asterne o zapuseala care te trezeste pana si din cel mai adanc somn. Din toate camerele, pline de turisti veniti din cateva colturi ale lumii, se auzea cate o limba diferita.
Una dintre curtile interioare ale hotelului-resedinta
Spaniola, engleza perfecta cu accent britanic, cativa americani si italieni. Parca eram cu totii oaspetii Doñei Fermina Daza si ai doctorului Urbino din cartile lui Gabriel Garcia Marquez.
Am inchis ochii si am simtit aceeasi atmosfera incredibila pe care scriitorul o picteaza in fiecare roman de-ale sale.
Babelul calatorilor
Vasele de la bucatarie se auzeua inca de la 6, semn ca treaba celor care lucreaza acolo a inceput odata cu rasaritul soarelui. Curtea interioara, plina de plante si pasari, ne astepta la masa. De la parter se simtea un miros care te imbia sa cobori la micul dejun, pregatit cu atata grija de localnice cu pielea arsa de soare si vesnic cu zambetul pe buze.
Ne-am asezat cu totii la masa parca ne-am fi cunoscut de cand lumea. Fiecare in limba lui isi povestea experientele traite in calatoria prin Columbia. Un Babel al calatorilor ajunsi la Mecca descoperirilor.
Casa in care am ales sa stam e resedinta a unui scriitor americam care in urma cu multi ani s-a indragostit atat de tare de acest loc incat a decis sa-si traisca viata aici. Dupa moartea lui, locul a fost transformat intr-un hotel care te face sa te simti perfect integrat in atmosfera Cartagenei.
Curtea hotelului era copia fidela a celor din romanele lui Marquez
O superba casa cu peste 10 dormitoare total diferite, gradini interioare, locuri de relaxare, coridoare cu bancute cu perne diferit colorate, locuri de baut incredibila cafea columbiana sau hamace in care te poti ascunde de caldura torida din timpul zilei. Sunt extrem de fericita ca am ales acest locul hotelurilor de cinci stele care se ascundeau printre zecile de stradute colorate ale Caratagenei. Asa am simtit cum este sa traiesti cu localnicii.
In fiecare zi, Donnele care se ocupau de casa ne intampinau cu zambetul pe buze si aveau cate o poveste pergatita pentru noi. M-am simtit ca si cand eram parte din acel loc. De la sunete, imagini, mirosuri, totul s-a adunat intr-un puzzle fantastic! Traditia, autenticul columbian, ritmul lor de viata, vibratiile si viata strazii te fac sa te simti ca vechii descoperitori. In permanenta ti se deschide in fata ochilor si a sufletului un nou colt de lumina, noi culori, arhitecturi coplesitoare, demne, trainice.
In plus, e o senzatie inedita – traind in aceasta resedinta-hotel, nu m-am simtit ca un turist traditional, ci ca o ucenica pe care gazdele o ajutau zi de zi sa nu vada orasul cu ochii unui strain, ci cu ai unui “intrus” acceptat tacit, caruia i-a fost daruita harta spre “insula comorilor”.
