Principalele lucruri pe care un medic imunolog le face pentru a nu se imbolnavi iarna

1
De Georgiana Dorobantu
6 dec. 2023

Ii privesti cu suspiciune pe toti cei din preajma ta care tusesc sau stranuta? Este de inteles, mai ales dupa ce am trecut printr-o pandemie, iar cazurile de raceala si gripa pandesc la fiecare pas.

Iarna este sezonul racelilor, al gripelor, al cazurilor de covid, viroze, si multe alte afectiuni care au legatura cu sistemul respirator. Cine nu a trecut macar o data prin acea stare oribila data de o raceala puternica sau de gripa?

Dar sa te aperi de aceste afectiuni de sezon nu inseamna sa te bazezi pe noroc si sa eviti persoanele bolnave. Exista unele lucruri care iti pot intari imunitatea.

Dr. Jenna Maccioch, specialist in imunologie, a dezvaluit pentru publicatia The iPaper ce face pentru a tine la distanta afectiunile de sezon.

De peste 20 de ani, Dr. Macciochi studiaza imunologia si incearca sa descopere misterele sistemului imunitar pentru a afla noi metode prin care sa putem preveni imbolnavirea. „Preventia este intotdeauna mai buna decat tratarea”, spune medicul.

10 schimbari in stilul de viata care pot sa scada riscul tuturor tipurilor de cancer, potrivit unui studiu major

Iata cateva dintre regulile pe care specialista le urmeaza pentru a avea un sistem imunitar puternic pe timp de iarna, dar si de ce abordarea holistica asupra sanatatii este principala modalitate de a preveni imbolnavirea:

Consuma legume de sezon si alimente fermentate

Sa iti coordonezi dieta cu anotimpul este un lucru foarte important. Potrivit medicului, starea noastra de bine se impleteste armonios cu schimbarea anotimpurilor.

„Asa cum noi ne ajustam la schimbarile subtile de temperatura si lumina, la fel fac si plantele pe care le consumam”, spune Dr Macciochi, care dezvaluie ca face un efort constient pentru a-si alinia dieta cu sezonul. Un motiv pentru care face acest lucru este acela ca anumite fitochimicale benefice din plante au un nivel mai ridicat atunci cand sunt consumate in perioada potrivita a anului.

10 semne ca te confrunti cu exces de estrogen: de la iritabilitate, pana la libodo scazut

Ea recomanda consumul de dovleac in acest sezon pentru ca are un continut ridicat de antioxidanti si vitamina C, iar alimentele bogate in vitamina C sustin imunitatea.

„Vitamina C este nutrientul clasic pentru sustinerea sistemului imunitar dintr-un motiv clar – studiile au aratat ca un aport adecvat de vitamina C lupta impotriva infectiilor”, declara Dr Macciochi.

De asemenea, specialista subliniaza importanta de a sustine sanatatea sistemului digestiv prin alegerea unor alimente care ajuta la buna functionare a intestinelor, iar printre acestea se numara ciupercile.

„Si pentru ca vorbim de sanatate intestinala, alimentele fermentate sunt pline de nutrienti benefici pentru sistemul imunitar, precum si de probiotice. Eu ma incalzesc intr-o zi racoroasa cu putin kimchi picant sau imi fac propriile muraturi cu legume de sezon in care adaug ierburi aromate”, declara medicul specialist in imunologie.

Hidrateaza-te si asigura-te ca ai un aport adecvat de vitamina D

Dr. Macciochi spune ca in lunile mai reci organismul poate simti mai putin senzatia de sete. Acest lucru, in asociere cu aerul uscat din interior si cel rece din exterior, poate duce la pierderea de apa prin respiratie.

Deshidratarea ne face mai predispusi la infectii, motiv pentru care trebuie sa ne asiguram ca avem un aport adecvat de lichide. Dar este la fel de important si ce alegi. Este de preferat sa eviti cafeaua in exces, care are rol diuretic, sucurile sau bauturile alcoolice. In schimb, opteaza pentru ceaiuri din plante in care sa adaugi ingrediente precum lamaia sau ghimbirul.

Un endocrinolog spune care este obiceiul care provoaca cel mai des diabetul de tip 2 si de ce sa il eviti

Pe langa efectele negative ale deshidratarii, specialista spune ca diminetile mohorate si faptul ca se intuneca mult mai devreme seara ar putea, de asemenea, sa ne afecteze sanatatea si sistemul imunitar. Pentru a combate aceste efecte, medicul recomanda sa iei suplimente de vitamina D in fiecare zi pentru a imbunatati functionarea generala a sistemului imunitar.

Petrece mai mult timp in aer liber, fa miscare si odihneste-te

„Avem peste 600 de muschi in corp – pentru a trai bine, trebuie sa ne miscam bine. Activitatea fizica iti face, la propriu, sistemul imunitar sa functioneze, dar atunci cand vremea se raceste avem tendinta de a ne misca mai putin. Eu incerc sa raman activa, fie ca practic un antrenament, merg pe jos sau ma ridic cu regularitate de la birou”, spune Dr. Macciochi.

Chiar daca nu este o placere sa fii afara cand e frig, este dovedit stiintific ca plimbarile in aer liber si timpul petrecut in aer liber ne imbunatatesc sanatatea atat mentala, cat si fizica.

„Ai foarte multe beneficii daca faci miscare in aer liber, asa ca nu lasa vremea sa te descurajeze”, pune specialista.

Dar daca se intampla sa te imbolnavesti, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa te odihnesti.

„Dureaza timp sa construiesti ‘armate’ de celule imunitare si anticorpi care sa lupte cu germenii. De asemenea, consuma foarte multa energie. De aceea, atunci cand suntem bolnavi, aceasta redirectionare a energiei catre sistemul imunitar ne lasa epuizati si fara vlaga. Acesta este un semn din partea organismului nostru ca trebuie sa ne odihnim. O zi petrecuta pe canapea, timp in care sa te recuperezi, te va ajuta sa iti revii mai repede decat daca incerci sa faci totul avand acea stare de rau”, adauga specialista.

„Convalescenta a disparut din vocabularul nostru. Dupa ce simptomele acute dispar, ne grabim sa ne reintoarcem la activitatile noastre obisnuite, uitand ca dureaza aproximativ o saptamana pentru a ne reveni cu adevarat dupa o infectie”, mai spune medicul.

Foto: freepik.com