1Cea mai mare contributie la dizabilitatea globala nu e cancerul, nu e Sida, nu sunt bolile de inima. E depresia. Succesul, stabilitatea financiara si resursele nu ofera imunitate. Iar depresia, aceasta serioasa problema medicala, este principala cauza a sinuciderilor.
Sinuciderea este cuvantul care ne amuteste, acest cuvant plin de suferinta neinteleasa, de teama, furie, rusine si angoasa – un paradox tragic care fura mai multe vieti decat accidentele de masina, mai multi soldati decat razboaiele, mai multi pompieri decat focul, mai multi politisti decat crima. Este cauza principala a mortii adolescentelor si a doua cea mai mare cauza de moarte in randul tinerilor, conform Centers for Disease Control and Prevention; aproape 10 la suta din liceeni recunosc ca au incercat sa-si ia viata la un moment dat in ultimul an.
Sinuciderea si depresia nu discrimineaza
Celebritate sau elev, alb sau de culoare, sarac sau bogat. Cand o persoana se sinucide, 135 de oameni sunt afectati si aceste efecte se mentin timp de generatii din cauza tacerii cu care este inconjurata aceasta. Cand personalitati iubite precum Robin Williams, Kate Spade sau Anthony Bourdain mor in urma suicidului, efectele sunt amplificate la nivel international iar multi dintre noi suntem bantuiti de actele lor, incercand sa le intelegem motivele. Ceea ce stiu expertii in prevenirea sinuciderii este ca aceasta este cauza mortii cea mai usor de prevenit. Asta este o veste buna, dar avem multe de facut ca societate. Sunt multe bariere adanc implantate, care au fost construite de-a lungul a generatii intregi; primul lucru pe care ar trebui sa incercam sa-l facem este sa demolam stigma si neintelegerea.
Una dintre cele mai insidioase probleme este ca nu vedem depresia ca pe o problema medicala tratabila, asa cum sunt diabetul sau cancerul. Nu auzi niciodata cuvantul “alegere” atunci cand vine vorba de cancer. Aceasta prejudecata comuna – cum ca sinuciderea este cumva o alegere, o alegere rationala cu “13 motive” care o pot explica (sau, dimpotriva, fara niciun motiv) – este mortala si omniprezenta.
“Depresia? Asta nu e o boala adevarata.”
“Pot sa-mi revin cand vreau.” “Barbatii adevarati nu sufera de depresie.” “Oamenii vor crede ca sunt slaba daca cer ajutor.” “Nu exista speranta pentru mine.”
De la introducerea antidepresivelor moderne, rata suicidului a scazut dramatic in intreaga lume. Si totusi 50-75 la suta din suferinzi nu primesc tratamentul de care au nevoie. De ce? Prejudecata de care vorbeam mai sus ii impiedica pe acestia sa caute ajutor, sa-si impartaseasca suferinta cu cei din jur. Autopsiile arata, in mod invariabil, ca sinuciderea este puternic legata de o lipsa a tratamentului – netratarea depresiei este cea care ucide.
Cineva care sufera de astm nu se va gandi de doua ori inainte de a folosi un inhalator; un diabetic isi va lua insulina. In ultimii 50 de ani, am reusit sa reducem drastic mortalitatea cauzata de unele dintre cele mai fatale boli, precum leucemia sau SIDA. Nu si cand vine vorba de sinucidere. Dar putem incepe sa-i minimizam efectele devastatoare. Si nu e complicat.
Imagineaza-ti ca am fi cu totii la fel de preocupati de sanatatea mentala precum suntem de cea fizica. Pediatrii, asistentele, ginecologii – toti ne-ar intreba si de bunastarea emotionala la controalele de rutina. Medicii trebuie sa se intereseze de sanatatea mentala a pacientilor la fel cum se intereseaza de presiunea lor arteriala, altfel nu pot fi descoperiti cei care sufera in tacere. E bine cunoscut ca cei care sufera nu au adesea puterea de a cere ajutorul si cel mai adesea nu o fac. Verificarea sanatatii emotionale si mentale ear trebui sa fie la fel de comuna ca verificarea sanatatii ochilor. Dar nici asta nu e suficient.
Trebuie sa mergem mai departe de “modelul medical traditional”
Toti trebuie sa fim si putem fi parte din solutie. Prieten, antrenor, profesor, partener de viata: Fiecare poate juca un rol vital in punerea in legatura a suferinzilor cu ajutorul de care au nevoie. Rezultatele unei astfel de mobilizari a intregii societati s-au vazut deja. The Columbia Protocol – o serie de intrebari cu scop de preventive – a ajutat puscasii marini din Utah sa reduca cu 22 la suta numarul sinuciderilor pentru prima data in zece ani.
O alta prejudecata falsa este convingerea ca daca intrebi pe cineva daca are ganduri de sinucidere, il impingi in prapastie si-l convingi sa faca pasul. Acesta este un mit nascut din rusine, frica si neintelegere – de fapt, e teribil de liberator pentru cei care sufera sa vorbeasca despre durerea lor. Oamenii vor sa fie intrebati si trebuie sa fie intrebati – inainte de a fi prea tarziu. Asta le arata ca exista cineva caruia ii pasa, ca, oricat de infricosatoare ar fi gandurile lor, nu sunt singuri. O simpla intrebare sterge distanta care ne separa, normalizeaza conversatiile despre subiecte dificile si stigmatizate si reduce suferinta.
La un moment dat in istorie, faptul ca am invatat sa ne spalam cum trebuie pe maini a inceput sa salveze vieti. Invatand sa punem intrebarile corecte poate salva vieti acum. Cu cat ne manifestam mai mult empatia, cu cat intelegem mai bine ca depresia e tratabila, ca sinuciderea se poate preveni si ca toti putem fi parte din solutie, cu atat mai multe vieti vom salva.
Foto: Instagram – Liza Anne
