„Cea mai mare realizare a mea este ca m-am acceptat asa cum sunt” - Partea 1

Au avut grija de ea, au invatat-o sa fie educata, i-au dat valori stabile: sa fie onesta, sa nu minta, sa respecte oamenii din jur, sa nu faca altora ce nu i-ar placea sa i se intample ei, sa fie buna. Au invatat-o sa iubeasca oamenii, sa fie empatica. In famila copilei toate femeile erau stilate, asa ca au avut grija sa o educe si in acest sens.

Copila a fost intotdeauna incapatanata si a vrut sa faca doar ce credea ea ca i se potivește. De aceea la varsta la care trebuia sa dea la liceu, s-a certat cu tatal ei pentru ca el voia ca ea sa devina inginer, ia ea voia limbi straine. Atunci ea l-a amenintat ca pleaca de acasa daca trebuie sa se duca la mate-fizică. In final, cu ajutorul si complicitatea mamei, a facut liceul economic.

Dupa care a crescut, a devenit model. A primit o oferta in televiziune si, pentru ca-si dorea foarte tare sa stea acasa, pentru ca era foarte atasata de familia ei, a ales sa lucreze in televiziune. A lucrat timp de 20 de ani in acest domeniu, până când și-a dat seama că este ceva în neregulă cu viața ei. Din exterior, viata ei era extrem de frumoasa, dar ea era nefericita. A decis sa mearga in India pentru a afla ce se intampla cu ea. Avea sa descopere ca era nefericita, pentru ca practic traia o viata pentru alții. Si-a descoperit fricile care o împiedicau sa-si traiasca viata.

Care erau fricile de atunci?

Sa nu fie iubita, sa nu fie acceptata, sa nu fie perfecta, sa nu fie cum ar trebui sa fie incat sa nu fie iubita. Si-a dat seama ca
aștepta de la altii sa fie iubita pentru ca ea, de fapt, nu se iubea si nu se accepta. In momentul in care s-a acceptat si s-a iubit, a venit acasa si a început sa-si schimbe viata si modul in care functiona. Si-a dat seama ca nu o mai facea fericita ceea ce facea la munca si si-a dat demisia.

Si-a deschis un business prin care sa dea mai departe toate lucrurile pe care le-a învatat si in care sa vorbeasca despre toate experientele care au traumatizat-o si cum a iesit din ele. Toate fricile, toate nesigurantele, frica de singuratate, frica de a nu fi acceptata, frica de a nu fi iubita, frica de a ramane singura, frica de a nu sti ce sa faca cu viata ei. Si-a dat seama ca ar fi fost foare important ca atunci cand ea a trecut prin lucrurile acestea sa existe cineva cu care sa vorbeasca despre ele.

Asa isi povesteste Andreea Raicu viata

O viata de model, pentru care multe dintre femei o admira sau invidiaza si si mai multi barbati o plac. Dincolo de perfectiunea aratata pe ecranul televizoarelor si zambetul fara cusur din sutele de pictoriale, Andreea, tanara care se bucura de succes, nu a fost scutita de conflicte interioare. Dincolo de frumusete si standarde s-au aflat frustrari, rani ori nemultumiri care au avut nevoie de timp si de multe cautari pentru a fi întelese si vindecate.

Viata ei este intocmai ca a rătustei cea urate, care nu era constienta de ceea ce era cu adevarat. Povestea unei femei care a muncit mult, enorm de mult cu ea insasi, pentru a-si invinge demonul perfectiunii, dupa care inconstient alergam cu totii. Despre cautari, despre raspunsuri, despre acceptare, impacare si echilibru, pe scurt, povestea regasirii de sine intr-un interviu lung si sincer despre intamplari din viata care merita a fi povestite.

Primul lucru pe care îl faci dimineața când te trezesti?

In primul rand ii multumesc lui Dumnezeu ca am mai primit inca o zi, apoi meditez. Nu pun mâna pe telefon, cum faceam pana acum. Asa-mi incep ziua, indiferent ca sunt cu cineva sau nu. Cand sunt cu cineva este mai greu, ca zic sa nu deranjez, insa intotdeauna reusesc.

Ultimul lucru pe care il faci seara cand te culci?

Seara ma gandesc la cateva lucruri frumoase care mi s-au intamplat in ziua respectiva sau la lucruri bune si ii multumesc lui Dumnezeu pentru ele. Sunt recunoscatoare pentru ele.

Cea mai mare reusita a ta?

Ce mai mare realizare e ca m-am acceptat asa cum sunt. Asta m-a ajutat sa am curajul sa fac tot ce vreau. Sa ma cunosc si sa inteleg ca inauntrul meu este o putere atat de mare, cum fiecare dintre noi are o putere mare pe care nu ne-o accesam. Am inteles că eu nu sunt nimic din ceea ce am, nici casa, nici masina, nimic, ci sunt ceea ce am in suflet si in minte, lucruri pe care nu are cum sa mi le ia nimeni.

Sunt foarte fericita ca am ajuns sa ma cunosc, sa ma accept exact asa cum sunt. E o realizare foarte mare, pentru ca iti da voie sa poti sa faci ce vrei si sa realizezi tot ce iti pui in minte. De cate ori uit lucrul acesta, ma gandesc la acele cateva momente din viata in care mi-am dorit ceva care parea absolut imposibil, si pentru ca mi-am dorit atat de mult si am luptat si am iesit din zona de confort sa le ating, imi aduc aminte in acele moment ca orice este posibil.

Oamenii te privesc ca pe un model, e izbitor cand spui ca ai invatat sa te accepti. Ce a fost cel mai greu sa accepti la tine?

Ceea ce vedem noi din interior, percepția noastra despre noi, nu are nicio legatură cu realitatea. Cel mai banal exemplu, pe care stiu ca foarte multa lume nu o sa-l creada, e ca faceam reclama la lenjerie intima, iar mie mi se parea ca am cel mai urat corp. Mi se parea ca am solduri mari, ca am genunchii urati, ca nu am abdomenul destul de plat. Nu puteam sa accept ca nu sunt perfecta. Asta era dorinta mea cea mai mare, sa fiu perfecta. A fost o lupta absolut ingrozitare, pe care o pierdeam tot timpul, oricat photoshop foloseam, oricat de multe instrumente de corectura ajungeam sa folosesc.

Perfectiunea nu exista! Felul in care ne dorim noi sa fim perceputi de cei din jur nu poate fi controlat. Lucrul acesta nu poate fi controlat, oricat de mult timp si energie am investi in asta, pentru ca este perceptia oamenilor din jur. Perfectiunea este autodistructiva. Cand iti doresti sa fii perfect, înseamna ca nu vrei sa faci greseli si atunci ramai in zona ta de confort. Nu vrei sa incerci niciun lucru nou, din frica de a nu gresi, iar asta te împiedica sa evoluezi si ramai în același loc. Așa intervine frustrarea ca nu evoluezi, care se bate cap in cap cu iesitul din zona de confort. Practic esti într-un cerc din care nu ai cum sa iesi.

Tu iti doreai sa fii perfecta in conditiile in care erai model?

Da. Ma uitam in revistele de moda si mi se parea ca nu sunt destul de slaba, destul de frumoasa. Suna absolut cumplit. Desi eu faceam sedinte foto de la 15 ani si stiam ce presupune sedinta foto, cata lumina, cat machiaj, cata post productie, eu imi doream ca dimineata cand ma trezeam sa arat ca femeile din reviste, chiar si ca mine din reviste. Ceea ce era o nebunie!

Lucrul acesta te-a blocat mult timp?

M-a blocat enorm de mult timp. Mi-a controlat foarte mult viata. Nu voiam sa ies din casa fara sa fiu perfect aranjata, fara sa-mi stea parul impecabil, machiajul, hainele. Uram cand apaream in revistele de paparazzi ai nu aratam impecabil. Aceasta este obsesia perfectiunii, a lucrurilor facute perfect, sa nu gresesti niciodata, sa nu dai niciodata un raspuns gresit, sa fii prima, sa fii cea mai, altfel nu esti iubit, nu esti acceptat.

Te-ai gandit de unde vine aceasta nevoie de perfectiune?

Stiu de unde vine, din copilarie. Mama, cu care am o relatie absolut minunata si pe care o iubesc foarte tare si cu care si in copilarie aveam o relație foarte apropiata, imi spunea mereu ca totul trebuie sa fie perfect, fara greseala, ireprosabil. De acolo vine, de la obsesia ei. Se spune ca vocea parintelui devine vocea ta interioara. Astfel vocea mamei mele, care-mi spunea in copilarie lucrul acesta, a devenit vocea mea interioara.

De câte ori greseam, ma blamam, ma puneam la zid ca nu faceam ce trebuie. Nu arați cum trebuie, nu esti destul de slaba, nu esti destul de desteapta, nu esti destul de amuzanta, nu muncesti destul de mult … acest ”nu esti destul” este drama tuturor. Am invatat sa ma iubesc asa cum sunt, cu toate imperfectiunile mele, cu toate lucrurile care nu sunt intotdeauna asa cum ar vrea ceilalti sa fie.

Cel mai mare regret al tau?

Poate suna ciudat, dar nu am niciun regret pentru ca sunt aici datorita tuturor alegerilor mele, care m-au dus in momente grele.

Daca e sa am neaparat un regret, este legat de faptul ca nu am stiut sa-i arat tatalui meu ca il iubesc. E un regret foarte mare. A plecat foarte repede si nu am stiut sa-i arat asta. Cred ca niciunul dintre noi nu a stiut sa arate asta.

Ai un motto in viata?

Am mai multe. Primul mi-a ghidat foarte mult cariera si a fost: ”Succesul bazat pe compromis nu valorează nimic”. Intotdeauna m-am gandit ca daca cineva te ajuta, fara sa stie, fara sa vada care e valoarea ta, sau te pune intr-un job doar pentru ca te cunoaste sau vrea sa iti faca un favor, tu nu stii niciodata cat de bun esti sa faci lucrurile respective. Atunci cand faci compromisuri, de fapt nu stii cine esti. Acum, alt motto este: ”Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Faptul ca trebuie sa-mi traiesc viata in functie de ce-mi spune inima si în accord cu mine si cu valorile mele.

Pentru ce te rogi cel mai des?

In primul rand, sa fiu eu si oamenii din jurul meu sanatoși. Sa-mi arate calea pe care trebuie sa merg si sa fiu deschisa sa o vad si sa primesc lucrurile pe care mi le da Dumnezeu.

Cand eram mica, imi aduc aminte ca m-am rugat pentru niste lucruri si m-am tot rugat. Mi le-a dat Dumnezeu si mi-am dat seama ca, de fapt, eu nu-mi doream lucrurile acelea neaparat. Erau lucruri pe care le voiam dintr-o lipsa, dintr-un orgoliu, dintr-un alt motiv decat cel adevarat. Asa ca nu-i mai cer lui Dumnezeu si nu ma mai rog pentru anumite lucruri in afara de sanatate. Ma rog doar sa primesc ceea ce e potrivit pentru mine. Atunci cand ma simt pierduta, pentru ca am si astfel de momente, ma rog sa mi se arate calea pe care trebuie sa merg.

Daca maine ar fi Ziua Judecatii, ce i-ai spune lui Dumnezeu?

Cred ca in primul rand i-as multumi. I-as multumi pentru toate lucrurile pe care mi le-a dat, pentru familia mea, pentru copilaria mea, pentru prietenii mei, pentru viata mea, pentru toate experientele pe care le-am primit. L-as ruga sa ma ierte pentru lucrurile pe care le-am gresit neintentionat, constient. Sa ma ierte pentru toate gandurile pe care le-am avut la nervi uneori si cumva sa sper ca nu l-am dezamagit.