Desigur, nu exista multe cercetari pentru toate utilizarile otetului – multe dintre beneficiile descrise sunt doar observate de cei care au folosit otetul de mere in aceste moduri si nu sunt inca sustinute de studii. Cu toate acestea, exista unele dovezi ca otetul de mere poate ajuta pielea si corpul.
Mind Body Green prezinta cateva beneficii pe care le poti obtine de la o baie terapeutica cu otet de mere.
1. Combate infectiile fungice
Ciupercile traiesc de obicei pe piele, dar pot provoca probleme daca se dezvolta. Multe infectii sunt provocate de Candida albicans, o ciuperca cunoscuta pentru ca provoaca infectii ingrozitoare ale pielii. Alte simptome includ pielea ingrosata, roseata si iritatia.
Cercetarile arata ca otetul de mere poate ajuta. Potrivit unui studiu din 2018, otetul impiedica dezvoltarea C. albicans intr-o cutie petri. Functioneaza prin distrugerea structurii celulare si a enzimelor de care are nevoie pentru a supravietui.
Desi experimentul a implicat o cutie in locul unui subiect uman, rezultatele sunt promitatoare si arata ca o baie cu otet de mere poate fi benefica in cazul unei infectii fungice.
Beneficiile otetului de mere pentru sanatate
2. Combate acneea de pe corp
Otetul de mere are proprietati antibacteriene care pot avea efect impotriva acneei Propionibacterium care provoaca deseori eruptii suparatoare. Potrivit medicului naturopat Kate Denniston, fondatoarea clinicii Integrative Health din Los Angeles, otetul de mere poate controla dezvoltarea acneei prin echilibrarea PH-ului pielii.
„Bacteriile se inmultesc in pielea alcalina (cu pH mare), ceea ce ne face mai expusi la eruptii. Otetul de mere diluat poate reduce pH-ul pielii si echilibra bariera naturala pentru a oferi protectie impotriva bacteriei”, explica ea.
Acest efect asupra pH-ului poate ajuta de asemenea apararea naturala a pielii. In mod normal, transpiratia noastra contine molecule antimicrobiene, numite dermcidin. Potrivit unui studiu din 2017, activitatea acestora scade pe masura ce pH-ul pielii creste. Turnand otet de mere in apa din cada, poti reduce pH-ul pielii si favoriza actiunea moleculelor antimicrobiene.
3. Combate eczemele
Daca ai o eczema, capacitatea de echilibrare a pH-ului pe care o are otetul de mere poate fi folositoare. Eczemele, ca si acneea corporala, sunt asociate cu un nivel ridicat al pH-ului pielii.
Bariera naturala a pielii are nevoie de un pH redus nu doar pentru protectia impotriva bacteriilor, ci si pentru retinerea umiditatii. Cercetatorii au descoperit ca persoanele cu eczeme tind sa aiba niveluri mai mari ale pH-ului decat cele cu pielea neafectata. Studiile au aratat ca reducerea pH-ului scade raspunsul inflamator TH2 si accelereaza refacerea stratului protector al pielii.
Teoretic, otetul de mere poate ajuta la vindecarea eczemelor prin scaderea pH-ului pielii. Desi cercetatorii inca nu au testat specific acest efect, Asociatia Nationala pentru Eczeme din SUA sustine ca are potential in aceasta directie.
Motivele pentru care otetul de mere trebuie sa faca parte din dieta ta daca vrei sa slabesti
4. Reduce mirosul de transpiratie
Mirosul urat al pielii se datoreaza bacteriilor precum Corynebacterium striatum si Staphylococcus haemolyticus. Cand transpiratia se amesteca cu acesti microbi, rezultatul e un miros neplacut.
Ca antibacterian natural, otetul de mere inlatura mirosul neplacut. In plus, prin reducerea pH-ului pielii, poate face ca pielea sa devina un mediu mai putin propice pentru dezvoltarea bacteriilor.
5. Ridurile de pe corp
Cutele si pliurile pot aparea in zone precum gatul si bratele, mai ales daca pielea ta are un pH ridicat. Pe de alta parte, pielea mai acida e mai putin predispusa la aparitia ridurilor.
„Stratul acid este bariera naturala a pielii, compusa din uleiuri naturale. Pe masura ce imbatranim, pielea noastra devine mai alcalina, ceea ce slabeste capacitatea barierei noastre acide de a proteja impotriva ridurilor”, spune Denniston. Ea adauga ca o baie cu otet de mere poate scadea pH-ul pielii de pe tot corpul, facand-o mai putin predispusa la viitoarele riduri.
Esti gata pentru o baie terapeutica cu otet de mere? Iata ce iti trebuie:
- una sau doua cesti de otet de mere.
- 10 pana la 20 de picaturi de uleiuri esentiale, la alegere.
Toarna otetul in apa calda din cada. Adauga uleiurile tale esentiale si amesteca bine apa ca sa combini ingredientele. Stai la inmuiat timp de 20 de minute, apoi clateste-ti usor corpul cu apa rece. Hidrateaza pielea ca de obicei.
Ce trebuie sa mai stii
Desi este un remediu natural, otetul de mere poate provoca iritatii pe anumite tipuri de piele si par. Poate avea efect iritant si cand e folosit in amestec cu apa din cada, asa ca incepe cu cea mai mica doza eficienta, o ceasca, si daca totul e in regula, poti incerca mai mult.
Daca otetul de mere nu se dovedeste potrivit pentru pielea ta, Denniston recomanda sa incerci uleiul de jojoba in baie.
Foto: Freepik.com