Abia anul trecut am descoperit ca pantalonii la dunga, wide leg, ma avantajeaza mai mult decat orice pereche de jeansi. Am inceput sa investesc in cateva perechi in nuante neutre (bleumarin, bej, negru) si de atunci imi e foarte usor sa creez tinute confortabile si elegante – atat pentru birou, cat si pentru iesit in oras. Pantalonii wide leg pot fi combinati deopotriva cu piese casual si elegante sau pot fi chiar parte dintr-un costum (daca ai un blazer in aceeasi nuanta).
Imi place la nebunie cum ii poarta frantuzoaicele pentru a obtine acel look mereu stylish. Iata de ce trebuie sa tii cont, conform editorilor de moda de la WhoWhatWear:
Nu-i pastra pentru ocazii speciale
Unii pantaloni wide leg, mai ales cei la dunga, au un vibe elegant si poate crezi ca trebuie purtati doar intr-un anumit context: de exemplu la un eveniment special sau la o intalnire de business. In realitate, e un pantalon care poate fi purtat oricand, in functie de celelalte piese cu care il combini. Frantuzoaicele il poarta mai ales in tinute relaxate, cu tenisi si sapca, pentru mai mult dinamism si un efect cool.
Combinatia alb-negru e mereu castigatoare
Foloseste pantalonii wide leg intr-o combinatie alb-negru pentru a avea mereu un stil impecabil. Combinatia aceasta cromatica este chiar un trend acum, desi e clasica si va ramane mereu chic. Frantuzoaicele iubesc blazerele negre din imitatie de piele, pe care le poarta cu pantaloni wide leg deschisi la culoare si adesea cu botine negre.
Ii poti purta si cu alte piese oversized
Nu exista o regula conforma careia o singura piesa din tinuta ta poate fi larga. Sau, daca exista, frantuzoaicele nu tin cont de ea. Ele poarta pantalonii largi cu alte piese largi si cumva reusesc sa creeze un look modern si stilat. Poti adauga un hanorac oversized, o jacheta bomber sau un trenci lung.
Combinatia cu cardigan e delicata si feminina
Cardiganele crosetate fac parte din „uniforma” frantuzoaicelor. Au un aer relaxat, dar totusi chic si pretios, mai ales atunci cand le combini cu pantalonii wide leg. Poti alege o culoare clasica pentru pantaloni si una pastelata pentru cardigan. Si look-ul complet neutru va fi mereu stilat.
5 cele mai rezistente creioane pentru buze: le poti folosi ca baza pentru ruj
Apeleaza la look-ul monocromatic
Unul dintre trucurile de styling preferate de frantuzoaice este folosirea unei culori din cap pana-n picioare, dar in diferite tonuri. Poti ramane in sfera maroului, alegand nuante de bej, caramel si maro cald, pe care sa le combini in diverse moduri. Rezultatul final este o tinuta moderna, clasica si armonioasa, care iti pune in valoare trasaturile.
Foto: Instagram/@marianame