1Mereu am considerat ca daca nu iti arati vunerabilitatile, nu poti fi atacat, nimeni nu te poate rani. Cu cat stiu cat mai putini despre tine, cu atat vei fi mai bine.
Ce este in sufletul tau, fricile tale, ce te face vulnerabil, ce te sperie pana la durere, ce te doare pana cand iti taie respiratia, de ce iti este rusine, care sunt partile tale intunecate, cu care poate nici tu nu te-ai imprietenit – toate acestea TREBUIE sa ramana in tine, ingropate adanc.
Marturisesc ca nu prea am putut sa le tin doar pentru mine si probabil ca din acest motiv am fost ranita de oamenii din jur de atatea ori. Insa lucrurile foarte intime erau impartite doar cu cei foarte apropiati.
Ce faci atunci cand simti ca nu mai poti?
Odata cu intoarcerea dupa prima calatorie in India…
…unde am descoperit atat de multe lucruri despre mine, am simtit sa povestesc ce traisem acolo, de ce transformari am avut parte, de cum am scapat de cele mai mari frici, de cum m-am transformat, ce am facut sa pot sa scap de frica de singuratate care ma sufoca ori de cate ori o simteam.
Voiam ca toata lumea sa stie ca toate dramele pe care eu le traisem, toate problemele pe care stiu ca nu eram singura care le avea, se pot vindeca, pot fi depasite.
Asa ca am inceput o serie de conferinte, am scris pe blog, am impartasit ceea ce am trait. Simteam ca vulnerabilitatea mea poate ajuta atat de multi oameni sa se simta mai bine, sa inteleaga ca toate fricile nu sunt o boala incurabila, sunt doar aspecte de care e important sa ai grija daca vrei sa se vindece.
Am fost coplesita sa vad cata lume traia ce traisem eu.
Mesajele pe care le primeam zilnic imi confirmau ca dorinta mea de a impartasi era foarte bine primita si imi dadea incredere ca vulnerabilitatea mea nu ma va face sa sufar.
Dupa cateva luni dupa ce am inceput sa ma deschid si sa povestesc, am primit o invitatie sa tin un discurs in cadrul conferintelor TEDx . M-am simtit de-a dreptul coplesita si onorata. Urmaream de mult timp discursurile TED si mi s-a parut incredibil sa fiu invitata sa impartasesc lucruri din experienta mea cu scopul de a inspira.
Si desi ma apucau emotiile doar cand ma gandeam la momentul in care voi fi pe micul covor rotund si rosu, in fata a 500 de oameni carora sa le impartasesc in 20 de minute ceva care sa ii inspire, am acceptat fara sa clipesc.
Marturisesc ca facea parte si din provocarea mea de a face lucruri care ma sperie.
Mi-am pregatit discursul fara sa ma gandesc daca sinceritatea mea excesiva va aduce cu ea agresivitate din partea ziarelor de scandal, care de-abia asteptau o frantura de informatie care sa le dea un subiect de prima pagina. Eu nu le dadeam o frantura, ci zeci de subiecte care ar fi putut sa umple zeci de ziare.
Nu m-am gandit ca vulnerabilitatea mea ma va rani. Nici macar o secunda. Tot ce voiam era sa impartasesc ceea ce am descoperit si ce m-a ajutat sa ies de acolo. Poate era o inconstienta, dar am simtit sa o fac. Am simtit sa sparg acea imagine pe care o hranisem atatia ani, acea minciuna pe care mi-o spusesem atat mie, cat si celorlalti despre viata perfecta.
Era pentru prima data cand ma deschideam intr-un cadru care urma sa fie aruncat pe internet cu accesul tuturor la el. Cred ca nu trebuie sa va mai spun ca era ca si cand aruncam carne la lei.
Cele mai bune TED Talks despre casnicie, relatii si dragoste
Au fost 18 minute in care m-am deschis si am devenit vulnerabila…
…am povestit de frici, de drame, de minciunile pe care mi le spuneam, de frica de a nu fi perfecta, de depresie… fara sa regret nicio secunda ca ma dezbracasem cu totul in fara oamenilor. Ca scosesem la iveala tot ce am incercat sa ascund ani de zile din dorinta de a construi imaginea perfecta.
Reactiile oamenilor m-au coplesit. Nu numai ca nu au folosit aceste informatii intr-un mod care ar fi putut sa ma raneasca, ci blandetea cu care au reactionat a fost absolut fantastica.
Nici macar ziarele de cancan nu au simtit nevoia sa muste din mine, desi aveau tot spatiul din lume. Au relatat obiectiv si neobisnuit de prietenos tot ceea ce impartasisem.
De ce? Pentru ca cei din jur apreciaza deschiderea, vulnerabilitatea…
…mai ales daca simt ca sunt autentice si asta ii face sa rezoneze. Am fost intrebata daca nu mi-a fost frica de ce vor crede oamenii despre mine, toti cei care au crezut timp de 20 de ani ca am imaginea perfecta, daca nu mi-a fost greu sa ma deschid si sa povesstesc toate aceste lucruri atat de intime.
Greu nu a fost pe scena, greu a fost in calatoria pe care am facut-o in mine, unde am stat cu fricile mele, cu lipsa de incredere, cu dorinta de a fi perfecta, cu tot ceea ce vedeam ca e in neregula cu mine. Atunci a fost greu. Odata acceptate, toate aceste stari si parti din mine nu au mai avut putere asupra mea.
Am simtit sa va impartasesc acest episod pentru ca, asa cum spuneam la inceput, toata viata mea am luptat sa nu fiu vulnerabila si deschisa, din frica de a nu fi ranita, insa asta nu m-a ferit de durere. Atunci cand am inceput sa o fac in mod voit, viata mi-a deschis usi catre locuri minunate, oameni incredibili si experiente de care aveam nevoie ca sa cresc.
Sper ca discursul de la TEDx sa va ajute sa aveti curajul sa va deschideti mai mult. Enjoy!
Foto: Arhiva personala
