Semnele subtile ale unei prietenii toxice. 8 fraze pe care un prieten adevarat nu ar trebui sa le spuna

1
De Georgiana Dorobantu
9 apr. 2024

Prietenii sunt esentiali pentru o viata fericita. Dar unele prietenii pot aluneca pe panta toxicitatii, lasand in urma cicatrici emotionale.

In astfel de cazuri, psihologii spun ca cea mai buna solutie este sa renunti la acea relatie, oricat ar fi de dificil.

„Ca psiholog si expert in relatii interumane si prietenie, ii ajut pe oameni sa recunoasca semnele toxicitatii. Dar asa cum spune prietena si colega mea experta in prietenii, Danielle Bayard-Jackson, cei mai toxici prieteni folosesc adesea forme ingenioase si subtile de agresiune”, declara pentru CNBC Make It psihologul Marisa G. Franco.

Iata cateva fraze care te vor ajuta sa identifici chiar si cele mai subtile semne ale unei prietenii toxice:

 

„Esti prea sensibila”

Cand un prieten iti spune ca „esti prea sensibila”, acest lucru inseamna ca sentimentele tale nu sunt reale sau ca este ceva in neregula cu tine daca ai acele sentimente. Dar sa-ti exprimi emotiile este o parte sanatoasa a oricarei prietenii si sa ti se spuna ca esti prea sensibila indica faptul ca prietenul sau prietena ta nu are empatie.

Semnalele de alarma pe care nu ar trebui sa le ignori intr-o relatie de prietenie

„Glumeam. Nu stii de gluma?”

Prietenii buni sunt intelegatori si incearca sa te sustina. Atunci cand ii spui unui prieten ca ceva anume din comportamentul sau te-ai ranit, reactia adecvata ar fi aceea de a incerca sa inteleaga ce a gresit si sa-si corecteze comportamentul.

Insa intr-o prietenie toxica, este posibil ca raspunsul sa fie „Nu stii de gluma?”. Este un mod de aparare sau de a camufla comentariile rautacioase, care te ranesc.

„Esti norocoasa sa mai ca prieten/prietena”

Prieteniile sanatoase sunt bazate pe egalitate. Amandoi sunteti implicati si niciunul nu ar trebui sa fie considerat mai bun sau mai valoros decat celalalt.

Daca iti auzi in mod constant prietenul sustinandu-si superioritatea sau sugerand ca ar trebui sa fii recunoscatoare pentru prezenta sa, ar putea fi un semn ca relatia este dezechilibrata si ca nu esti apreciata cu adevarat.

„Mi-e dor de varianta ta veche”

Un prieten adevarat ar trebui sa-ti permita sa fii cine esti cu adevarat, fie ca se potriveste sau nu cu valorile sale personale, si sa te incurajeze sa evoluezi si sa te dezvolti. Daca un prieten isi exprima nemultumirea pentru schimbarile pozitive din viata ta sau, mai grav, iti submineaza progresul, ar putea fi un semn ca te-ai maturizat dincolo de acea relatie de prietenie sau ca acel prieten nu iti vrea binele.

Presiunea financiara in relatiile de prietenie. Situatia materiala te poate face sa ramai fara prieteni?

„Imi esti datoare”

Reciprocitatea este importanta, dar daca un prieten se asteapta sa fie rasplatit pentru tot ce ofera, ar putea insemna ca relatia voastra este „tranzactionala”. Pe masura ce te apropii de cineva, incepi sa incluzi acea persoana in viata ta si ceea ce te raneste pe tine il raneste si pe el, sau ceea ce te face fericita pe tine il face fericit si pe el sau ea. De aceea prietenii buni se simt bine atunci cand sunt generosi unul cu celalalt.

„Ma intreb oare de ce te-au promovat”

Sa ai un prieten care iti minimizeaza succesul sau care incearca permanent sa iti depaseasca reusitele (de exemplu „Eu am primit un bonus si mai mare”) iti afecteaza increderea si iti saboteaza bucuria. In relatiile sanatoase, prietenii isi amplifica unul altuia bucuria reusitelor prin exclamarea plina de entuziasm sincer a felicitarilor sau prin iesiri in oras pentru a celebra.

„Imi pare rau ca te simti asa”

Impacarea sincera necesita ca ambele parti sa-si recunoasca greselile si sa constientizeze raul pe care l-au facut. Atunci cand un prieten isi cere scuze pentru ca „te simti” intr-un anumit fel, implica faptul ca problema sunt sentimentele tale, nu comportamentul sau. Daca exprimarea nemultumirilor tale sau stabilirea unor limite sunt intampinate de astfel de comentarii, prietenul tau nu isi asuma raspunderea pentru impactul pe care cuvintele sau gesturile sale il are asupra ta.

Secretele prieteniei care dureaza: 4 sfaturi de la femei de peste 40 de ani, pentru tinerele de 20

Te ignora

Sa pierzi un prieten declanseaza o durere sufleteasca pe care societatea nu o constientizeaza prea mult prin faptul ca nu ofera legitimitate acestei suferinte. Iar suferinta este si mai mare atunci cand nu stii de ce un prieten s-a indepartat de tine. Acest comportament, de a evita contactul si de a nu mai raspunde la telefon sau la mesaje, este cunoscut drept „ghosting”. Iti afecteaza increderea in tine si te face sa te simti trista. Chiar si atunci cand vor sa puna capat prieteniei, prietenii ar trebui sa-si explice macar de ce vor sa faca asta.

Bineinteles, o singura fraza nu este suficienta pentru a-ti da seama daca un prieten este toxic. Asigura-te ca iei in considerare aceste fraze, dar in acelasi timp privesti situatia in ansamblu. De asemenea, trebuie sa raspunzi la aceste 3 intrebari care iti vor clarifica situatia:

Ma sustine atunci cand am nevoie?
Isi doreste ce este mai bine pentru mine?
Exista un echilibru in care nevoile fiecaruia dintre noi sunt satisfacute?

Daca raspunsurile la aceste intrebari reflecta o dinamica toxica, ar fi mai bine sa te retragi, sa impui limite sau sa ai o discutie sincera si apoi sa mergi mai departe.

Foto: freepik.com