Ghosting-ul in relatiile de prietenie: ce este si cum poti trece peste efectele sale negative

1
De Alice Papuc
7 mai 2024

Ghosting-ul in relatiile de prietenie este mai des intalnit decat te-ai astepta. Pur si simplu, prietena ta dispare fara nicio explicatie.

Fiecare femeie a auzit cel putin o data despre ghosting in relatiile de cuplu: acel moment in care partenerul “dispare” complet din viata ta, fara un motiv concret. Cu toate acestea, ghosting-ul in relatiile de prietenie devine tot mai intalnit, fiind o experienta la fel de dureroasa si confuza.

Ce inseamna ghosting-ul in relatiile de prietenie?

Ghosting-ul in relatiile de prietenie se refera la situatia in care o prietena sau o persoana apropiata cu care aveai o legatura semnificativa inceteaza brusc sa mai raspunda la mesaje, apeluri si interactiuni. Este o forma de abandon emotional in care aceasta persoana dispare din viata ta fara sa ofere nicio explicatie sau motiv plauzibil.

6 zodii specializate in ghosting. Ignora oamenii fara remuscari

De ce este ghosting-ul o experienta atat de dificila?

Ghosting-ul poate fi extrem de dificil de gestionat din mai multe motive:

Lipsa unei “incheieri”

Lipsa de “incheiere” a relatiei de prietenie si situatia neclara pot face persoana abandonata sa se simta nevrednica, neintelegand de ce se intampla toate aceste lucruri.

Confuzia si indoiala de sine

Persoana abandonata poate incepe sa isi puna intrebari despre propria sa valoare, ajungand la o stima de sine scazuta si la teama de a se apropia de alte persoane.

Sentimentul de respingere

Ghosting-ul poate crea un sentiment puternic de respingere si izolare, ceea ce poate afecta negativ starea emotionala si mentala a persoanei in cauza.

Cum poti trece peste efectele negative cauzate de ghosting?

Chiar daca ghosting-ul poate fi dureros si chiar traumatizant, exista modalitati de a face fata si de a trece peste efectele sale negative:

Accepta si proceseaza-ti emotiile

Este important sa iti permiti sa simti toate emotiile care vin odata cu ghosting-ul – tristete, furie, confuzie. Nu te judeca pentru ceea ce simti si permite-ti sa procesezi aceste emotii intr-un mod sanatos, chiar si cu ajutorul unui terapeut, daca simti nevoia.

Discuta despre ceea ce simti

Daca nu doresti sa te adresezi unui terapeut, discuta cu prietenii tai despre ceea ce s-a intamplat si despre cum te simti. Un spatiu sigur si de incredere te ajuta sa treci mai usor peste orice situatie neplacuta din viata ta.

Acorda mai multa atentie relatiilor importante din viata ta

Investeste timp si energie in relatiile care iti aduc bucurie si sprijin. Construieste si intretine conexiuni sanatoase cu oamenii care iti valoreaza si iti apreciaza prezenta in viata lor. Astfel, realizezi care sunt acei oameni care te vor cu adevarat in viata lor si iti raman alaturi, indiferent de ceea ce se intampla.

Cum sa traiesti in prezent si sa te bucuri de fiecare experienta de viata. Lectii extrase din lectura “Puterea prezentului”

Concentreaza-te pe prezent

In cele din urma, accepta ca ghosting-ul s-a intamplat si ca nu poti controla actiunile altora. Invata sa lasi trecutul in trecut si sa te concentrezi pe momentul prezent, acesta fiind tot ceea ce ai.

Foto: freepik.com