1Cred ca cei mai multi dintre noi tresar cand vad lucruri lasate demult in spate: un fost iubit, o poveste de dragoste care si-a pus amprenta, o intamplare care a devenit o amintire pretioasa. Sunt rac si ca orice rac veritabil ador amintirile si ma bucur de fiecare lucru trait cu multi ani in urma.
Venisem la mama sa caut ceva, insa, in mod ciudat, am si uitat ce pentru ca m-am pierdut printre atatea lucruri traite de care uitasem. Am descoperit cateva de-a dreptul incredibile.
Cand ai scris ultima oara o scrisoare?
In primul rand, cand mi-am gasit jurnalele, mi-au cazut din ele zeci de scrisori scrise de mana. Da, stiu, suna incredibil, dar chiar scriam scrisori. Pare dintr-un timp demult trecut, dar in perioada copilariei mele nu exista internet si nici telefonie mobila cu sms-uri sau what’s app-uri pe care puteai sa le trimti in orice moment, ci doar telefonul fix si scrisorile. Erau singurele metode de comunicare. Nu numai ca uitasem complet de acele scrisori, dar nici nu imi mai aduceam aminte ca asa comunicam in urma cu peste 20 de ani. M-am pierdut printre scrisorile primite sau netrimise, printre sute de intamplari si emotii.
Jurnalele adolescentei
Au urmat jurnalele, pentru ca nu puteam sa nu le rasfoiesc, si am observat cu stupoare ca primul pe care l-am deschis, care era din 1994, era plin de povesti scrise in limba engleza. L-am luat si pe cel din urmatorul an si am descoperit acelasi lucru. Ma intreb oare de ce scriam in engleza. Mama s-a gandit ca poate voiam sa ma asigur ca nu le va citi ea, doar ca mama vorbea o engleza impecabila, ca doar de la ea am invatat. Cred totusi ca imi era mai usor sa scriu in engleza. Cred ca ma simteam mult mai libera in exprimare pentru ca nu existau conditionarile limbii romane.
Am gasit poze, bijuterii care purtau fiecare o emotie, o amintire, emisiuni de la inceputul carierei mele, primele reviste in care am aparut, primele interviuri, primele sedinte foto.
Cred ca am stat cateva ore, desi era tarziu, dar m-am bucurat enorm sa retraiesc atat de multe momente frumoase si pe multe dintre ele le-am luat si acasa :-).
Foto: Alexandru Rosieanu
