Cele mai bune 15 TED Talks despre casnicie, relatii si dragoste

1
De Cristina Tudor
27 nov. 2018

Una dintre cele mai minunate inventii care sa te ajute sa primesti informatii, sfaturi, sa inveti lucruri noi, sa gasesti forta necesara sa faci ceva nou, sau pur si simplu sa descoperi lucruri de care nu stiai este TED Talks.

Eu as asculta TED Talks oriunde si oricand: acasa, in masina, in concediu, cand sunt trista, cand vreau sa ma motiveze ceva, cand sunt fericita sau cand vreau sa gasesc noi modalitati de a ma dezvolta, atat pe plan personal, cat si profesional. Indiferent ca vreau sa aflu mai multe despre casnicie, relatii, dragoste, job, incalzire globala, roboti sau orice mi-ar putea trece prin cap, sigur le gasesc pe TED Talks.

Cei de la Project Hotmess au si o lista cu cele mai bune 15 Ted Talks despre casnicie, relatii si dragoste:

1. Puterea vulnerabilitatii – Brene Brown

Aceasta este probabil una din cele mai vizualizate discutii TED Talks, in care Brene ne vorbeste despre vulnerabilitate, ce este, ce inseamna pentru noi si cum o putem folosi in viata noastra. Vei vedea cat de puternica este daca o aplici si in casnicia sau relatia ta.

2. Un mod mai bun de a discuta despre iubire – Mandy Len Catron

Cum vorbesti despre iubire? Cuvintele pe care le folosim ne pot influenta in formarea unor perceptii asupra vietii. Este surprinzator ca acestea au legatura cu felul in care ne asteptam sa fie iubirea.

3. Tehnologia nu a schimbat iubirea. Iata de ce – Helen Fisher

De cate ori nu ai auzit ca tehnologia a schimbat felul in care iubim, ne gasim parteneri sau mergem la intalniri? Cat de mult ne influenteaza aplicatiile de dating viata amoroasa?

4. Asa arata iubirea care dainuie – Alec Soth si Stacey Baker

Cum ti-ai intalnit partenerul? Cu toti avem o poveste si ne place sa o spunem. Insa intrebarea ar trebui sa fie: „Cum reusim sa ramanem impreuna?”.

5. Pentru toti cei care au iubit vreodata: sa regandim infidelitatea – Esther Perel

Este infidelitatea un subiect atat de taboo incat ti-e teama sa-l dezbati cu partenerul tau? Si nu e vorba de o dezbatere la modul general, ci despre o discutie sincera, in care amandoi va spuneti parerile sincere si incercati sa va intelegeti unul pe celalalt.

6. Dragostea – o faceti gresit – Yann Dall’Aglio

Care crezi ca este valoarea ta si cum o aduci intr-o relatie? Daca cu totii simtim nevoia sa fim iubiti de altii inseamna ca punem accentul pe felul in care ne vad ei, dar cum ar fi ca accentul sa cada pe felul in care ne vedem pe noi insine?

7. Ce nu stii despre casnicie – Jenna McCarthy

Exista atatea statistici legate de casnicie, inclusiv unele care sunt chiar amuzante. Aceasta discutie TED Talks este despre acele statistici mai putin cunoscute despre casnicie si divort, precum si cativa factori de risc pe care s-ar putea sa nu-i fi avut in vedere.

8. O casnicie fara certuri – Fawn Weaver

Fawn a creat „The Happy Wives Club” si vorbeste despre cum sa ai o casnicie fara certuri. Unii spun ca este imposibil, altii spun din experienta ca se poate. Nu inseamna ca trebuie sa nu va vorbiti, ci sa evidati sa va vorbiti urat.

9. Abilitati pentru relatii sanatoase – Joanne Davila

Atat de multi oameni incearca sa-si repare relatiile prin terapie, insa trebuie sa invatam sa avem relatii sanatoase inca de la inceput. Aceasta discutie iti ofera sfaturi pentru a gasi o relatie sanatoasa si pentru a le evita pe cele nepotrivite tie.

10. Sa te indragostesti este partea usoara – Mandy Len Catron

A te indragosti este foarte diferit de a ramane cu aceleasi sentimente. S-ar putea sa iti fie usor sa scapi de ele, insa ca sa ramai indragostita trebuie sa faci o alegere constienta si sa ai curaj.

11. Cum se indragosteste creierul tau – Dawn Maslar

Poate sa fie iubirea o reactie biochimica? Printre subiectele acestei discutii se numara neurostiinta din spatele dragostei, cum se indragostesc femeile si barbatii si ce fac substantele chimice in corpul nostru cand ne indragostim.

12. Persoana cu care trebuie neaparat sa te mariti – Tracy McMillan

Sa ai incredere in tine este un lucru foarte important. Inainte de a te apuca sa cauti pe cineva de care sa te indragostesti, ar trebui sa petreci mai mult timp cu tine si sa inveti sa te iubesti.

13. Secretul dorintei intr-o relatie pe termen lung – Esther Perel

Ce te atrage mai mult la partenerul tau? Ce tine flacara aprinsa intr-o relatie? Aceasta discutie este fascinanta intrucat vorbeste despre conceptul de dorinta si cum este acesta diferit fata de dragoste.

14. Relatiile sunt dificile, dar de ce? – Stan Tatkin

Aceasta discutie este despre motivele pentru care ne certam si avem discutii aprinse, precum si despre cum putem sa reducem numarul acestor certuri. Scopul nostru este de a ne proteja unul pe celalalt si sa ne facem sa ne simtim in siguranta.

15. Semi-monogamia: noile reguli ale casniciei – Jessica O’Reilly

Sunt casniciile destinate esecului? Daca sansele sunt de 50-50, esti dispusa sa risti? Poate ca aceasta forma actuala de casnicie nu este modelul potrivit pentru vremurile noastre si ar trebui sa fie adaptata si schimbata putin?

 

Foto: Shutterstock.com