"Pur si simplu am lasat totul ca sa pot sa fiu iubita si sa iubesc" - Partea 1

Asa poveste Laura Cosoi despre una dintre cele mai mari alegeri din viata ei, asta in timp ce isi tine in brate copilul de aproape o luna, micuta Rita. Ce a facut-o fericita sau nefericita pe Laura, cum a luptat cu ceea ce-i apasa sufletul si cum si-a schimbat viata veti afla din interviul de mai jos.

Ce faci acum, profesional si personal?

Profesional, in momentul acesta am intrat intr-o mica vacanta, pentru ca stagiunea la teatru este in hold pana la toamna. Nu sunt insa pe toate planurile in vacanta, profesional ma refer. Vara aceasta trebuie sa inchei cel de al doilea volum al cartii de bucate care se va numi “Forma gustului”. Va fi lansata probabil in toamna, septembrie sau octombrie, la editura Curtea Veche. In rest, cu mare drag mi-am luat concediu dupa ce am nascut, pana in septembrie. In afara de carte si mici proiecte pe blog nu am mari proiecte. In sensul ca nu am proiecte care sa ma tina departe de casa, stau pe langa casa.

Pe plan personal, se vede (Laura o tine pe Rita in brate si rade). A aparut Rita in viata noastra. Este un copil foarte iubit si asteptat, dorit si care deja ne-a dat multe lectii. In primul rand ca am asteptat trei ani sa vina pe lume si iata ca a ales momentul acesta. Te invata sa ai rabdare. De la un copil chiar poti sa inveti foarte multe, daca esti deschis. In toata perioada sarcinii eu am fost foarte activa.

Cu 10 zile inainte de a naste, nestind ca o sa nasc, am urcat pe scena teatrului. Am avut spectacolul “Autorul e in sala” si erau persone in sala care spuneau, se mirau: “e gravida in luna a noua, o sa nasca aici”. Aveam in sala niste prieteni care mi-au povestit. Si eu imi doream sa nu nasc acolo (rade). Am dus spectacolul la bun final si am reusit sa inchei stagiunea in aplauze. Am reusit eu si echipa mea, evident. Spectacolul e in regia lui Dan Tudor si sunt mandra pentru ca e o comedie foarte buna. Se joca la Teatrul Dramaturgilor.

Din toamna, din septembrie, ma intorc, voi fi din nou pe scena. Nu o sa intru in repetitii noi, o sa reintru in spectacolele pe care deja le jucam. Din primavara imi doresc sa ma intorc cu totul full time. Mai mult decat atat, pe 16 mai mi-am dat licenta la actorie, cu trei saptamani inainte sa nasc. Am terminat actoria la clasa Mihaelei Werner. Am avut cumva serialul – sarcina zen, cooking de retete inteligente pentru mame zen, pentru femeile insarcinate. Practic, nu imi place sa dau sfaturi, dar toata lumea ma intreba ce mananc si cum mananc si atunci m-am gandit sa cuprind toate informatiile intr-un serial.

Foto: Alex Galmeanu

Ce ti-a dat atata energie si putere sa le faci pe toate?

In primul rand m-am simtit bine, iar Rita a fost indulgent cu mine si cu Cosmin. Nu a fost deloc pretentioasa. Toata sarcina mi-a priit. Am fost in forma cu totul. Pe de alta parte, imi cunosc foarte bine organismul si cand imi cerea sa ma opresc, ma opream, cand imi cerea sa merg mai departe, chiar mergeam. Nu m-am menajat sub nicio forma doar pentru ca sunt insarcinata, dar pe cealalta parte nici nu am exagerat, am fost destul de cumpatata. Am avut o sarcina usoara si asta a contat, iar lucrurile mi s-au legat cu totul. Cand ma gandam numai la cate am de facut, puteam sa intru in panica. M-am gandit ca fac cu Cosmin acum cat fac altii intr-o viata. Renovam, facem foarte multe lucruri si cumva le luam treptat ca sa nu ne impacientam. Imi spun, ok, care e pasul urmator, ce fac saptamana asta? Si ma concentrez pe primul pas si apoi mai vad. Ideaa ea sa nu intri in panica, pentru ca pana la urma nimic nu este obligatoriu. Poti pur si simplu sa le lasi sa astepte.

Ai fost foarte zen in timpul sarcinii si nu te-ai stresat. Totul a fost ca si cum nu ai fi fost insarcinata.

(Rade) Eu ingeneral vad partea plina a paharului. Evident ca exista transformari: kilogramele pe care le iei in plus, greutatea, nu dormi, te duci la baie de 100 de ori, iti mai este rau, mai ai si zile in care te simti sfarsit, toate aceste lucruri exista. Nu neg ca nu au fost, dar pur si simplu nu m-au dat peste cap si nu mi-au schimbat modul de viata. Am imbratisat toate aceste stari. Nu m-am panicat. Intelegeam ca transformarile sunt firesti, m-am asteptat si sa mai iau ceva kilograme. Nu am fost surprinsa si cred ca aici este secretul.

Daca ai alte asteptari de la tine, atunci e greu, ca nu stii la ce sa te astepti, nu esti pregatit. Pe de alta parte, am si avut noroc cu Cosmin, ca m-a ajutat si m-a sprijinit in toata sarcina si nu m-a panicat deloc. Conteaza foarte mult cand omul de langa tine este relaxat. Nu stiu daca in toata sarcina i-am scris doctoritei mele cinci mesaje. Am incercat cumva sa rezolv eu fiecare lucru nou care venea. Sa vad de ce e asa, de ce ma simt asa, ce se intampla. Simteam cumva ca am tensiune, am stat o zi, doua sa vad ce se intampla. Nu m-am panicat foarte tare, nu am avut motive.

Am ajuns si eu la spital, ca au fost seri cu contractii, dar oricum nu ai cum sa schimbi nimic. Asta este vorba sotului meu, ca nu ai cum sa schimbi lucrurile acestea. Ceea ce se intampla in tine, acolo e un miracol. In prima parte a scarcinii, in primul trimestru, spuneam ca nu stiu daca mai e acolo ca eu nu simteam nimic, nu aveam niciun simptom, nu imi era rau, nu imi era greata, nimic din care sa imi dau seama daca s-a oprit din evolutie sarcina.

Foto: Alex Galmeanu

Ai trecut prin temeri din acestea?

Bineinteles. Uneori, neavand niciun semn, ma gandeam. Nu simteam nici ca misca, nimic, si atunci ma gandeam, oare la urmatorul control mai este sau nu mai este. Cosmin tot timpul imi spunea ca orice ar fi, nu ai cum sa controlezi. Nu trebuie sa te duci la 1000 de ecografii. Ca sa ce? Pur si simplu trebuie sa lucrezi cu tine, pentru ca sunt lucruri care asa trebuie sa fie.

Acum, daca ar fi sa te descrii intr-un cuvant, care ar fi acela?

Poate ca sunt atipica si am fost atipica si in sarcina. Vedeam ca oamenii sunt mai atenti, mai grijulii. Acum poate ca sunt mai sensibila, pentru ca sunt mai obosita. Nu ma simt de parca am adus pe lume nu stiu ce. Sunt acele mame care considera ca nascand sunt atotstiutoare. Inteleg, cumva, ca femeile se simt asa cand dau nastere. Pe de alta parte, toate femeile dau nastere. Incerc cumva sa imi pastrez echilibrul. Evident ca dragostea este cat cuprinde, si a mea si a lui Cosmin. Suntem in armonie. Momentele doar cu mine, cu Cosmin si cu Rita sunt cele mai frumoase. Incercam, chiar si in momentele grele, in care ea plange, sa gasim solutii. E o chimie acolo, e o legatura foarte puternica.

Cum esti ca mama?

Cred ca relaxata. Inca e prea devreme, nu imi dau seama. Cand imi zice cineva mama parca nu vorbeste cu mine. Cand am venit acasa cu Rita, in prima sau a doua zi, o mangaiam pe frunte si ii spuneam sa nu-i fie frica, pentru ca o sa ne descurcam. Sa nu-i fie frica, nu va ramane nemancata sau neschimbata, o sa avem grija de ea. Mi-am dat seama dupa ce-i spuneam ca de fapt imi spuneam mie. Uneori spui niste lucruri pe care tu ai nevoie sa le auzi. Nu mi-a fost frica, probabil ca subconstientul imi transmitea niste mesaje. Cateodata imi mai cer iertare, ii spun Ritei ca suntem incepatori. Nu stim nici noi chiar tot ce trebuie sa facem, dar o sa invatam.

Foto: Sorina Andreica

Sfaturi ceri? Cu cine vorbesti?

Nu prea cer sfaturi. In general ma raportez la neonatolog, ca sa nu am prea multe informatii. Nu intru pe forumuri, nu am stat niciodata in gasti din acestea cu mamici. Nu sunt genul acesta de femeie, dar, de exemplu, daca ma suna nasa mea, care are patru copii, o intreb pe ea cate ceva. Sa dau exemplu: despre scaunul copilului, la cate zile trebuie sa faca, cand trebuie sa ma impacientez, genul acesta de intrebari. Intr-un fel m-am surprins ca intreb asta, pentru ca altfel nu pun intrebari. Fiecare mama e diferita, fiecare copil e diferit, trebuie sa iti asculti instinctul si cel mai bine suni un specialist, decat sa te lasi influentat.

Pentru ce te rogi cel mai des?

Nu ma rog, multumesc! Acum s-a schimbat rugaciunea, nu ma mai rog, doar spune multumesc. Incep prin a multumi, chiar multumesc mai mult decat rog sa imi dea. Ii multumesc pentru ce am. Rugaciunea s-a transformat in multumire.

In Ziua Judecatii, ce i-ai spune lui Dumnezeu?

Asta fac tot timpul. Toate lucrurile pe care le fac in viata, le fac astfel incat sa nu plateasca urmasii mei. Sa nu plateasca copii mei pentru greselile pe care eu le fac. Cand pun capul noaptea pe perna, imi doresc sa nu fi ranit pe nimeni, ca de ajutat nu poti sa-i ajuti pe toti. Imi doresc sa fiu impacata. Nu imi place sa existe tensiuni si sa existe lucruri rele sau ganduri negative pe care eu sa le imbratisez. Nu stiu ce as putea sa ii spun despre viata mea, ca el ma urmareste, stie ce fac. Stiu sigur ca sunt impacata cu alegerile pe care le-am facut si tot timpul le fac, cumva, astfel incat sa nu plateasca urmasii mei. Mi se pare uneori ca oamenii au poverile altora pe umeri, ale familiei de exemplu, lucruri nerezolvate pe care ei trebuie sa le rezolve, sa-i impace, sa-i adune. Cred ca sunt lucruri care nu tin de acei copii, nu sunt ei vinovati pentru lucrurile pe care nu ei le-au facut, ci parintii sau familia lor la timpul respectiv. Asa ca imi doresc ca fetita noastra si, daca vom mai avea copii, sa nu trebuiasca sa rezolve problemele noastre.

Daca ar fi ca Laura de la 70 de ani sa se intalneasca cu Laura de acum, ce i-ar spune?

Eu sunt o batranica si acum. Jur! Ma simt foarte apropiata de varsta a treia. Am o chimie cu persoanele in varsta. Intotdeauna am avut, mai ales cand mergeam si faceam voluntariat la azilul de batrani. Imi place sa stau sa ii ascult. Am rabdare cu batranii, mai multa rabdare decat cu copiii de gradintia, de exemplu. Imi pierd rabdarea cu copiii foarte energici.

I-as zice ca toate trec. Cumva, cred ca toate trec. Nimic nu e fara scopt, totul e cu rost. Asta stiu, simt.