1Tristetea este o emotie ca toate celelalte, doar ca este una de care fugim din rasputeri. Nu iti place cum se simte nici pe dinauntru si nici pe dinafara, cum se vede si cum esti perceput atunci cand traiesti aceasta emotie cat se poate de fireasca.
Ma intreb daca am fi simtit la fel daca nu eram programati de mici sa credem ca tristetea e ceva rau, ceva ce nu trebuie sa apara, ceva de care trebuie sau fugim sau pe care sa o inlocuim cu zambete. Vad parinti care isi indeamna mereu copiii sa nu fie tristi, sa nu planga, sa zambeasca mereu, indiferent ce se intampla in interiorul lor.
A ajuns deja a doua natura, nici nu stii cum ar putea sa fie altfel.
Tot ce stii este ca nu vrei sa simti tristetea, sa simti cum te cuprinde si umple fiecare coltisor din corpul tau. Si cu cat apare mai mult, cu atat vrei sa fugi mai tare si sa nu o mai simti.
Si aici apare paradoxul. Cu cat fugi mai tare, cu atat ea, in loc sa dispara, se instaleaza mai bine si mai confortabil in tine. Atat de subtila este aceasta acaparare ca ajungi sa nici nu mai stii ca e acolo. Tocmai de aceea uneori, aparent din nimic, ajungi sa simti ca esti trist si sa nu stii de ce.
Da-i voie inimii tale sa simta tristetea
Ei bine, tristetea, la fel ca orice alta emotie, nu se dizolva, nu dispare atata vreme cat nu este consumata, traita, simtita.
Si cum sa fac asta, sunt sigura ca te intrebi.
Pur si simplu sa iti dai voie sa o simti, sa o accepti, sa o lasi sa te cuprinda, sa o inviti sa iasa de acolo de unde ai ascuns-o atunci cand a venit. Nu va fi dispusa sa iasa foarte usor, pentru ca nu mai stie sa faca asta, dar cu rabdare si blandete poti sa te eliberezi de emotiile pe care le-ai reprimat atata vreme.
Ce poti face?
1. In primul rand sa accepti ca esti trista.
Ti-ai blocatat atat de tare emotia incat nici nu iti mai dai seama ca ea exista. Mi-aduc aminte ca povesteam cuiva o amintire foarte intensa din viata mea cu zambetul pe buze. Si am fost intrebata daca mi se pare amuzanta acea poveste extrem de trista, pentru ca zambetul meu o facea sa creada ca nu era deloc o intamplare care sa ma fi afectat. Nici nu am realizat. Eram practic disociata de tot ce era inauntrul meu, atat de mult incat nu simteam nimic, povesteam acea intamplare ca si cand nu era despre mine.
Descopera-te in 35 de zile. Ziua 22. Emotiile si cum ne raportam la ele.
2. Conectatrea cu tristetea nu este usoara.
Ce fac eu in astfel de situatii? Cand am parte de o experienta trista, dar nu pot sa imi manifest reactia pe moment, cum ajung acasa imi creez spatiul necesar sa pot sa invit tristetea sa apara. Inchid telefoanul sau orice alta sursa care ar putea sa imi distraga atentia, desi primul lucru pe care l-as face ar fi sa ma ascund in social media, sa fug de mine, sa ma uit la ceilalti si sa uit de tot si de toate. Pun o muzica soft, care sa ma ajute sa ma conectez cu ce e in interiorul meu, si astept.
3. Astept si ii dau voie tristetii sa se manifeste.
Procesul e dureros, pentru ca implica sa retraiesti poate acea intamplare trista, sa plangi, poate chiar sa urli, dar dupa ce a iesit s-a terminat, a plecat, a disparut si te-ai eliberat, te-ai linistit. Este ca si cand ai face curatenie intr-o casa. Cu cat o faci mai des, cu atat mai putin ai de munca. Cu cat mai mult o lasi neaerisita, cu atat vei avea nevoie sa lasi geamurile mai mult deschise.
Ce faci atunci cand simti ca nu mai poti
Intra cat mai des sa vezi ce e acolo si admite ca uneori ai nevoie de curatenie si timp sa o faci, dar dupa te vei simti mai mult decat fericit.
Niciun lucru bun nu se intamplat peste noapte.
Si nu uita ca tristetea e o emotie cat se poate de fireasca. Este la fel ca bucuria, iubirea… face parte din noi si ceea ce simtim, iar atunci cand o negi, respingi o parte din tine.
Foto: Alex Galmeanu
