Asta nu inseamna ca trebuie sa ajungi la performanta de a sta in maini sau in cap, ci de a face aceste cateva miscari simple.
Poate ti-ai propus doar sa practici yoga pentru o flexibilitate marita si o relaxare a corpului. Exista atat de multe pozitii de yoga simple, dar care presupun inversiuni recunoscute pentru beneficiile pe care le aduc asupra circulatiei sanguine, incat nu trebuie sa te lasi intimidata.
Potrivit specialistilor, inversiunile stimuleaza glanda pituitara, care este un organ cat un bob de mazare situat langa creier si care regleaza si controleaza buna functionare a glandelor endocrine. Sistemul endocrin are functia de reglare a metabolismului, a functiei sexuale si a cresterii. Astfel ca, prin aceste inversiuni simple se accelereaza metabolismul si se mentine o greutate corporala normala.
Include in rutina zilnica aceste pozitii de yoga care stimuleaza metabolismul sa arda mai multe grasimi. Ai nevoie de o caramida pentru yoga din spuma si o saltea!
Pozitia Uttanasana cu caramida pentru yoga – 10 respiratii
Stai cu picioarele departate la nivelul soldurilor si plaseaza caramida in fata pe saltea. Genunchii sunt usor flexati, se apleaca trunchiul in fata pana cand mainile ajung pe caramida.
Concentreaza-te sa mentii coloana dreapta ducand coccisul catre tavan, mentinand pozitia timp de 10 respiratii complete.
Pozitia Setu Bandha Sarvangasana – 10 respiratii complete
Din pozitia stand pe spate, indoaie genunchii si pune talpile pe sol, ridicand posteriorul. Asaza caramida de yoga din spuma sub coccis si sprijina posteriorul pe ea, in timp ce bratele sunt pe langa corp pe sol, cu palmele catre tavan.
Mentine postura timp de 10 respiratii ccomplete.
Pozitia Parsvottanasana – 5 respiratii complete pentru fiecare parte
Din pozitia stand in picioare, fa un pas inainte cu piciorul stang. Caramida pentru yoga va fi asezata in fata piciorului stang, mai departe.
Mentine picioarele incordate in timp ce apleci trunchiul peste piciorul stang si ajungi cu mainile sa apuci caramida.
Mentine postura timp de cinci respiratii complete, dupa care schimba partea ducand piciorul drept in fata.
Pozitia Ardha Pincha Mayurasana – 10 respiratii complete
Din sprijin pe genunchi si antebrate, ancoreaza degetele de la picioare in saltea si ridica posteriorul, ducand coccisul catre tavan.
Pastreaza genunchii usor flexati, astfel incat sa mentii coloana vertebrala perfect dreapta.
Relaxeaza gatul si priveste catre picioare, mentinand pozitia timp de 10 respiratii complete.
Picioarele ridicate pe perete – 10 respiratii complete
Din asezat pe spate, indoaie genunchii si urca cu picioarele pe perete, ducand posteriorul cat mai aproape de perete. Plaseaza caramida pentru yoga sub zona lombara, pastreaza mainile intinse si cu palmele orientate catre tavan si mentine pozitia timp de 10 respiratii complete.
Foto: Instagram – MICHELLE POLEFITDUBAI