3 idei revelatoare care te ajuta sa-ti descoperi pasiunea in viata

1
De Irina Constantin
15 aug. 2019

Toata lumea vorbeste despre pasiune, despre vocatie, despre acel ceva care iti face sufletul sa fie fericit. Dar cum iti poti da seama care este acel lucru?

Descoperirea pasiunii si a fericirii este o tema care macina foarte multe persoane. Ne dorim sa ne gasim scopul in viata, sa simtim ca traim pentru ceva anume.

Intrebarea care se afla pe buzele tuturor este: „Cum pot sa imi gasesc pasiunea?!”. Lipsa unui raspuns declanseaza panica, anxietate si confuzie.

Ce te face cu adevarat fericita, in functie de zodia ta

Daca vei asculta cateva persoane din jurul tau, fiecare va avea o parere diferita. Trebuie sa experimentezi cat mai mult, sa cauti, sa meditezi sau sa incerci cate putin din toate. Dar ce se intampla atunci cand ai facut deja asta si tot nu ai ajuns la o concluzie?

Iata 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre descoperirea pasiunii si a fericirii tale!

1. Pasiunea nu este ceva ce se gaseste

Da, ai inteles bine. Pasiunea nu reprezinta un lucru peste care dai, din intamplare. Nu te vei impedica, dintr-odata, de scopul vietii tale. Mai degraba, il vei gasi in interiorul tau, acolo unde a fost tot acest timp.

Pasiunea nu trebuie cautata in minte, ci in suflet.

Este in zadar sa stai si sa te gandesti ore in sir care este acel ceva de care esti pasionat. Pasiunea sta in lucrurile care te definesc: in modul in care actionezi, cu ce iti ocupi timpul si ce faci in fiecare zi cu bucurie.

De exemplu, daca in copilarie adorai sa te joci de-a profesoara, nu este musai ca scopul vietii tale sa fie statul la catedra. In schimb, poate fi vorba despre o dorinta launtrica de a inspira, de a ajuta si de a transmite idei si cunostinte altor persoane.

Oare job-ul trebuie sa fie si o pasiune?

De asemenea, daca in prezent adori sa desenezi, sa scrii, sa pictezi sau faci proiecte diy (do-it-yourself), nu inseamna neaparat ca trebuie sa iti deschizi un atelier. Mergi in profunzimea lucrurilor si s-ar putea sa descoperi ca, de fapt, menirea ta este sa creezi sau sa iti exprimi energia si ideile sub forma de arta.

2. Pasiunea nu este un lucru, ci un sentiment

La intrebarea „care este pasiunea ta?”, tindem sa raspundem cu un lucru clar. Pasiunea mea este scrisul. Dansul. Sportul. Poate ca nici intrebarea nu este formulata corect. Ce ar fi, mai degraba, sa ne intrebam „cum se manifesta pasiunea ta?”.

Pasiunea nu este un job sau o activitate. Descoperirea pasiunii nu este despre a gasi un lucru, ci despre a-ti constientiza energia interioara care te determina sa faci lucrurile intr-un anumit fel, cu bucurie, curiozitate si entuziasm.

Multe persoane nu isi gasesc niciodata pasiunea, tocmai pentru ca petrec mult prea mult timp cautandu-o in exterior. Asadar, tine minte ca pasiunea ta nu este dansul, ci felul in care te simti atunci cand iti misti corpul pe ritmul muzicii.

3. Pasiunea poate fi gasita in suferinta

Daca iti gasesti pasiunea, nu inseamna ca nu vei mai fi trista niciodata. Nu inseamna ca vei zambi in permanenta, iar viata va deveni roz instantaneu.

Lectii pretioase despre fericire – te vor ajuta sa infrunti dezamagirile

Din contra, vremurile grele te ajuta sa iti constientizezi pasiunea. Este acel imbold care vine din interior si te face sa iti continui viata, in ciuda intamplarilor nefericite prin care ai fost nevoita sa treci.

Durerea te poate inspira sa cresti, sa te dezvolti si sa iti cultivi pasiunea mai mult ca niciodata.

Foto: Shutterstock.com