Sa-ti faci timp sa te odihnesti, sa traiesti in prezent, sa observi ceea ce te inconjoara si, cel mai important, sa le apreciezi este una dintre cele mai simple metode de mindfulness.
Aceasta tehnica recomandata de un specialist nu te costa nimic si nu implica nicio tehnologie sau vreo cerinta speciala.
Este vorba despre „skychology”, care inseamna pur si simplu sa privesti cerul. Cercetatorii au descoperit ca are efecte pozitive asupra starii de spirit, iar rezultatele sunt imediate.
Investitii non-financiare care iti vor imbunatati viata in mod semnificativ
Metoda a fost definita de psihologul Paul Conway, fondatorul organizatiei Successful Humans, potrivit countryliving.com.
La baza acestei tehnici extrem de simple se afla „psihologia pozitiva”, studiul care analizeaza acele lucruri care ne fac sa simtim ca viata merita traita din plin, si care a luat avant la finalul anilor ’90. Cunoscuta si ca „stiinta fericirii”, aceasta analizeaza „fortele, capacitatile si potentialul pe care le posedam deja si modul in care le folosim pentru a ne imbunatati calitatea vietii”, a declarat Paul Conway pentru The Metro.
Psihologul explica pe site-ul sau ca unele trasaturi de caracter – umorul, inteligenta soaciala, sinceritatea si amabilitatea – sunt punctele centrale ale psihologiei pozitive. Scopul sau este de a „dezvolta o atitudine mai optimista care va imbunatati, in loc sa scada calitatea vietii sociale, profesionale sau spirituale a unei persoane”.
Paul a inceput sa cerceteze metoda skychology in timpul masteratului, dupa ce a descoperit ca pentru el este o forma de evadare. L-a ajutat sa se simta „mai bine” in copilarie, pentru ca a crescut inconjurat de persoane dependente de alcool, droguri si jocuri de noroc.
„Am vrut sa creez o activitate de wellbeing usor de pus in practica de care oamenii pot beneficia 24/7, oriunde ar fi in lume”, a explicat specialistul.
Pentru el, crearea acestei metode a fost importanta pentru ca oamenii sa se reconecteze cu natura, avand in vedere ca traim tot mai mult in medii urbane. „Spre deosebire de alte medii naturale (parcuri, rauri, litoral etc.) cerul este intotdeauna disponibil, oriunde ne-am afla”, a adaugat el.
Iar aceasta metoda nu se bazeaza pe a privi cerul in zilele senine. Poate fi benefic pentru starea de spirit la orice ora, indiferent de vreme. „Cerul poate reflecta adesea cum ne simtim si ne aminteste ca totul este in permanenta schimbare – inclusiv emotiile noastre si cum ne simtim. Eu ii spun ‘vreme emotionala'”, a adaugat psihologul.
In anul 2019, Conway a condus un studiu pentru a analiza beneficiile tehnicii de a privi cerul. „Am folosit o abordare calitativa in cadrul studiului, care se centreaza asupra modului in care oamenii inteleg experientele pe care le traiesc”, a declarat el.
Rezultatele studiului au aratat ca obiceiul de a privi cerul are unele efecte pozitive imediate, printre care:
– efect imediat de calmare
– contribuie la dobandirea unei stari de bine
– este o forma eficienta de autoreglare emotionala
– ajuta la dobandirea unei stari de claritate si perspectiva, precum si a senzatiei ca traiesti in prezent
– ofera o stare de conectare cu natura si sentimentul ca faci parte din ceva maret
– ofera o emotie complexa asociata cu starea de bine, perspectiva de viitor, umilinta, creativitatea, comportamentul prosocial.
– reduce raspunsul inflamator in organism si imbunatateste functiile sistemului imunitar
– anuleaza efectul de „adaptare hedonica” – activitatile pozitive isi pierd eficienta cu timpul, pe masura ce ne obisnuim cu ele. Cu toate acestea, obiceiul de a privi cerul nu pare sa isi piarda efectul, astfel incat putem profita de beneficiile sale oricand de-a lungul vietii.
Iata cum sa practici metoda simpla de a privi cerul pentru a-ti imbunatati starea de spirit, potrivit psihologului:
Stai in picioare, asezata sau intinsa intr-o pozitie confortabila din care poti vedea cat mai bine cerul.
Inspira adanc si expira lent de cateva ori.
Observa ceea ce vezi – forme, miscari, culori, contrast etc.
Lasa gandurile si emotiile sa vina si sa plece.
Priveste cerul oricat de mult doresti. Psihologul recomanda sa o faci timp de cel putin un minut.
Cand simti ca este de ajuns, inspira adanc si expira lent de cate ori.
Observa cum te simti – ce simti diferit fata de dinainte sa privesti cerul?
Atunci cand te simti coplesita, stresata, ai nevoie sa te calmezi sau pur si simplu vrei o pauza, nu uita sa privesti cerul.
Foto: depositphotos.com