Influenta parintilor este una puternica, pe care o purtam cu noi toata viata. O mama toxica iti poate taia aripile inca din copilarie si modul in care te-a educat iti marcheaza deciziile din viata de adult.
Exista cateva indicii care iti pot arata daca ai avut un astfel de parinte.
Cum stii ca ai crescut cu o mama toxica
„Fa-ti timp sa te gandesti la gandurile, sentimentele si actiunile tale dupa o interactiune (cu mama ta) si permite-ti sa explorezi si sa examinezi daca acesta este un rezultat al actiunii sau cuvintelor mamei dificile, o dificultate de comunicare intre voi sau probleme nerezolvate”, explica psihologul Kemi Omijeh.
Este important sa recunosti semnele si sa inveti cum sa stabilesti limite sanatoase pentru a te proteja pe tine insati si a mentine un echilibru emotional.
Critica constanta
Aceasta implica subestimarea sau criticarea ta, facandu-te sa te simti inadecvata sau ca nu esti suficient de buna. Adesea, parintii nu vor realiza ca au acest comportament.
„Critica regulata sau comentariile negative, alaturi de rezistenta sau incapacitatea de a vedea partea pozitiva sau buna – in special – atunci cand sunt intrebati sau le este atrasa atentia, este un semn de toxicitate. Este posibil ca unii parinti sa nu fie constienti de cat de critici sunt, dar cei mai bine intentionati parinti ar trebui sa fie capabili sa ia in considerare feedback-ul si sa isi schimbe comportamentul. Un parinte care nu poate face acest lucru este un parinte dificil, care ar putea avea nevoie de sprijin in intelegerea impactului cuvintelor sale”, detaliaza psihoterapeutul Kamalyn Kaur.
Manipulare emotionala
O mama toxica poate folosi manipularea emotionala pentru a obtine ceea ce doreste. Aceasta poate include vinovatia, santajul emotional si exagerarea propriilor nevoi sau probleme pentru a te face sa te simti responsabila pentru fericirea ei.
Semne ale unui parinte toxic care de multe ori trec neobservate
Gelozie sau competitivitate
O mama toxica nu se bucura de reusitele tale. Concureaza cu tine si arata gelozie fata de realizarile si succesele tale, spre deosebire de a te sustine.
„Parintii toxici vor oferi un feedback pozitiv sau un raspuns doar atunci cand ai facut ceva pentru ei sau le-ai dat ceva, atunci aceasta este o baza nesanatoasa pentru orice relatie, cu atat mai putin una parinte/copil”, spune psihologul.
O mama toxica nu respecta limitele personale
Iti invadeaza spatiul tau personal si intimitatea. Poate intra neinvitata in camera ta, iti citeste corespondenta personala sau incearca sa controleze relatiile tale cu alte persoane.
Victimizarea
Se prezinta constant ca o victima, cerandu-ti ajutorul si empatia fara a lua in considerare propriile tale nevoi si sentimente. Aceasta te poate face sa te simti vinovata si obligata sa o sustii in detrimentul propriei tale bunastari.
Cum sa pui limite sanatoase in relatia cu mama toxica
„Nu te poti astepta ca mama ta sa se schimbe. S-ar putea sa crezi ca a purta o conversatie, a-i explica lucrurile, a-i impartasi partea ta de poveste te va ajuta sa schimbi relatia pe care o ai cu ea, dar te pot asigura ca nu va fi asa. Va trebui sa te concentrezi pe schimbarea propriilor comportamente”, explica psihoterapeutul Kamalyn Kaur
Defineste limite clare in relatia cu mama ta. Acestea pot include timpul pe care il petreci impreuna, subiectele de discutie acceptabile si spatiul personal pe care trebuie sa-l respecte. Comunica aceste limite cu fermitate si claritate.
Invata sa comunici asertiv, adica sa exprimi clar si respectuos ceea ce simti si ce astepti de la relatia voastra. Evita sa cazi in capcana manipularii emotionale si ramai ferma pe pozitii atunci cand iti exprimi nevoile si dorintele.
Daca mama ta continua sa manifeste comportamente toxice, ia in considerare pastrarea unei distante emotionale. Aceasta nu inseamna sa rupi complet legatura, ci sa reduci interactiunile care iti provoaca stres si disconfort.
Concentreaza-te pe dezvoltarea personala si pe activitatile care iti aduc bucurie si satisfactie. Petrece timp cu oameni care te sustin si te incurajeaza, si implica-te in activitati care iti imbunatatesc stima de sine si increderea in sine.
Foto: depositphotos.com