Ma uit in jur si ma sperii: de ce sunt romanii supraponderali

Shutterstock
1
De Andreea Raicu
20 ian. 2018

Intotdeauna m-am intrebat cum de ajung oamenii sa ia atat de multe kilograme in greutate si sa nu fie constienti de acest lucru, evident cand asta nu se datoreaza unei probleme de sanatate.

Mi-e greu sa cred ca cineva nu este constient de 1, 2, 3…50 de kg, doar prin faptul ca esti nevoit, ca la fiecare cateva kg in plus, sa schimbi marimea hainelor pe care le porti.

Cu totii avem perioade mai obositoare, in care simtim nevoia sa mancam mai mult, perioade in care greutatea noastra poate fluctua cu 1, 2 sau chiar 3 kg. Una este sa schimbi o masura, alta este sa schimbi 10.

De curand, am citit un studiu realizat de Ponderas Academic Hospital, care si-a dorit sa evalueze perceptiile si atitudinile romanilor cu privire la alimentatie si problemele de greutate.

Acest studiu m-a facut sa aflu raspunsul la intrebarea mea: oamenii nu percep ca au probleme cu greutatea. Doar 8% din cei intervievati declara ca se confrunta cu probleme serioase de greutate, lucru extrem de surprinzator, avand in vedere ca studiul arata ca, de fapt, mai bine de 20% din romani sunt deja trecuti de pragul obezitatii.

Conform datelor rezultate, romanii declara intr-o mare masura ca mananca sanatos si ca fac sport; cu toate astea, peste 55% din populatia adulta a Romaniei se confrunta cu kilograme in plus.

In mod evident, nu am fost crescuti cu o educatie in ceea ce priveste alimentatia si obiceiurile noastre alimentare. Cu totii ne dorim sa avem un stil de viata sanatos, sa fim slabi, plini de energie, sa mancam echilibrat, si cu toata acestea, cei mai multi sunt departe de aceasta dorinta.

Faptul ca un milion de romani mananca doar o data pe zi este una dintre cele mai mari greseli care conduce la cresterea in greutate, ca sa nu mai spun ca 35% dintre romani sar peste micul dejun, considerat de nutritionisti cea mai importanta masa a zilei.

Cand vine vorba de cina, 22% din populatie spune ca este masa principala a zilei, iar 90% dintre oameni recunosc ca reusesc sa manance abia dupa ora 18. Mi se pare un paradox incredibil!

Traim intr-o lume in care avem acces la toate informatiile care ne ajuta sa traim echilibrat, sa aflam cum si ce este corect sa mancam, si totusi nu facem asta. Aceasta societate in care traim, in care totul se desfasoara pe repede inainte, ne-a facut sa uitam de noi, de prioritatile noastre, de lucrurile care ne fac fericiti, dar in special, ne pastreaza sanatosi.

Mancam in graba atunci cand o facem, si, de foarte multe ori, am vazut langa computer pungi cu covrigi sau alte produse de patiserie. Nu este de mirare ca studiul arata ca 8 din 10 romani mananca paine zilnic.

Desi toata viata am fost preocupata de greutatea mea, datorita perfectiunii cu care am fost crescuta, am tinut toate curele de slabire de care am aflat, am experimentat zeci de regimuri alimentare, pana cand am inteles ca cel mai important lucru este echilibrul. Cu echilibru, sport si niste obiceiuri sanatoase, poti avea greutatea pe care ti-o doresti si sa stai departe de toate problemele pe care surplusul de kilograme ti le poate aduce (boli cardio vasculare, diabet zaharat, hipertensiune arteriala, dureri articulare si multe altele).

Mai este si acea categorie de oameni care se confrunta cu obezitatea morbida. Cu siguranta stiti despre ce vorbesc. Exista multe programe de scadere in greutate care se bazeaza pe combinatii de exercitii si dieta, pentru care ai nevoie de foarte multa munca si ambitie. De curand am participat la o conferinta, in care domnul Prof. Dr. Catalin Copaescu a prezentat studiul despre care vorbim, iar recomandarea pentru solutionarea acestei afectiuni este chirurgia bariatrica.

Evident ca nimeni nu vrea sa ajunga la o operatie oricat de sofisticata si sigura este aceasta. Insa, in cazurile extreme, se pare ca acesta operatie este cea mai buna varianta.

„De cele mai multe ori, atunci cand pacientii ajung la operatie, dieta a esuat pentru ca ea nu mai exista si nu a existat de multa vreme, si nu se stie daca vreodata a avut aplicabilitatea pentru care ea a fost gandita. Dieta nu se termina niciodata, este un stil de viata. Avem nevoie de limitari pentru a mentine echilibrul. Contraindicatii? Un candidat pentru interventie chirurgicala poate avea o conditie metabolica foarte grava, si de aceea pacientul trebuie sa fie tratat, pregatit pentru a ameliora aceasta  conditie, altfel, teoretic, nu exista o contraindicatie a aplicarii fara riscuri a acestui tip de tratament.”

Un alt lucru pe care am tinut sa il intreb pe domnul Prof. Dr. a fost sa aflu cine se ingrasa mai usor: femeile sau barbatii? Ei bine, se pare ca barbatii sunt mai norocosi la acest capitol. De ce?

“Nu cred ca exista o diferenta intre sexe, e adevarat ca o lunga perioada am operat mai mult femei, pentru ca erau preocupate mai mult de conditia lor, dar in ultima vreme avem in mod echilibrat candidati din ambele parti, e adevarat, mai multi barbati cu probleme metabolice, respiratorii, diabet, decat conditia primordial legata de kilogramele in plus, au un risc mai mare femeile, deoarece acestea trebuie sa depuna un efort mai mare, si, evident, au pretentii mult mai mari. Ele au nevoie de mai mult sprijin din punct de vedere chirurgical.”

Pentru mine, acest studiu a fost extrem de interesant. Cu siguranta, mi-a raspuns la multe intrebari si m-a facut  sa realizez ca aveam o perceptie gresita despre obiceiurile alimentare ale romanilor.