Te-am pierdut inainte sa fi stiut ca te-am avut

1
De Daniela Mitran
2 mart. 2019

Sa vorbesti despre iubire nu este mereu usor daca ai suferit o deceptie, iar inima ta a indurat prea multa durere.

Iubirea inseamna mai mult decat un sentiment ce iti umple sufletul cu bucurie si pofta de viata, iubirea trebuie sa fie ceva firesc, care sa te faca sa tresari de fiecare data cand auzi vorbindu-se despre ea… insa viata este mult mai complicata, iar realitatea te loveste atunci cand te astepti mai putin.

Ce faci atunci cand iubirea vietii tale inceteaza sa te mai iubeasca?

Ai inima ranita de prea multe dezamagiri sau ai crezut intr-un singur om, in EL, cel in ochii caruia vedeai intreaga lume si cel care iti alina visele in fiecare noapte si te incuraja sa te pierzi fara teama in lumea voastra? Cea in care totul era perfect?

Gustul amar al tradarii

La fel ca tine, si eu am simtit gustul amar ce vine odata cu tradarea increderii, am simtit cum pamantul imi fuge de sub picioare si tot ceea ce era stabil s-a transformat usor in nisipuri miscatoare, in nesiguranta, in iluzii dizolvate si in dorinte ce nu aveau sa prinda contur.

“Te-am pierdut inainte sa fi stiut ca te-am avut” sunt cuvinte ce imi inteapa sufletul si imi provoaca rani. Sunt cuvinte care dor, sunt cuvinte ce reprezinta singura mea ancora cu realitatea. Nu mi-am dorit nimic mai mult decat autentic si real, decat adevar si iubire. Si am pierdut la acest joc numit viata.

Ce sa nu postezi pe Facebook dupa o despartire

Cand iubirea e toxica

Am pierdut pentru ca mi-a luat mult prea mult timp sa realizez cat de toxic poate fi EL si cat de usor pot fi imbracate cuvintele in vorbe dulci si parfumate. Cat de usor poti ajunge sa crezi ca intentiile sunt reale, dornice de a crea apropiere si incredere. Dornice de a crea cunoastere intre doua persoane. Dornice de a crea profunzime intre doua persoane.

“Te-am avut”, sunt cuvinte pe care nu le recunosc, pentru ca este nevoie de foarte mult timp pentru a intelege pe deplin ce inseamna cu adevarat sa ai un om in viata ta. Iar minutele, orele, zilele, lunile si anii nu au fost induratoare cu mine, mi-au demonstrat treptat si pe rand ca el nu a facut parte din viata mea. Momentele cele mai parfumate si mai dulci au fost cele mai iluzorii… au fost cele care m-au facut sa cred ca l-am avut. Si atunci… cum as putea spune ca am pierdut, cand totul a fost imbracat atat de frumos?

Am ales sa-i dau timp sufletului

“Te-am pierdut inainte sa fi stiut ca te-am avut” sunt cuvinte care dor, pentru ca, de fapt, mi-a luat foarte mult timp sa inteleg ca totul a fost in ochii lui… o experienta. O experienta si nimic mai mult. O placere vinovata si uneori interzisa, ascunsa de ochii curiosilor si ascunsa de inimile noastre, pentru ca iubirea nu isi face loc acolo unde nu este primita cu bratele deschise si acceptata.

Si am iertat, am ales sa inchid ochii, sa vars lacrimile suferintei si sa-i dau timp sufletului, sa-l iubesc, sa-l ocrotesc, sa-l imbratisez si sa-l incurajez sa mearga mai departe. Sa isi puna aripile la loc si sa se inalte spre albastrul cerului, sa fie liber, visator si increzator… si sa nu isi piarda speranta, aceea ca intr-o zi cineva il va imbratisa strans si ii va ocroti aripile.

Principalele motive pentru care nu poti trece peste o despartire

Iar el nu va mai fi nevoit sa se ascunda, sa fie temator si intrebator… pentru ca el, sufletul, va descoperi iubirea adevarata. Si atunci ea il va inalta. Aripile vor fi acolo doar pentru a-i imbraca frumusetea.

Foto: Shutterstock.com