4 carti pe care imi doresc sa le citesc in vacanta de sarbatori

1
De Alice Papuc
25 dec. 2024

Zilele libere se apropie, asa ca am deja pregatita lista de lectura: atat carti pentru suflet, care ma induc in atmosfera festiva, cat si carti care ma vor tine cu sufletul la gura.

Vacanta de sarbatori reprezinta perioada mea preferata din an. Pe langa activitatile specifice de Craciun si momentele de bucurie traite alaturi de cei dragi, ador sa imi ofer cateva momente doar pentru mine, in care sa ma relaxez si sa ma deconectez de la tot stresul acumulat peste an. Astfel, imi place sa ma fac confortabila pe canapea, cu o patura pufoasa, o ciocolata calda delicioasa si o carte care sa ma fac sa uit de tot ceea ce ma inconjoara. Imi realizez lista de lectura din timp, asa ca astazi iti povestesc despre cele 4 carti pe care imi doresc sa le citesc in vacanta de sarbatori!

5 schimbari simple pe care le-am facut in viata mea pentru a ma bucura de conceptul de slow living

  1. “Scrisori de la Mos Craciun” de J.R.R. Tolkien

Imi place sa imi incep intotdeauna acest “ritual” cu o carte care sa ma aduca mai aproape de magia Craciunului, iar anul acesta mi-am propus sa citesc “Scrisori de la Mos Craciun”, de J.R.R. Tolkien. In fiecare an, autorul si-a imaginat povesti fermecatoare din perspectiva lui Mos Craciun, completate cu desene si detalii fantastice. Consider ca va fi un deliciu pentru suflet, indiferent de varsta, pentru ca intotdeauna este bine sa crezi in miracole.

48 lei, Libris

  1. “Oameni anxiosi” de Fredrik Backman

“Oameni anxiosi” este o carte pe care apropiatii mei mi-au descris-o drept fermecatoare si capabila sa te faca sa evadezi cu totul din cotidian, astfel ca am trecut-o imediat pe lista mea de lectura. Din tot ceea ce am auzit, este o carte plina de umor, cu personaje imperfecte, in care o luare de ostatici se transforma intr-o poveste despre relatii, vise, anxietati si ceea ce ne leaga pe toti ca oameni. Stilul autorului este unul cald si introspectiv, astfel ca sunt pregatita atat sa rad, cat si sa imi pun intrebari care sa ma faca sa reflectez.

43 lei, Editura ART

  1. “The Twelve Dates of Christmas” de Jenny Bayliss

Simt ca am nevoie in viata mea si de o carte care sa imbine atmosfera de sarbatoare cu un strop de romantism, astfel ca abia astept sa citesc “The Twelve Dates of Christmas”. Povestea urmareste aventura unei femei care pare ca decide sa participe la un experiment de 12 intalniri romantice organizate in preajma Craciunului, iesindu-si complet din zona de confort. Pare o lectura usoara, perfecta pentru relaxare, si chiar am nevoie de o carte care sa ma faca sa zambesc si sa visez la toata magia din propria mea viata.

100,44 lei, Libris

  1. “Adevarul despre cazul Harry Quebert” de Joël Dicker

Intotdeauna am iubit cartile care ma tin cu sufletul la gura, astfel ca nu puteam sa nu pun un thriller pe lista mea de lecturi, chiar daca este perioada Craciunului. Romanul urmareste povestea unui scriitor care incearca sa dezlege un mister legat de disparitia unei tinere, in timp ce investigatia va scoate la iveala secrete intunecate. Chiar daca nu este o carte incarcata de atmosfera festiva, simt ca imi va tine mintea ocupata si imi va oferi acea doza de “adrenalina” pe care o caut adesea cand imi doresc sa ma relaxez.

65 lei, Carturesti

Foto: depositphotos.com