Desi exista pe piata produse care promit luna de pe cer atunci cand vine vorba despre cresterea parului, eu sunt destul de sceptica. Parul nostru are un anumit ritm de crestere, care, din documentarile mele, nu poate fi cu mult influentat. Totusi, daca ti se pare ca parul nu-ti creste deloc sau creste prea lent, trebuie sa stii ca exista cativa factori care impiedica acest proces: alimentatia nesanatoasa, deficitul de vitamine si minerale, ruperea parului (cauzata de aparatele de coafat precum placa de par), afectiunile scalpului (matreata, dermatita seboreica).
Imediat cum m-am intors de la salon am stiut ca imi urasc tunsoarea, iar acest sentiment s-a accentuat dupa ce mi-am spalat parul si a trebuit sa-l aranjez singura. Prea multe layere, prea scurt in fata… Mi-am promis ca o sa fac tot posibilul sa ajut cu cresterea, dar stiam ca trebuie sa am rabdare. Totusi, doua luni mai tarziu observ ca parul mi-a crescut mai mult decat ma asteptam. Si cred ca in mare parte acest lucru se datoreaza masajului capilar pe care il fac in fiecare seara pentru cateva minute, dar si suplimentelor alimentare (magneziu si zinc bisglicinat, omega-3, vitamina D3).
Insa sunt si cateva produse care cred ca au contribuit la o crestere sanatoasa. Ti le dezvalui mai jos:
1. Weleda Revitalising Hair Tonic cu rozmarin
S-a dovedit ca rozmarimul ajuta la cresterea parului in aceeasi masura ca minoxidilul, insa are avantajul de a fi natural, fara efecte adverse. Eu am fost multumita de acest tonic de la Weleda, pe care il aplic pe scalp dupa ce imi spal parul. Nu ingrasa deloc, asa ca dupa aceea ma pot coafa ca de obicei. L-am transferat intr-o sticla cu pulverizator pentru o aplicare mai usoara. Fac mai multe carari, pulverizez la radacina, apoi masez usor pielea capului. M-a ajutat si cu alte probleme ale scapului, precum iritatiile, dermatita si excesul de sebum.
2. Mielle Rosemary Oil
In paralel cu tonicul de la Weleda am folosit si uleiul cu rozmarin de la Mielle, care a devenit faimos pe TikTok. Pe acesta l-am aplicat doar o data pe saptamana, cu cateva ore inainte de spalarea parului – fiind un ulei, nu il pot aplica mai des, pentru ca ingrasa parul. L-am aplicat in acelasi stil, l-am masat in par, iar pe lungimi am folosit ulei de argan. Am pus o casca de dus peste par si am lasat uleiul sa actioneze cateva ore, apoi mi-am spalat parul ca de obicei (doua samponari + balsam sau masca).
Dupa o vreme, am simtit ca parul meu a devenit mai puternic, iar volumul a fost restabilit – mai ales ca dupa Covid am inceput sa am probleme cu caderea parului.
5 uleiuri parfumate pentru par, care iti garanteaza ca vei mirosi bine toata ziua
3. Dermedic Capilarte Shampoo
Am fost sceptica la inceput, insa acest sampon pentru cresterea parului chiar functioneaza: observ ca in perioadele in care il folosesc parul meu creste mai cu spor, asa ca intorc mereu la el. De asemenea, ma ajuta cu problemele scalpului, ceea ce in sine este o solutie la problemele legate de cresterea parului – atunci cand scalpul prezinta scuame sau iritatii, nutrientii nu ajung la foliculii de par, iar firul nu creste asa cum ar trebui.
Printe ingredientele-cheie ale acestui sampon se numara cofeina (care stimuleaza circulatia sangelui de la nivelul scalpului) si vitaminele C, D si E.
4. Olaplex No. 6 Bond Smoother
Trebuie sa recunosc ca imi plac produsele Olaplex. Sunt mai scumpe, dar din punctul meu de vedere merita investitia, mai ales daca ai par deteriorat, decolorat sau cu tendinta de rupere/varfuri despicate. Acest balsam fara clatire m-a ajutat cu cresterea parului, in sensul ca imi mentine varfurile sanatoase si nu mai trebuie sa le tund, asa ca parul obtine lungimea pe care mi-o doresc. In plus, imi place cat de frumos se coafeaza parul cu peria atunci cand folosesc acest produs. Eu aplic o cantitate mica pe parul usor uscat cu prosopul, insistand pe varfuri. Daca ai par decolorat, iti recomand si samponul si balsamul din gama.
5 creme antirid pe care frantuzoaicele le folosesc dupa 30 de ani
5. Goldwell StyleSign Just Smooth Sleek Perfection
Protectia termica este extrem de importanta daca vrei sa ai par lung. Aparatele de coafat, precum placa si ondulatorul, „ard” si usuca parul, astfel ca acesta incepe sa se rupa de la jumatate, dand impresia unui par mai scurt, cu fire rebele. Produsele de protectie termica protejeaza parul de daunele cauzate de coafare si sunt absolut esentiale in rutina mea de ingrijire. Am incercat mai multe, insa acesta imi place cel mai mult acum, pentru ca netezeste in acelasi timp firele rebele si lasa parul matasos.
Foto: Instagram/@kelseymerritt