Am fost un copil dorit si asteptat, parintii s-au bucurat enorm de fiecare moment alaturi de mine si odata cu ei, intreaga familie. M-au facut foarte tarziu pentru ca nu puteau avea copii si dupa foarte multe tratamente m-am nascut eu. La momentul respectiv eram singurul copil din familie. Eram bucuria celor trei surori ale mamei si de fapt a tuturor celorlalti. Cand nu stateam cu mama, eram cu una dintre matusile mele.Insa cea care m-a crescut a fost bunica mea, pe care am iubit-o enorm… Chiar daca parintii mei nu mai erau foarte tineri cand m-am nascut, am avut mereu o relatie de prietenie cu ei, iar mama este in continuare cea mai buna prietena a mea.
Mama, fiind stewardesa, era destul de mult plecata, iar bunica si matusile ma luau cu ele peste tot: ma duceau in parc, la mare, la munte. In fiecare an mergeam macar o luna la casa de vacanta a uneia dintre matusi, undeva la tara, intr-un loc idilic unde ma simteam ca intr-o poveste. La noi acasa petreceam Sarbatorile, am niste amintiri extraordinare din acea vreme. Se strangea toata familia, eram foarte uniti si imi dau seama ca fiecare dintre oamenii dragi care m-au inconjurat in copilarie a lasat asupra mea o amprenta importanta. Imi lipsea foarte mult mama, care calatorea mult, dar pe masura ce cresteam, am inteles ca asta e meseria ei… O vedeam in fiecare zi dar pentru scurt timp fiindca pleca dimineata si venea seara. Apoi erau si perioadele in care se afla in calatorii mai lungi, de o saptamana sau chiar o luna, atunci imi lipsea ingrozitor de tare, dar incerca sa suplineasca lipsa trimitandu-mi prin colege tot felul de lucruri frumoase din locurile unde se afla.
Am devenit extrem de atasata de bunica pentru ca mai tot timpul il petreceam cu ea. De la ea am primit si invatat lucruri minunate. Era croitoreasa, eu imi alegeam din „Neckermann” modelele de rochii care imi placeau, iar Buni mi le facea. Ma rasfata cu tot felul de dulciuri, orice doream, de la bezele, care imi placeau foarte mult, pana la cornulete. Trebuie sa recunosc ca am fost foarte rasfatata, am avut parte de o copilarie incredibil de frumoasa pe care i-as dori-o oricarui copil. Nu existau lucruri pe care sa le vreau si sa nu le primesc. Bineinteles, trebuia sa fac ceva la schimb: daca luam note mari sau imi faceam curat in camera, ai mei imi cumparau ceva ce-mi doream, imi dadeau bani sau plecam in excursii. Mama imi aducea din calatoriile ei fructe exotice, haine, tot soiul de lucruri pe care nu le gaseam in Romania in perioada comunismului. Cand aveam mai multe, faceam pachetele si pentru colegii mei si le duceam la scoala. Ma bucur mult ca ai mei m-au invatat de mica sa impart cu ceilalti.
Tata, spre exemplu, si-a dorit un baiat, iar eu chiar ma comportam ca un baiat. Tin minte ca ai mei nu reuseau sa ma convinga sa port altceva decat pantaloni. Ma urcam in copaci, saream garduri, nu-mi placeau hainele de fetita iar atunci cand mergeam in vizite nu intelegeam de ce trebuie sa port rochii sau fuste. Insa imi placea sa ma schimb de mai multe ori pe zi. Aveam enorm de multe haine si o multime de perechi de incaltaminte. Eram incantata, dar preferatii mei au ramas, multa vreme, pantalonii.
O perioada de care imi amintesc cu placere este cea a scolii. Mi-a placut mult. Am facut generala la Scoala 175 si eram printre cei mai sportivi copii: jucam handbal si faceam atletism. Facusem balet si gimnastica si imi placeau sporturile, de multe ori chiar si joaca pe strada mea era o lectie de sport. Desenam pe asfalt aparate de gimnastica si executam exercitii. Am descoperit pe rand caligrafia, matematica si, mai tarziu, gramatica – care s-au transformat in materiile mele preferate.
Si tot in acea vreme am descoperit ca eram una dintre fetele placute de colegii de clasa. Cum la varsta respectiva baietii isi exprima afectiunea in moduri ciudate, batandu-se cu fetele sau frecandu-le cu zapada, veneam mereu acasa cu vanatai. Acum, cand imi amintesc, imi vine sa rad; am fost un copil extreme de fericit. In perioada scolii generale m-am ales cu porecla Buze cand una dintre profesoare mi-a spus ca am buzele aproape cat toata fata din cauza vantului care mi le arsese. Colegii mei au inceput sa ma strige asa iar eu ma simteam stingherita, nu-mi placea deloc porecla si planuiam ca la 18 ani sa-mi fac o operatie estetica si sa le micsorez.
De fapt aveam o parere destul de proasta despre aspectul meu fizic. Ma consideram prea slaba, chiar eram foarte slaba si imi doream sa ma ingras. Cu toate acestea, pe la 15 ani, am urmat un curs de modelling la agentia MRA si spre surprinderea mea am fost selectata in 2-3 prezentari. Aveam 18 ani cand Catalina Isopescu m-a chemat la concursul Elite Model Look. Ea se ocupa de Romania si m-a incurajat mult sa particip. Spre marea mea surpriza am si castigat faza nationala si am mers in Coreea, la Seoul, in finala. A fost o experienta fantastica pentru mine: aveam emotii pentru ca era un concurs, dar nu plecasem la drum cu gandul de a castiga neaparat, asa ca m-am bucurat din plin de aceasta calatorie. A fost amuzant ca la festivitatea de premiere prezentatorii coreeni mi-au strigat la un moment dat numele, numai ca mie nu mi-a venit sa cred ca este vorba despre mine, am ramas nemiscata. Anuntasera premiul special Best Ellegance si mi se parea imposibil sa-l fi castigat eu. L-au rostit inca o data iar colega mea de camera, o italianca, imi tot facea semn sa merg sa-mi ridic trofeul. Acela cred ca a fost momentul in care am inceput sa am incredere in mine.
Am revenit in tara unde m-au asteptat mai multe contracte pentru Milano, asa ca o vreme am fost plecata acolo. Dar cel mai important moment din viata mea a fost atunci cand Adrian Sarbu, dupa ce m-a vazut in mai multe prezentari Janine, m-a chemat sa dau o proba cu Andi Moisescu pentru emisiunea matinala Ora 7, Buna Dimineata! Pentru prima data, a trebuit sa fac o alegere pentru ca am luat proba, dar simultan mi s-au oferit contracte importante de modelling in Londra si Tokyo. A fost o alegere destul de grea: pe de o parte prietenii ma sfatuiau sa aleg modellingul pentru ca se castiga foarte bine iar cariera de model ma tenta, imi placea sa calatoresc, dar pe de alta parte m-am gandit ca televiziunea imi ofera posibilitatea de a face cu adevarat o cariera de lunga durata. Am ales cea de-a doua varianta si nu am avut nici un regret, niciodata, desi a urmat o perioada extrem de grea. M-am simtit aruncata direct in ringul cu lei, dictia era singura pregatire pe care o facusem pentru aceasta noua meserie si au urmat sase luni fantastice, in care am invatat practic, bazele a ceea ce era, de fapt, televiziunea. Am avut norocul sa lucrez cu o echipa minunata condusa de Andi Moisescu si cu toate ca mi-am schimbat complet stilul de viata – ma trezeam la 4.30 dimineata, ma culcam foarte devreme, nu mai ieseam cu prietenii decat foarte rar – mi-a placut mult. Au urmat apoi trei ani la ProFashion, o emisiune care m-a prins la inceput, dar pentru ca era un format cu accent mai mult pe imagine decat pe implicarea noastra, a prezentatoarelor, am simtit la un moment dat ca stagnez. Asa ca am fost pusa in fata unei noi hotarari importante, aceea de a pleca din televiziune pentru a lucra in presa scrisa.
Era un pas important pentru mine dar l-am facut si ma bucur de aceasta alegere. In cei cinci ani ca stilist si apoi fashion si beauty editor la Viva! am invatat multe lucruri, de la cum se scrie un text pana la cum se organizeaza o sedinta foto. Am cunoscut multi oameni care m-au inspirat, am facut multe lucruri noi, am avut responsabilitati care m-au ajutat sa-mi intaresc increderea in mine. Dupa primul an la revista mi s-a dat o noua sansa de a lucra in televiziune: am inceput in paralel emisiunea Stil la Prima TV si multe dintre lucrurile legate de moda pe care le invatasem la Viva! mi-au fost extrem de utile. Mi-a placut dintotdeauna moda si in acelasi timp descopeream noi si noi lucruri despre televiziune iar cei doi ani, cat a durat emisiunea, au fost cu adevarat importanti pentru definirea mea ca profesionist. In urmatorii doi ani am facut Reuniunea de clasa, o emisiune care m-a bucurat din plin.
Erau atatea emotii si atatia oameni frumosi stransi laolalta, atatea amintiri! Am cunoscut atunci actorii si cantaretii pe care ii stiam din copilarie si pentru care aveam un adevarat cult. I-am cunoscut in ipostaze nevazute de prea multa lume, coplesiti de emotiile intalnirilor cu oameni dragi din viata lor, de amintirile altor vremuri. Radeam, plangeam, ne imbratisam, nu era nimic fortat, nimic facut de dragul ratingului: era un joc frumos, o poveste in care am intrat cu sufletul deschis si la care ma voi raporta intotdeauna ca la un moment foarte important din cariera mea. A urmat Big Brother, primul reality show de o asemenea anvergura de la noi. Am muncit din nou enorm, imi aduceam aminte de primele mele luni in televiziune, dar nici nu simteam oboseala ori lipsa timpului liber. Nu-mi pasa de nimic din toate astea, vroiam sa stiu cat mai multe, inainte de lansare imi petreceam zile intregi vizionand inregistrari ale emisiunilor Big Brother din alte tari, ma pregateam pentru un proiect urias pentru mine. Chiar asa a si fost. Am avut parte si de aceasta data de o echipa fantastica si in cresterea mea ca om de televiziune Big Brother a fost o perioada hotaratoare.
Urmatoarea emisiune a fost Ce vor fetele, un proiect foarte amuzant, rad si acum cand imi amintesc franturi din emisiune. Eu eram moderatorul si impreuna cu patru alte femei: Ada Teslaru, Monica Tatoiu, Cristina Stamate si Sanda Ladosi puneam intrebari incomode unui barbat celebru pe care il aveam invitat. Veneau in platou barbati cu personalitati puternice, pe care ii descopeream dintr-o cu totul alta perspectiva, incercam sa aflam de la ei ce stiu despre femei iar ei intrau in jocul nostru. De multe ori erau pusi in situatii din care ieseau destul de greu si era amuzant!
A urmat Totul pentru tine. Am primit atunci mii de scrisori de la oameni care povesteau un episod trist despre o persoana importanta din viata lor si ii chemam in emisiune unde trebuiau sa dea piept cu cele mai mari frici ale lor pentru ca aceelei persoane dragi sa i se indeplineasca o dorinta importanta. A fost emotionant sa vad toti acesti oameni dispusi sa faca lucruri cu care nu erau deloc confortabili, lucruri care ii ingrozeau uneori, doar pentru a indeplini visul cuiva. Chiar daca era o emisiune de divertisment, partea cea mai importanta era aceasta latura umana incredibil de emotionanta pe care o descopeream in invitatii mei. Si pentru mine, in egala masura, a fost un prilej sa stau fata in fata cu propriile frici, sa-mi depasesc limitele pentru ca am avut in platou tarantule, serpi, soareci si nici nu-mi mai amintesc toate situatiile prin care a trebuit sa trec la randul meu.
O alta emisiune despre prietenie a fost Mereu Prieteni. Veneau de fiecare data doua vedete cu cei mai buni prieteni ai lor, erau impartiti in doua echipe si incepeau concursurile. Dar dincolo de amuzament, am descoperit atunci multe lucruri despre prietenie in general, despre relatiile dintre ei, despre cum vedeau ei, pana la urma, prietenia. Am aflat lucruri din viata unor oameni la care altfel nu as fi avut acces, nu ma refer la lucruri senzationale, ci la acele detalii care intregesc imaginea unui personaj cunoscut dar pe care nu ai avut ocazia sa-l cunosti intr-un mediu special, alaturi de oamenii care ii sunt dragi.
Cel mai longeviv format pe care l-am prezentat a fost Megastar: 5 sezoane, in care pe platou m-am simtit efectiv ca intr-o familie. Am lucrat in tot acest timp cu aceeasi echipa, niste oameni absolut minunati alaturi de care imi petreceam cea mai mare parte a timpului. Si cu totii eram permanent in preajma concurentilor. A fost incredibil, m-am atasat atat de tare de ei, la fel cum mi se intamplase si la Big Brother. Era inevitabil: le-am fost alaturi in momente grele, i-am ajutat sa treaca peste ele, le stiam cele mai mari vise, le vedeam efortul, dorinta de a castiga, de a invata lucruri, imi dadeam seama cat de greu le este sa stea departe de casa atata vreme, sa urmeze un program riguros. Am sfarsit prin a suferi de fiecare data cand unul dintre concurenti parasea competitia.
In paralel am prezentat emisiunea Fabrica de staruri in Republica Moldova. A fost un proiect atipic fiindca am ajuns intr-o tara unde divertismentul TV era la inceput, practic cu aceasta emisiune s-au pus bazele divertismentului televizat si m-am simtit minunat ca am participat la acest moment istoric.
Cu serialul de televiziune Efect 30 am trecut la un alt nivel al carierei mele. Mi-a placut sa joc in acest serial, m-am pregatit intens pentru ca, dintr-o data, multe lucruri s-au schimbat. Am facut cursuri de actorie, pentru a ma pregati pentru acest serial, am muncit enorm inainte de inceperea filmarilor. Iar la filmari nu mai spun! Dar a fost o experienta de care sunt foarte mandra si care m-a imbogatit atat pe plan profesional cat si pe plan personal.
Dupa 20 de ani petrecuti in televiziune am simitca a venit momentul sa fac o schimbare in viata mea si in 2012 am ales sa dezvolt un proiect online in care sa impartasesc impreuna cu echipa mea experiente si informatii care va vor ajuta sa traiti constient si echilibrat.
E un proiect de suflet in care am pus mult suflet si experientele mele acumulate de-a lugul anilor.
Va astept cu drag in comunitatea noastra,
Andreea