Girl math – de ce noul trend de pe TikTok reprezinta un pericol pentru finantele tale

1
De Alice Papuc
10 oct. 2023

Desi imi place sa fiu la curent cu noutatile si sa cunosc toate trend-urile, am mereu grija ce informatii preiau si cum le aplic in viata mea de zi cu zi. Si la fel te incurajez sa faci si tu.

Nu toate trendurile de pe TikTok pot fi aplicabile. Nu vei rezona cu toate si nu ti se va potrivi fiecare produs de machiaj pe care il vezi devenit viral. Cel mai probabil, nu iti vor placea nici toate preparatele culinare de pe TikTok. Cu toate acestea, noul trend care vorbeste despre asa numita “girl math” poate parea usor de adaptat. Iti poti da seama ca este tentant sa iti gandesti finantele intr-un mod cu totul nou. Dar acest lucru poate fi cu adevarat daunator. Iata de ce!

@casandra.mazzucco

justifying our purchases with GIRL MATH 🧐🥲 #girlmath

♬ original sound – CAS MAZZUCCO

Este foarte usor sa uiti complet de bugetul tau

“Girl math” are anumite “principii” precum: daca platesti cash, inseamna ca produsul este “gratuit”, pentru ca ai in continuare acelasi sold pe card. In acelasi registru, daca ai achitat o vacanta in avans, ea este, din nou, “gratuita”, asa ca iti poti comanda o garderoba cu totul noua pentru respectiva vacanta.

Oricat de amuzante pot fi aceste ganduri si oricat de mult te-ar tenta uneori sa actionezi in consecinta, ele iti pot afecta bugetul si planurile pe termen lung. Astfel, te incurajez sa iti cantaresti mereu deciziile si sa actionezi asa cum stii ca este bine pentru tine. Fa-ti un buget, noteaza-ti obiectivele si lucreaza pentru acestea. Concentreza-te pe ceea ce ai tu de facut, nu pe ceea ce spune trend-ul de pe TikTok. Si nu incerca sa cumperi ceva doar pentru a impresiona pe cineva sau doar pentru ca asa este „la moda”.

“Incepe cu de ce” – lectii invatate despre cum sa iti gasesti motivatia suprema

Stereotipuri

Jess Ramos, analist de date, a publicat, la randul ei, un videoclip in care explica de ce acest trend este daunator. Ea sustine ca trendul nu face decat sa amplifice stereotipuri care sustin ca femeile nu sunt bune la matematica. In calitate de persoana care a absolvit facultatea de matematica, Jess s-a lovit, de mai multe ori, de diverse opinii sexiste. “Am studiat matematica timp de patru ani si mediul academic este, de fapt, toxic – mai ales pentru femei. Evitam sa ma machiez sau sa ma imbrac mai feminin pentru ca nu eram luata in serios.” Si desi Jess recunoaste ca exista anumite momente cand acest trend ii fura cate un zambet, ea nu il va sustine deloc: “foloseste cuvantul “girl” (fata) ca pe ceva rau, ilogic sau “prostesc”.

@jessramosdata

This is why i believe the new girl math trend is actually harmful for women in STEM. I fought hard for 4 years to make math a better place for women so it hurts to see women make a mockery of themselves doing math. Reject this trend with me. #girlmath #girlmaths #womeninstem #womeninmath #womenindata

♬ original sound – Jess Ramos – Data Analytics

Costul per purtare

Cu toate acestea, exista si o parte a acestui trend pe care o sustin: raportarea la costul per purtare. Girl math te invata sa iti raportezi fiecare articol cumparat la cat de mult il vei purta, rezultand astfel costul per purtare. Si desi nu te incurajez sa iti cumperi o geanta de zeci de mii de dolari daca nu ti-o permiti, te incurajez intotdeauna sa iti cumperi articole vestimentare de calitate, care sa ramana in garderoba ta pe parcursul cat mai multor ani.

Acestea fiind spuse, la fel ca in cazul oricarui trend, poti sa vezi ce functioneaza cu adevarat pentru tine. Iar daca vrei sa descoperi mai multe informatii despre presiunea financiara si despre cum esti tentata uneori sa iei decizii mai putin favorabile, te invit sa citesti si articolul „Presiunea financiara in relatiile de prietenie. Situatia materiala te poate face sa ramai fara prieteni?”

Foto: Freepik.com