„Mananca o broasca vie dis de dimineata” – cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodata

mananca o broasca
1
De Ana-Maria Dobre
17 ian. 2019

Sfatul acesta, care urma sa devina una dintre cele mai bune practici de management a timpului si care ne-a fost oferit de Mark Twain, nu se refera, desigur, la planurile noastre de mic dejun.

Broasca, in conceptia lui Mark Twain, este o metafora abstracta (si amuzanta) pentru cea mai neplacuta sarcina pe care o avem de facut intr-o zi. Acea sarcina de pe lista noastra care ne “motiveaza“ sa procrastinam, sa mai bem o cafea, sa gasim orice altceva de facut- inafara de a-l realiza.

Acea sarcina care ne face sa ne intrebam “doamne, de ce eu?“, dar care are tendinta sa fie esential de indeplinit in planurile noastre si, contrar primelor impresii, are tendinta sa aduca cele mai mari recompense.

De obicei, asteptam pana la finalul zilei sa ne ocupam de el, dupa care il amanam pe ziua urmatoare, si urmatoarea, in timp ce stresul nostru creste si ne este tot mai greu sa ne concentram pe celelalte sarcini din programul nostru.

De aceea, aceasta tehnica ne recomanda ca primul lucru pe care il facem intr-o zi este sa impiedicam toate consecintele negative si pur si simplu..sa mancam broasca, inainte ca aceasta sa apuce sa ne streseze.

Cum ne putem asigura ca reusim?

1. Incepem ziua cu un plan

Poti invinge broasca prin structura! Ceea ce functioneaza foarte bine pentru mine este sa imi fac planul de actiune seara pentru ziua urmatoare. Am grija ca lista mea sa nu depaseasca 10-12 itemi in total, pentru viata profesionala si cea personala, deoarece am invatat ca cerintele, sarcinile si evenimentele neasteptate isi vor rezerva o mare parte din ziua ta. Iar greseala cea mai mare pe care o putem face este sa nu alocam timp pentru ele.

2. Prioritizam sarcinile

Odata ce lista este gata, putem alege primele cinci sarcini care sunt absolut esentiale de indeplinit. O tehnica foarte eficienta este sa le impartim pe categorii: foarte important (nu poate astepta pana maine), important (poate astepta, daca este necesar) si relativ important (poate astepta fara nici o consecinta). Din categoria “foarte important“ alegem, apoi, broasca!

3. Folosim recompense

Imediat ce sarcina de care ne temem cel mai mult este indeplinita, ne putem oferi o recompensa. Orice ne face placere poate fi inclus: o cafea, o scurta pauza, o sarcina placut, un scurt telefon catre un bun prieten.

Urmand aceste sfaturi ne lasam energie pentru activitatile placute, incepem dimineata cu un sentiment de satisfactie (datorat in parte si endorfinelor eliberate in sistemul nostru pentru rezolvarea unei mari probleme) si ne asiguram ca ramanem focusati si motivati pentru restul zilei.

Foto: Shutterstock.com