1Ramas singur pe Pamant dupa despartirea chinuitoare de Angelina Jolie, Brad Pitt e singur si in spatiu in acest SF filosofic in care joaca rolul unui astronaut melancolic. „Adevarul este ca toti ne purtam durerea, jalea si pierderea. Petrecem mult timp ca sa le ascundem, dar sunt acolo. Sunt in tine”, marturisea el intr-un interviu recent pentru The New York Times.
Incet, grav si stralucitor, „Ad Astra” ofera o viziune moderna asupra cautarii divinitatii. Pana la scena in care echipajul unei nave spatiale rosteste un fragment dintr-o rugaciune, nu depistezi latura spirituala a acestui film, scrie Alissa Wilkinson intr-o cronica publicata de Vox.
Filmat indeaproape, cu multe cadre stranse pe chipul lui calm, pare un simplu SF in care un astronaut primeste misiunea de a salva lumea. Dar e mai mult decat atat.
Un film despre Dumnezeu
„Ad Astra” este un film despre calatoria in spatiu, despre un barbat (Brad Pitt) care isi cauta tatal prin cele mai indepartate locuri ale sistemului solar. Insa e si un film despre Dumnezeu. Sau, mai exact, despre tacerea lui Dumnezeu.
Nu-i un subiect neobisnuit pentru genul science-fiction, remarca Wilkinson. Chiar si atunci cand nu abordeaza direct ideea divinitatii, SF-urile folosesc conceptul transcendentei, al unei/unor forte neobisnuite, supraomenesti. „Ad Astra” vine pe linia pe care a inceput-o „Interstellar”, dar are o latura metaforica unica in felul in care raspunde la intrebarile pe care le ridica si in modul in care foloseste aceste raspunsuri.
12 filme despre abuz care te vor indemna sa renunti la relatia ta toxica
„The Lost City of Z” (2017), realizarea anterioara a regizorului James Gray, prezinta, de asemenea, povestea unui explorator si a fiului sau. De data asta, in „Ad Astra” el se concentreaza asupra fiului, Roy McBride (Pitt), care a urmat calea parintelui, devenind astronaut si maior in divizia spatiala a armatei americane. Foarte calm si rezistent, cu un puls care rareori sare de 80 de batai pe minut, Roy trebuie sa se impace cu ideea ca a indepartat-o pe Eve (Liv Tyler), sotia lui, fiindca nu a stiut sa fie langa ea, chiar si atunci cand erau in aceeasi incapere.
Devotat job-ului sau, care implica sa lucreze la antena spatiala internationala, o structura gigantica ce se inalta de la suprafata Pamantului pana dincolo de straturile superioare ale atmosferei, Roy este un personaj singuratic si deprimat. Este apreciat pentru munca sa si stie ca isi va petrece tot restul existentei lucrand in sprijinul binelui public.
Dar cand cateva semnale electrice misterioase incep sa ameninte viata de pe Pamant si din bazele de pe Luna si Marte, Roy primeste un apel de la superiorii lui. El trebuie sa-l caute pe Cliff, tatal sau, care cu ani in urma nu s-a mai intors dintr-o misiune.
Plecat in cautarea inteligentei extraterestre, acesta l-a lasat pe Roy cand era doar un pusti in varsta de 16 ani, iar comunicarea lui cu Pamantul s-a intrerupt cand Roy avea 29 de ani, cu mai bine de un deceniu in urma. Pustiul devenit barbat si astronaut urca la bordul unui zbor comercial spre Luna, de unde va porni spre Marte, in cautarea tatalui sau.
Brad Pitt, cu tot ce are el mai bun
Asa cum subliniaza Alissa Wilkinson, se vede ca Brad Pitt are un an bun: intre rolul din partitura lui Tarantino, in „Once Upon a Time in Hollywood” si „Ad Astra”, singuratatea s-a dovedit refugiul din care actorul a iesit cu tot ce are mai bun.
Cele mai bune si cele mai proaste 3 filme cu Brad Pitt
Brad Pitt duce aproape tot filmul pe umerii sai – celelalte personaje sunt creionate sumar si tot accentul cade pe forta acestui actor teribil al zilelor noastre. Cu cateva expresii faciale si cu ochii lui, starul ne trage inspre firea lui emotionanta si in sufletul sau deprimat.
Dens si lent, firul epic al filmului reuseste sa-ti pastreze atentia, dar, mai mult decat „Interstellar” si alte productii din acelasi gen, creeaza un plan spiritual profund. Desi scenariul si trailerul acestei productii promit o actiune palpitanta, nu trebuie sa te astepti la un film in care se intampla multe lucruri si la rasturnari de situatie.
Un film serios si greu
„Ad Astra” e un film frumos, dar si foarte serios. Nu-i un film pentru oricine. Alissa Wilkinson crede ca e remarcabil simplul fapt ca James Gray a strans suficienti bani ca sa-l poata face.
La nivel artistic, „Ad Astra” este despre un tata absent a carui influenta a avut un impact imens asupra fiului sau si despre cum ne defineste iubirea si ne face sa mergem inainte. Este povestea unui fiu plecat sa-si caute tatal si despre ce invata el in calatoria sa.
Dar este si un film despre Dumnezeu sau despre felul in care ne raportam la Dumnezeu in era moderna
„Sper ca viziunea lui Gray despre viitor sa nu fie corecta – dar ceea ce a facut el este un film despre sentimentul absentei lui Dumnezeu”, scrie Wilkinson.
Fara sa fie un film de actiune, „Ad Astra” se dovedeste frumos, contemplativ si incarcat de semnificatii. E un film poetic care te lasa cu multe lucruri la care sa meditezi, indiferent de sistemul tau de gandire. Fie ca esti ateu, fie ca esti credincios, absenta lui Dumnezeu din „Ad Astra” este o idee puternica la care sa reflectezi. Iar finalul optimist te face sa simti ca intotdeauna mai exista o speranta.
Foto: PR
