Exercitii pentru brate si umeri. Tonifiere si forta!

Shutterstock
1
De Cristina Tudor
11 iun. 2018

Muschii abdomenului si ai picioarelor sunt intens lucrati, mai ales in sezon estival, insa femeile uita adesea de zona bratelor. Iti recomand aceste exercitii pentru brate si umeri! Ai nevoie de o minge speciala de fitness.

In doar cateva saptamani, daca executi constiincios aceste miscari, vei obtine rezultatele mult-asteptate. Publicatia online iwomenhacks.com spune ca cel mai evident indiciu ca efectuezi corect aceste exercitii pentru brate si umeri este transpiratia. Include-le in rutina ta de miscare zilnica si nu doar ca iti tonifiezi bratele si pieptul, ajuti si la cresterea metabolismului si la arderea grasimilor, in general.

Presiuni cu mingea, de warm-up

Ca sa pregatesti corpul pentru sesiunea de exercitii, trebuie sa incepi, neaparat, cu o incalzire usoara. Ai nevoie de o minge speciala si de ambitie. Stai dreapta, cu abdomenul strans si cu genunchii usor indoiti, in timp ce incordezi fesierii si coapsele. Inspira si ridica mingea la nivelul abdomenului, expira si preseaza mingea cu palmele din lateral, lent si puternic. Tine mingea in dreptul abdomenului si fa acest exercitiu in serie de opt. Executa trei serii, lasa mingea jos si relaxeaza bratele.

Cercuri cu mingea

Dupa incalzire, stai din nou dreapta, cu abdomenul incordat, si ridica mingea deasupra capului. Inspira si coboara un brat in lateral, avand cotul indoit si apropiat de trunchi. Expira si ridica mingea la loc deasupra capului. Repeta acest exercitiu in doua serii de cate opt pe fiecare parte. Relaxeaza-ti bratele facand cateva cercuri mari cu mingea, insa mentine corpul drept. Fa acelasi exercitiu pe cealalta parte si repeta intreaga serie de cate doua ori.

Exercitii pentru brate si umeri ca la sala

Pentru cel de-al treilea exercitiu, te sprijini cu bratele pe minge. Mainile trebuie sa fie cat mai aproape de fese. Permite corpului sa alunece, dar sustine-l in maini si picioare. Coboara si ridica trunchiul, lasand cat mai mult din greutate pe brate si nu pe picioare! Prin urmare, cand te ridici, sprijina-te doar in brate. Este indicat sa repeti exercitiul in doua serii de cate opt miscari.

Flotari pe fit ball

Aseaza-te pe minge si inainteaza cu palmele pe sol, pana cand ajungi cu tibia pe minge. Incordeaza abdomenul si mentine o linie dreapta de la umeri la calcaie. Indoaie coatele in lateral si coboara trunchiul, inspirand adanc aer in piept. Expira apoi si impinge-te in palme ca sa te ridici. Daca iti este greu, poti face flotarile stand cu coapsele sau chiar cu abdomenul pe minge. Pe masura ce puterea bratelor tale creste, vei putea sa mergi din ce in ce mai in fata cu mainile.