Anotimpul hibernal este un prilej minunat de introspectie si regasire de sine. Iata zece adevaruri despre viata la care sa te gandesti intr-o duminica linistita, in timp ce savurezi o ceasca de ciocolata calda.
1. Facem parte din natura
In ultimii doua sute de ani ne-am desprins de natura. Am exploatat, au devastat, am consumat si am incercat sa controlam natura. Ne-am rupt de ciclurile naturale ale vietii.
2. Suntem conectati intre noi si cu intreg Universul
Unele triburi care continua sa urmeze tradistii ancestrale au pastrat aceasta legatura cu respect si reverenta. Societatea vestica, pe de alta parte, a uitat ca totul este interconectat.
3. Toti avem un scop individual si colectiv
Am uitat scopul nostru. Suntem prinse in transa de masa a realitatii consensuale fabricate. Am pierdut din vedere autenticitatea noastra, acea scanteie interioara care ne conduce spre fericire si auto-realizare. Am uitat ca suntem aici pentru a picta colectiv o imagine mai mare.
4. Totul este iubire
Acesta este probabil cel mai adanc mister al tuturor lucrurilor pe care doar unii dinte noi si-l amintesc. Acest adevar este ascuns undeva adanc in noi. L-am stiut la un moment dat, dar am pierdut legatura cu el. Am uitat ca totul este in cele din urma iubirea.
5. Iertarea are, in primul rand, legatura cu noi
Facandu-se sa credem ca suntem separati si deconectati unii de altii, am uitat ce inseamna sa iertam. In cel mai adanc sens, iertarea este actul de a ierta partea din noi insine pe care o vedem in interiorul altora, unimea care suntem.
6. Libertatea este dreptul nostru natural.
Aminteste-ti zilnic ca te-ai nascut libera. Am crescut intr-o realitate in care libertatea este doar un concept, in care am purtat catusele fricii, prejudecatilor, falselor ideologii, recompenselor materiale. Am uitat ca suntem agenti liberi ai schimbarii.
Citeste continuarea pe Kudika.ro.
Foto: Shutterstock.com