Poate pentru ca subiectul era in plina evolutie, poate pentru ca socul era prea mare si orice cuvant parea de prisos, niciuna dintre „nevestele disperate” n-a gasit puterea sau nevoia de a vorbi despre Felicity; tacerea a fost varianta cea mai buna. Doar Eva Longoria a simtit ca a venit momentul sa spuna ceva.
Momentul este foarte delicat si se pare ca actrita in varsta de 56 de ani va avea probleme mari. Ea a pledat vinovat la acuzatia ca ar fi platit 15.000 de dolari unei persoane pentru a corecta in secret raspunsurile fiicei sale la examenul standardizat american SAT (Scholastic Assessment Test), care e necesar pentru admiterea in facultate.
Scandalul s-a extins dupa ce s-a descoperit ca mai multi parinti bogati au dat mita in valoare totala de 25 de milioane de dolari, fraudand sistemul pentru a le asigura copiilor lor locuri in universitati americane de prestigiu, precum Yale, Georgetown si Universitatea din California de Sud.
Scrisoare deschisa catre judecator
In aceasta situatie, sprijinul unei prietene conteaza enorm pentru Huffman. Iar Eva Longoria si-a declarat sustinerea intr-o scrisoare deschisa adresata judecatorului de caz, in care vorbeste despre caracterul bun al colegei sale si povesteste cat de mult a ajutat-o Felicity in momentele grele.
Longoria a relatat un episod in care Felicity i-a sarit in ajutor si a scos-o dintr-o situatie dificila: „A fost o perioada cand eram agresata la serviciu de un coleg. Ma temeam de zilele in care veneam la munca pentru ca erau tortura pura”, a scris Longoria. „Pana intr-o zi, cand Felicity i-a spus agresorului sa inceteze si el s-a oprit. Felicity a simtit ca eram terminata de anxietate, chiar daca nu m-am plans niciodata si n-am spus nimanui despre abuz”, a detaliat ea.
Longoria a explicat, de asemenea, ca Huffman a fost singura colega care s-a aratat interesata de activitatea sa caritabila: „Toate erau de obicei prea ocupate, cu exceptia lui Felicity.”
Felicity i-a marit salariul Evei Longoria
Si n-a fost doar asta: Felicity a jucat un rol important si in obtinerea unui salariu egal pentru toate cele patru vedete ale serialului in care mai jucau Teri Hatcher si Marcia Cross.
„N-a mers prea bine cu celelalte. Dar Felicity s-a straduit pentru mine, spunand ca asa este corect, fiindca succesul serialului depinde de toate, nu doar de una”, a scris Eva Longoria. „Aceasta lupta a durat saptamani, dar Felicity s-a tinut tare si i-a convins pe toti ca asa era corect (…). Nu era vorba de banii mei, era faptul ca am fost privita egal”, a adaugat ea.
Nominalizata la Oscar pentru cea mai buna actrita pentru rolul din „Transamerica” (2005), Felicity Huffman se numara printre cele 50 de persoane acuzate de procurorii federali din Boston in scandalul admiterii frauduloase la universitati.
Actrita casatorita cu actorul William H. Macy va primi sentinta in aceasta saptamana, iar procurorii federali au cerut pedeapsa cu inchisoarea pentru o luna si o amenda de 20.000 de dolari, relateaza Vogue.
In acest scandal este implicata o alta actrita, Lori Loughlin, cunoscuta din seria TV „Full House”.
Foto: Getty Images.