Cat de benefica este regula de 60 de secunde pentru spalarea tenului?

regula de 60 de secunde
1
De Denisa Toma
13 feb. 2019

Probabil ai auzit deja de regula de 60 de secunde pentru spalarea tenului. A fost creata de o cosmeticiana din Statele Unite si a devenit rapid extrem de populara pe retelele de socializare.

Tehnica presupune spalarea tenului cu o lotiune timp de 60 de secunde, in loc de numai cateva secunde, asa cum fac cele mai multe persoane.

Ce este regula celor 60 de secunde?

Metoda a fost descrisa prima data de Nayamka Roberts-Smith, esteticiana in cadrul LABeautyologist, un salon de infrumusetare din Los Angeles. Aceasta le-a explicat fanilor sai de pe Twitter ca ar trebui sa se spele pe fata timp de 60 de secunde pentru ca ingredientele din cleanser sa patrunda in piele si sa actioneze eficient pentru curatarea porilor.

„Spalarea fetei (cu degetele) timp de 60 de secunde permite ingredientelor din lotiune sa functioneze cu adevarat. Cei mai multi oameni isi spala fata timp de doar 15 secunde. Regula de 60 de secunde inmoaie pielea si dizolva mai bine acumularile de sebum din pori. Textura si aspectul pielii sunt imbunatatite”, le-a spus Nayamka Roberts-Smith celor 43.000 de oameni care o urmaresc pe Twitter.

Regula de aur a celor 60 de secunde – aplic-o in fiecare dimineata

„Machiajul, murdaria si sebumul sunt mai dificil de indepartat de pe piele decat cred cei mai multi oameni”, a declarat Nayamka pentru cosmopolitan.com.

„Prin urmare, nu doar ca ii oferi lotiunii pentru spalarea tenului timpul necesar pentru a dizolva machiajul si murdaria, dar in cele 60 de secunde acorzi o atentie mai mare pielii tale. Esti atenta ce faci si iti amintesti sa te speli pe lateralele nasului, pe barbie si pe linia parului„, mai spune esteticiana.

Ce efecte are regula celor 60 de secunde?

Desi tehnica nu pare una revolutionara, rezultatele par sa fie semnificative, daca ar fi sa analizam ceea ce spun persoanele care au incercat-o. De fapt, metoda creata de Nayamka Roberts-Smith a devenit virala pe retelele de socializare, cu hashtagul #60secondrule, iar cei care au pus-o in practica sunt de parere ca le-a schimbat radical tenul.

Un utilizator de pe Reddit spune ca regula de 60 de secunde i-a transformat tenul. „Fac asta de aproximativ o luna si am observat urmatoarele schimbari: nu mai am denivelari pe frunte, pielea este mai moale si are o textura mai buna, a scazut semnificativ numarul episoadelor acneice si in mod clar tenul meu straluceste!”

5 geluri de curatare accesibile ce elimina acneea

Chloe Metzger, senior beauty editor Cosmopolitan, a testat tehnica celor 60 de secunde timp de doua saptamani: „Faptul ca cele 60 de secunde au parut o eternitate era un semn ca inainte nu petreceam suficient timp spalandu-mi tenul incat sa elimin orice urma de machiaj. Astfel ca timp de doua saptamani am urmat regula 60 de secunde in fiecare seara. Iar la final, pot sa spun ca pielea mea parea mai calma, mai putin rosie si mai luminoasa. Dar nu pot spune ca tenul meu a fost transformat radical. Avand in vedere ca nu costa nimic, merita incercata.”

Regula de 60 de secunde functioneaza pentru oricine?

Este posibil sa functioneze sau nu„, spune dermatologul Mona Gohara, profesor in carul Universitatii Yale, adaugand ca trebuie sa ai asteptari realiste inca de la inceput. „Iti poate face pielea mai catifelata – atata timp cat folosesti lotiunea potrivita pentru spalare – si iti poate oferi un plus de stralucire, pentru ca stimuleaza circulatia”, declara specialistul.

Dar in ceea ce priveste eliminarea completa a acneei, medicul are indoieli. „Nu poti spala hormonii, ADN-ul sau alti factori care declanseaza aparitia acneei„, spune Dr. Gohara.

Dar daca te trezesti dimineata cu reziduri de mascara sub ochi (un semn ca nu te demachiezi suficient de bine), regula de 60 de secunde ar putea avea beneficii pentru tenul tau, pentru ca il vei curata mai bine.

Curatarea porilor in 4 etape – Ce recomanda specialistii pentru acasa sau la salon

Urmele de machiaj pot cauza uscarea si iritarea pielii si pot duce chiar si la aparitia cosurilor, pentru ca afecteaza in timp bariera protectoare a tenului”, spune dermatologul. Astfel ca cele 50 de secunde in plus petrecute zilnic spalandu-ti tenul pot face o diferenta semnificativa pentru pielea ta.

Foto: Instagram – Sara Sampaio