Actrita in varsta de 34 de ani a declarat ca ii iubeste pe cei doi copii ai lui Chris cu fosta lui sotie, Gwyneth Paltrow.
„Ii iubesc pe acesti copii de parca viata mea ar depinde de asta. Din toata inima”, a spus ea intr-un interviu recent pentru Bustle, despre cei doi copii ai solistului Coldplay – Apple, de 19 ani, si Moses, de 17 ani.
Vedeta din „Madame Web” a declarat ca oamenii nu trebuie neaparat sa fie rude de sange pentru a forma o familie.
View this post on Instagram
„Am crescut intr-o familie foarte mare si cred in expresia ‘Sangele apa nu se face'”, a spus ea. „De fapt, expresia este ‘Sangele legamantului este mai gros decat apa din pantec’, ceea ce inseamna ca acele conexiuni cu oamenii pe care ii alegi sunt mai solide decat conexiunile cu oamenii cu care te-ai nascut”, a continuat vedeta.
Johnson a mai spus ca „familia pe care o alegi” poate fi „la fel de importanta, daca nu chiar mai mult” decat cea in care te-ai nascut.
„Am patru frati si doua surori, iar surorile mele nu au legaturi de sange una cu cealalta, dar sunt surori, isi spun surori si sunt intotdeauna impreuna. Si doi dintre fratii mei mai mari nu au legaturi de sange. Si sunt frati”, a explicat ea.
Dakota Johnson este fiica actritei Melanie Griffith si a actorului Don Johnson. Griffith are un fiu, Alexander, cu fostul sot Steven Bauer si o fiica, Stella, din casnicia cu Antonio Banderas.
View this post on Instagram
La randul sau, Don are un fiu, pe nume Jesse, cu prima sotie, Patti D’Arbaville, si trei copii – Grace, Jasper si Deacon – cu fosta sotie, Kelley Phleger.
„Indiferent cat de ciudat ar fi, cine este la reabilitare, cine cu cine nu vorbeste sau cine divorteaza, suntem o familie. Si vom fi intotdeauna o familie. Aceasta este realitatea”, a continuat vedeta.
Desi actrita din „50 Shades of Grey” sustine ca nu stia de interesul publicului pentru relatia ei cu Gwyneth Paltrow, fosta sotie a lui Martin, este bucuroasa de faptul ca userii de pe social media par sa le sustina.
„Este grozav. Ma bucur ca a existat o astfel de reactie pozitiva”, a spus ea, facand referire la momentul in care fanii s-au aratat incantati de o fotografie in care ea si Gwyneth se tineau de mana la un eveniment.
Dakota Johnson si Chris Martin, in varsta de 47 de ani, formeaza un cuplu din 2017, la un an dupa ce solistul Coldplay si Paltrow au finalizat divortul.
Ei au fost casatoriti timp de 11 ani si si-au anuntat despartirea in anul 2014.
In ciuda despartirii, cei doi fosti soti au pastrat o relatie de prietenie si au fost implicati impreuna in cresterea celor doi copii. La randul sau, Dakota a facut parte din viata copiilor. In 2019, ea a petrecut o vacanta alaturi de iubitul ei, Paltrow si copiii acestora in Aspen, Colorado.
Recent, surse din anturajul celor doi au declarat ca Dakota Johnson si Chris Martin s-au logodit.
Solistul Coldplay a cerut-o in casatorie pe actrita „cu ceva timp in urma” si a avut parte de „binecuvantarea” fostei sale sotii si a celor doi copii ai lor.
Cuplul incearca sa pastreze discretia in privinta vietii lor private inca de la inceputul relatiei lor de sase ani.
„Sunt logoditi si au tinut vestea secreta. Dar acum vorbesc deschis despre asta cu oamenii din cercul lor apropiat. Sunt indragostiti nebuneste unul de celalat din prima zi deci acest pas urmator era inevitabil. Nu se grabesc sa planifice nunta, dar se bucura ca isi fac relatia oficiala”, a dezvaluit sursa, potrivit Daily Mail.
Foto: depositphotos.com