Specialistii ne avertizeaza ca unele substante chimice sunt teratogene. Ce inseamna asta? Ca pot cauza defecte de nastere. Care sunt cele mai des intalnite astfel de substante?
Ei bine, medicamentele, alcoolul, tutunul sau cofeina sunt doar cateva dintre cele mai des intalnite substantele chimice care pot face rau fatului, dar nu sunt singurele.
Vezi mai jos de ce substante chimice ar trebui sa te feresti in cele noua luni de sarcina pentru a te asigura ca nu apar probleme de sanatate.
Substantele chimice de acasa
Nu stim foarte multe despre siguranta substantelor chimice din compozitia produselor de curatenie de acasa. Exista insa studii care arata ca folosirea produselor de curatat in timpul sarcinii poate duce la dezvoltarea respiratiei suieratoare la bebelusi.
Substantele chimice intra in corpul tau si afecteaza, astfel, si plamanii bebelusului. Este, deci, indicat sa reduci la minimum utilizarea de produse de curatat be baza de substante chimice pe perioada sarcinii. Gasesti pe piata variante organice, prietenoase atat cu mediul inconjurator, cat si cu sanatatea ta si a fatului tau.
Substantele chimice de la locul de munca
Daca in timpul programului de lucru esti expusa frecvent la solventi, poti prezenta riscuri crescute de avort spontan sau de a naste un bebelus cu defecte de nastere.
Un mediu toxic prezinta in mod clar riscuri in ceea ce priveste sarcina, asa ca indicat ar fi sa discuti aceasta problema cu medicul tau curant si eventual si cu angajatorul pentru a gasi cea mai buna solutie pentru tine si bebelusul tau.
Vopseaua
Cand esti insarcinata, instinctul de a-ti aranja casa isi spune cuvantul. Astfel ca vei simti nevoia sa redecorezi si sa ii faci celui mic o primire regala. Incearca totusi sa nu folosesti urmatoarele tipuri de vopseluri chimice si periculoase: vopseaua pe baza de ulei, vopselele din spray, substantele lichide pentru indepartarea vopselei si solventii.
Daca chiar vrei sa vopsesti camerele, vopselurile pe baza de apa sunt cele mai sigure alegeri. De asemenea, ai grija sa porti imbracaminte cu maneci largi, manusi si masca de fata.
Produsele cosmetice
Pe timpul sarcinii trebuie sa fii foarte atenta atunci cand folosesti produse cosmetice sau de ingrijire corporala. Cremele cu retinol, lotiunile cu parabeni, lotiunile cu acetona sau alcool sunt doar cateva dintre produsele cosmetice ce trebuie evitate pe timpul sarcinii. Pot determina aparitia malformatiilor sau ridica nivelul de toxicitate din organism.
Foto: Shutterstock.com