Ce alimente trebuie sa eviti pentru a preveni hipertensiunea arteriala

1
De Ingrid David
20 mart. 2019

Bolile cardiace sunt printre cele mai periculoase, iar in zilele noastre nu doar varstnicii sufera de ele. Si asta pentru ca stresul si obiceiurile noastre alimentare le pot declansa atunci cand ne asteptam mai putin. Iata alimentele pe care n-ar trebui sa le incluzi in dieta ta daca vrei sa fii sanatoasa tun si peste 20 de ani.

Hipertensiunea arteriala poate reprezenta un pericol foarte mare mai ales pentru persoanele care sufera de afectiuni cardiace. De aceea, este indicat sa avem grija ca nivelul presiunii sangvine sa fie normal. Alimentatia este foarte importanta in prevenirea hipertensiunii, de aceea te sfatuim sa eviti urmatoarele alimente daunatoare prin excesul de sare sau grasimi saturate pe care il contin.

Ce intrebari de sanatate au fost cele mai cautate pe #Google in 2018?

Conservele de fasole

Fasolea la conserva este unul dintre alimentele pe care hipertensivii ar trebui sa le consume mai rar, sau chiar deloc. Chiar daca nu suferi de hipertensiune, ar fi o idee buna sa o previi evitand acest aliment. De vina este sarea, uneori in exces, folosita la conservare, nu calitatile acestei legume. Fasolea, in general, este o alegere excelenta in regimul alimentar, deoarece este bogata in proteine si alte substante nutritive vitale care reduc inflamatia si mentin constanta cantitatea zaharului in sange. Daca totusi nu vrei sa renunti la aceasta mancare, pune fasolea intr-o sita si spal-o cu apa rece. Vei indeparta astfel pana la 41% din cantitatea de sare.

Supele la plic

In lumea actuala, cand totul se desfasoara pe repede inainte, supele la plic pot fi o alternativa perfecta si rapida ca cina. Sau ca pranz. Avantajul vine insa si cu dezavantaje. Colorate frumoase, aceste supe sunt insa pline de sare, sare care potenteaza si mai mult aromele legumelor din componenta. Mai bine fa-ti rapid o supa de legume acasa, nu va dura mai mult de o ora.

Sucurile de tomate

Aproape ca nu exista mancare romaneasca la care sa nu se foloseasca bulion, suc de rosii sau ketchup. Ceea ce nu este deloc rau, doar ca unele dintre aceste preparate nu contin doar rosii. Cele mai multe dintre ele au pe langa ingredientul principal sare si zahar. Adica fix cei doi mari inamici ai hipertensiunii. Cel mai bun sfat ar fi acela de a folosi sucuri de tomate facute in casa, care, desi contin sare, nu au zahar, iar cantitatea de sodiu folosita pentru conservare este controlata.

Aceste 7 alimente te ajuta sa previi una dintre cele mai periculoase afectiuni

Carnea procesata

Aproape toata lumea stie ca excesul de carne nu este indicat. Iar daca e carne rosie, si mai rau. Mai putini insa stiu ca, in afara de carne, in mezeluri, spre exemplu, sau in carnea gatita industrial, se gaseste si o cantitate foarte mare de sare si de zahar. De fapt, consumul exagerat de mezeluri si de carne rosie este asociat cu afectiunile cardiace. Cea mai buna varianta pentru carnivori ar fi achizitionarea direct de la macelarie sau de la mici producatori, nu din marile magazine.

Preparatele congelate

Canelonni, lasagna sau alte si alte mancaruri congelate pot fi, de asemenea, o alternativa rapida pentru cina. La fel ca in cazul supelor la plic, mancarurile congelate contin si ele cantitati foarte mari de sare. Si, la fel ca in cazul supelor, cea mai buna varianta pentru a evita hipertensiunea ar fi sa gatesti acasa sau macar sa alegi tipurile de preparate congelate care contin cantitati mai mici de sodiu. Citeste intotdeauna eticheta produsului.

Bomboane

Preparate din zahar si calorii goale, bomboanele nu sunt indicate hipertensivilor. Asta pentru ca dupa ce au fost savurate, bomboanele cresc glicemia intr-un timp foarte scurt. Medicii spun ca dulciurile procesate pot fi inlocuite cu fructe. Cele mai bune dintre ele ar fi bananele, pentru ca ele contin potasiu, substanta despre care se stie ca are rol preventiv in reducerea tensiunii arteriale.

Racoritoarele

Sucurile cumparate din comert sunt la fel de periculoase precum bomboanele. Studiile arata ca toate caloriile pe care le bei nu te fac sa te simti la fel de plin ca dupa mancare. Asa ca pericolul este cu atat mai mare, pentru ca dupa ce bei un pahar cu suc, nu te vei simti satula, si atunci vei avea tendinta de a mai manca ceva. Cu ce am putea inlocui sucurile? Cu apa minerala in care am adaugat doua trei fructe zdrobite, un pic de ghimbir sau cateva feliute de lamaie sau portocala. Senzatia nu este aceeasi, dar in timp te vei obisnui si vei observa ca arati si te simti mai bine.

Produse de patiserie

Prajiturile, biscuitii, gogosile si alte preparate de acest gen sunt pline de zahar si grasimi. Consumul unei singure gogosi, merdenele sau a unui pateu asigura cantitatea de zahar de care avem nevoie intr-o zi. Plus ca, impanate cu grasimi, produsele de patiserie nu sunt deloc benefice organismului.

Sarea in exces este vinovata de cel putin 7 afectiuni

Sosuri

Nu doar sosurile de rosii sunt pline de zahar. Sosurile americane, mexicane, asiatice, indiene si italiene au si ele zahar din belsug. Sfatul este acelasi. Citeste bine etichetele. Vei vedea ca de multe ori daca sarea e in cantitati rezonabile, zaharul este peste limitele acceptabile. In locul acestor sosuri, foloseste din plin ierburi aromatice.

Alcoolul

Consumul de alcool este pe lista interzisa persoanelor cu tot felul de afectiuni. Multe bauturi sunt bogate in zahar. Prea mult alcool duce la deshidratare si la cresterea in greutate, ambele fiind factori de risc pentru hipertensiune.

Foto: Shutterstock.com