Relatia cu parintii tai spune multe despre tiparele de gandire si convingerile pe care le ai. Daca acestia te-au tratat ca de la egal la egal inca de la o varsta frageda, este posibil sa fi ramas cu anumite frustrari.
De exemplu, multi adulti au tendinta de a spune despre ei ca nu au avut parte de o copilarie in adevaratul sens al cuvantului. Nu s-au jucat suficient, nu au avut libertatea de a visa si de a-si imagina povesti nemuritoare. In schimb, toti cei din jur ii cunosc drept persoane descurcarete, responsabile si de incredere.
3 convingeri gresite pe care le-ai preluat de la parinti
Desi nu suna neaparat a ceva negativ, in spatele acestei imagini de adult responsabil se ascund, deseori, sentimente de neimplinire si senzatia ca totul in viata este un task sau un proiect ce trebuie dus la capat cu succes.
Daca te regasesti in cuvintele de mai sus, relatia cu parintii tai s-ar putea sa fi fost nesanatoasa. Iata 5 semne clare ca parintii te-au tratat ca pe un adult prea devreme!
Ai fost de multe ori mediatorul dintre parintii tai
Cand doi adulti se cearta, rezolvarea conflicului trebuie sa aiba loc intre patru ochi. Copiii nu sunt in masura sa isi dea cu parerea, sa judece sau sa intervina activ in discutiile parintilor.
Cele 3 relatii esentiale din copilarie care iti influenteaza increderea in sine
Cu toate acestea, multi parinti nu se feresc sa se certe de fata cu copiii si chiar sa le ceara acestora sustinerea. Daca iti amintesti multe situatii in care ai intervenit intre parintii tai, pentru a aplana conflictul, inseamna ca acestia te-au vazut ca pe un adult.
A trebuit sa iti ascunzi sentimentele, pentru a nu-i supara pe parinti
Pentru o dezvoltare sanatoasa, copiii trebuie sa invete ca nu exista emotii negative si pozitive. Exista doar emotii, pe care orice persoana le simte la un moment dat.Totusi, multi copii se gasesc in situatia in care simt nevoia sa isi mascheze frica sau tristetea pentru a nu-i supara pe adultii din jurul lor. Cand un parinte iti spune „daca esti suparata, voi fi si eu” sau „cand te vad plangand, mi se frange inima”, este o dovada ca adevaratul adult esti tu.
Ai primit responsabilitati nepotrivite pentru varsta ta
Acest lucru se intampla, de obicei, cand ai frati sau surori mai mici. Din dorinta de a te responsabiliza, parintii iti aloca sarcini „de adult”. De multe ori, acestea sunt prea mult pentru un copil care ar trebui, de fapt, sa se joace si sa nu aiba prea multe griji.
20 de lucruri pe care le spun oamenii care au fost neglijati emotional in copilarie
Asadar, daca relatia cu parintii a fost una bazata pe sarcini dificile si responsabilitate impusa, acestia te-au tratat prea devreme ca pe un adult.
Ai simtit ca ai o relatie apropiata cu parintii, pentru ca ai avut grija de ei
Multe femei spun ca au fost, inca de mici, „confidentele” mamei. Mai exact, cand mama avea probleme, fiica asculta si sprijinea emotional adultul. Desi acest lucru poate parea admirabil, in realitate adultii nu ar trebui sa isi descarce toate emotiile negative pe umerii copiilor.
Este in regula sa iti sustii emotional parintii acum, cand tu insati esti un adult, insa in copilarie acest lucru te maturizeaza prea devreme si iti absoarbe energia varstei.
In prezent iti este foarte greu sa te relaxezi
Pentru tine, viata este un to do list imens. Trebuie sa mergi la serviciu, sa faci cumparaturile, sa gatesti, sa mergi la sala si sa mananci intr-un anumit fel. Privesti fiecare lucru ca pe un task. De multe ori, aceasta atitudine este deprinsa din copilarie, de cand relatia cu parintii te forta sa fii ultra responsabila si sa nu gresesti nimic. Ei, bine, este timpul sa respiri adanc si sa te relaxezi.Permite-ti, din cand in cand, sa experimentezi acum ceea ce ti-a lipsit cand erai mica. Uita-te la filme amuzante, alearga in parc, petrece timp in natura, viseaza si citeste!
Foto: Shutterstock.com.