Margot Robbie este insarcinata. Actrita din „Barbie” si sotul sau au o poveste de dragoste ca-n filme

1

Mai multe surse au dezvaluit pentru revista PEOPLE ca vedeta si sotul ei, Tom Ackerley, asteapta primul lor copil.

Margot Robbie, in varsta de 34 de ani, este insarcinata pentru prima oara, impreuna cu producatorul de film cu care este casatorita din 2016.

Informatia nu a fost confirmata de reprezentantii celor doi, dar au aparut imagini cu burtica, deja vizibila, in mediul online.

Vedeta din filme precum Barbie sau Suicide Squad a fost recent fotografiata purtand un tricou crop top si un sacou, aratandu-si mandra burtica de gravida, in timp ce se imbarca cu sotul sau pe un yacht la lacul Como, Italia.

Fanii au comentat imaginea si i-au transmis felicitari.

„Acest copil este atat de norocos, imagineaza-ti sa o ai pe Margot Robbie drept mama”, a postat un utilizator pe Twitter.

„Va naste Barbie 2”, a adaugat un internaut.

Se pare ca Margot Robbie ar naste inainte de finalul anului 2024.

Margot Robbie si Tom Ackerley se iubesc ca-n filme

S-au intalnit pentru prima data in 2013 pe platoul de filmare al dramei Suite Française, a carei actiune se desfasoara in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, unde el era asistent regizor, iar ea era in fata camerei.

Margot a legat o prietenie cu el si cu alti cativa asistenti, iar cand s-a intors la Londra pentru a face turul de promovare media pentru Wolf of Wall Street la inceputul anului urmator, au decis cu totii sa locuiasca impreuna. In timp ce imparteau o casa cu trei dormitoare in Clapham cu cinci colegi de camera, inclusiv cu viitorii parteneri de afaceri Kerr (prietenul lui Robbie din copilarie) si McNamara (al doilea director adjunct la Suite Française), prietenia dintre Ackerley si Robbie s-a transformat rapid in ceva mai mult.

Scanteia iubirii s-a aprins intre ei, mai ales ca incepusera sa lucreze indeaproape la casa de productie pe care o detin impreuna, LuckyChap. Compania a produs mai multe filme si seriale de televiziune, inclusiv I, Tonya, Birds of Prey si Barbie – toate cu Robbie in rolul principal.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Just Jared (@justjared)

La fel ca in comediile romantice, niciunul nu stia daca sa faca primul pas. Se placeau, dar le era teama sa nu isi distruga prietenia frumoasa pe care o aveau.

In plus, pentru Margot Robbie nici nu se punea problema unei relatii in acel moment.

„Ideea de relatii ma facea sa vomit”, a declarat Robbie pentru Vogue in 2016 despre zilele ei de burlacita. „Am fost prieteni pentru atat de mult timp. Am fost mereu indragostita de el, dar m-am gandit: ‘Oh, el nu m-ar iubi niciodata inapoi. Nu transforma situatia in ceva ciudat, Margot. Nu fi proasta si nu-i spune ca il placi”. „Si apoi s-a intamplat”, a continuat Robbie, „si am zis: „Bineinteles ca suntem impreuna. Acest lucru are atat de mult sens, asa cum nimic nu a mai avut sens inainte.”

La inceput au pastrat totul in secret „pentru ca nu o luam cu adevarat in serios”, dupa cum a declarat actrita.

Margot Robbie este insarcinata dupa 8 ani de casnicie

S-au casatorit in 2016, moment in care fanii au fost surprinsi, pentru ca nu isi anuntasera logodna.

Cuplul si-a tinut relatia departe de ochii publicului multa vreme si nu au pasit impreuna pe covorul rosu pana in 2017, la aproape un an dupa nunta lor.

„Sa fiu casatorita este cel mai distractiv lucru, viata a devenit mult mai distractiva intr-un fel. Am o responsabilitate fiind sotia cuiva, vreau sa fiu mai buna”, a marturisit Margot Robbie, insarcinata acum cu primul lor copil.

Fiind extrem de discreti, ne putem astepta ca ei sa nu confirme sarcina si sa isi fereasca bebelusul de mass-media, cu atat mai mult cu cat Margot Robbie nu e activa pe retelele de socializare.

Foto: Instagram/Tom Ackerley