Beneficiile calatoriilor in cuplu: cum te pot ajuta vacantele in doi sa ai o relatie fericita

1
De Alice Papuc
26 mai 2024

Uneori, tot ceea ce ai nevoie este sa petreci timp de calitate alaturi de partenerul tau.

Vara tinde sa fie momentul in care cele mai multe cupluri aleg sa calatoreasca, fie ca este vorba despre o vacanta la malul marii, fie despre vizitarea unor rude aflate peste hotare. In timp ce poate fi placut sa petreci o saptamana pe o plaja insorita alaturi de partener, expertii merg mai departe, vorbind despre beneficiile calatoriilor in cuplu si despre cat de solida poate deveni relatia dintre parteneri.

7 intrebari care te ajuta sa te reconectezi cu partenerul tau

Ce spun studiile

In 2013, un sondaj realizat de U.S Travel Association a constatat ca vacantele intaresc relatia de cuplu, reaprind romantismul si intimitatea si duc la relatii mai sanatoase si mai fericite. Potrivit sondajului, „cuplurile care calatoresc impreuna raporteaza nivele mai mari de satisfactie in relatiile lor.”. In plus, sondajul demonstreaza ca partenerii care calatoresc impreuna vad imbunatatiri pe termen lung in diferite elemente cheie ale relatiei, cum ar fi stilul de comunicare sau chiar viata sexuala.

Intr-un articol publicat in 2019 in Journal of Travel Research, autorii Mojtaba Shahvali, Deborah L. Kerstetter si Jasmine N. Townsend au identificat si mai multe dovezi care arata beneficiile calatoriilor pentru cupluri. „Pe masura ce cuplurile calatoresc impreuna, nevoia lor de stabilitate si legatura emotionala, precum si nevoia de schimbare si noutate sunt mai bine satisfacute, rezultand in nivele mai ridicate de coeziune si flexibilitate in relatie,” noteaza studiul.

“Ceva se intampla atunci cand cuplurile calatoresc impreuna”

Conform celor sustinute de Elizabeth Overstreet, autoarea cartii “Love You and He Will Too: The Smart Woman’s Roadmap for Happy, Healthy Relationships”, in momentul in care cuplurile calatoresc, ceva “magic” se petrece. Partenerii evadeaza din cotidian, se adapteaza la situatii noi, invata sa comunice unul cu altul si descopera lumea impreuna.

Practic, totul seamana cu inceputul relatiei, atunci cand cei doi parteneri aveau tot timpul din lume pentru a-si oferi atentie. Treptat, stim cu totii ca relatiile tind sa intre intr-o forma de “pilot automat”, deoarece rutina si obligatiile zilnice intervin. Cu toate acestea, vacantele ofera acel timp important pentru reconectare in cuplu. „Calatoriile creeaza o oportunitate pentru timp de calitate, intimitate si o recalibrare pentru cupluri. Ne miscam rapid in fiecare zi intre responsabilitatile casnice, profesionale si parentale,” observa ea. „Vacanta este o modalitate de a lua o pauza, de a avea timp liber dedicat unul altuia si de a te reconecta la relatie.”, sustine autoarea.

Sa nu uitam si de beneficiile calatoriilor in familie

In timp ce multe dintre descoperirile acestor studii se concentreaza pe vacantele in cuplu, Overstreet subliniaza ca oamenii pot beneficia si de calatoriile in familie. „Este important ca partenerii sa aiba vacante care sunt exclusiv pentru ei si, de asemenea, calatorii in familie,” sustine autoarea.

Bineinteles, uneori nu este atat de usor sa pleci in vacanta, oricat de mult iti doresti. Cu toate acestea, nu orice vacanta trebuie sa fie una grandioasa si costisitoare. La fel de benefica poate fi si o escapada mica, in apropiere de locuinta ta, vizitand un parc natural sau o rezervatie, alaturi de cei dragi tie.

Foto: depositphotos.com