1Celebritatea nu a impiedicat-o insa sa mearga intr-un colt indepartat al lumii pentru dragostea ei, perfect constienta ca toata viata i se va schimba din acel moment. Exact cum spune replica din “Diavolul se imbraca de la Prada”: “Un million de fete ar ucide pentru a avea jobul ei, dar ea nu este una dintre ele.”
Acum Iulia s-a redefinit in India: canta, danseaza si joaca in filme. Luna aceasta va lansa doua piese pentru doua filme, insa pregateste si proiecte noi, intr-o alta zona decat cea muzicala, despre care spune ca ne vor surprinde.
Ce te-a determinat sa faci o schimbare atat de mare? In Romania erai cunoscuta, erai admirata, erai la televizor, erai pe copertile revistelor, teoretic aveai tot ce ti-ai fi dorit.
Am auzit multi prieteni care mi-au zis: nu esti sanatoasa, esti nebuna, cum sa lasi totul ?
Si am avut lucruri pe care le-am construit in timp, cu foarte multa munca, adica nu e ca si cum am obtinut niste lucruri asa, batand din palme, nu. Am muncit pentru toate si am muncit din greu. Munceam de la ora 5:00 dimineata pana la ora 1:00 noaptea, munceam nonstop. Asa am cladit tot ceea am reusit sa obtin in Romania, dar mie mi-au placut intodeaunda provocarile si intotdeauna mi-am dorit sa descopar mai mult si mai mult. Intodeauna am simtit ca sunt mai mult decat atat, si nu ai cum sa te dezvolti si sa descoperi mai mult despre tine ramanand mereu in acelasi patratel.
Trebuie sa iesi din zona ta de comfort si sa vezi cum reactionezi in alte situatii. Iar experienta asta de viata din India a fost cel mai bun exercitiu pentru mine.
Gandeste-te, vii intr-o tara unde cultura, mentalitatea, traditiile, absolut orice, inclusiv look-ul, sunt total diferite. Limba, nu mai zic. Si vii dintr-o data intr-un spatiu in care nu mai conteaza cine ai fost tu, ce ai reusit sa faci in viata ta. Ei nu stiau cine a fost Iulia Vantur in Romania, si nici nu le pasa. Ei ma cunosteau ca pe o femeie care arata cum arata in momentul asta prezent, care vorbeste in felul asta si care incearca sa se adapteze spatiului respectiv. Sincer, am avut o usoara criza de identitate, traind acolo la inceput, pentru ca dintr-o data m-am trezit dezbracata de toate straiele astea pe care le-am tot pus eu de ani de zile, prin jobul pe care l-am avut, prin cariera pe care am avut-o, prin oamenii pe care i-am cunoscut. Toate astea au disparut dintr-o data. Nu aveam nici familia acolo, nici prietenii, nici cunoscutii, nici limba in care sa ma simt confortabil si sa ma fac inteleasa atat de clar si de bine, inclusiv statutul. Statutul te face sa ai o anumita conduita, sa fii intr-un fel. Ei, toate astea au disparut instant. M-am dezbracat de ele fortat si a trebuit sa ma uit la mine, in oglinda asa, dezbracata de toate astea si sa ma intreb: Cine sunt eu fara tot? Daca in momentul asta se termina lumea ?
Si usor, usor am inceput sa ma redescopar si sa imi aduc aminte de anumite lucruri, care erau adevarate pentru mine si pe care poate le ignoram, am inceput sa inlatur anumite lucruri pe care le-am castigat cumva in timp, dar nu mi se pareau cele mai potrivite pentru mine.
De exemplu?
M-am lasat si de fumat, si cred ca a fost cel mai bun lucru pe care am putut sa-l fac pentru mine, pentru sanatatea mea, pentru oamenii la care tin. Era un obicei atat de prost care, clar, nu ma ajuta cu absolut nimic. Ba din contra, am inceput sa fiu mult mai responsabila. Pentru ca, in momentul in care esti intr-o tara straina, realizezi ca absolut orice act mic pe care il faci contribuie la o schimbare sau la o anumita decizie care, ulterior, poate avea un impact si mai mare asupra vietii tale.
La un moment dat ma retrasesem destul de mult. Fiind in atentia publicului, la un moment dat ai tendinta sa te retragi, sa te izolezi cumva. Am facut chestia asta, cel putin in ultimii ani in Romania. Apoi, usor, usor, in India am inceput sa socializez din nou, sa cunosc oameni si sa ii las sa ma descopere mai mult. Pentru ca asta era singura posibilitate ca sa putem sa construim ceva impreuna. Ei ma cunosteau ca “Iulia din Romania”, nu ca “Iulia Vantur pe care o stii de la televizor”. Ma luau exact asa cum sunt eu si de asta poate ca multe relatii pe care le-am construit acolo sunt mult mai directe, cumva fara filtrul asta al statutului pe care l-am obtinut in Romania.
Nu stiu, sunt atat de multe schimbari ca poate acum nici nu pot sa imi dau seama de ele, sa le punctez. Dar, luand-o practic de la zero, acceptarea si impacarea cu ceea ce esti tu este foarte importanta. Pentru ca, odata ce ai aceasta imagine publica, ai tendinta la un moment dat sa te confunzi cu ea. Sa uiti poate ca tu, ca individ, ca personalitate, nu esti exact la fel cu ceea ce e pe ecran. Pe ecran incerci tot timpul sa te adaptezi situatiei. Eu, personal, cand intru in direct, instant ma incarc cu energie indiferent daca sunt suparata sau daca am patit ceva. Nu stiu, e un efect incredibil. Si in momentul ala devin volubila, sunt plina de energie, rad, glumesc, dar cumva las deoparte tot ce mi s-a intamplat in ziua respectiva. Pentru ca am o responsabilitate fata de public.
Poate cel mai important lucru pe care l-am invatat in India este sa am increderea aia ca orice s-ar intampla, o sa fie bine.
Pentru ca, sincer, dezbracandu-ma de toate straiele astea despre care spuneam, am capatat increderea ca o sa imi fie bine si ca lucrurile se intampla cu un scop, intr-un fel. Pentru ca, uite, nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa cant, nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung in India, sa traiesc in India. Niciodata nu mi-a trecut prin minte ca o sa traiesc intr-o alta tara. Dar uite ca lucrurile s-au intamplat in felul asta si am ajuns sa ma bucur de muzica asa de tare, sa ma descopar mai mult. Am inceput sa avansez pe calea asta spirituala, pentru ca si in Romania eram interesata de toate practicile de meditatie, de terapii, de tot felul de lucruri ce au legatura cu latura asta spirituala.
Insa, traind in India, am inceput sa fac mai putin lucrurile astea, dar sa descopar mult mai mult despre mine. Toate tehnicile si terapiile astea nu sunt altceva decat o cautare de sine si poti sa o faci prin atat de multe metode. E minunat sa o faci prin meditatie, pentru ca e un mod mult mai relaxant. Se intampla sa ai niste experiente de viata mai grele la un moment dat, mai provocatoare, care sa te aduca la acelasi rezultat.
La ce ti-a fost cel mai greu sa renunti?
Cred ca la oamenii dragi, la prezenta lor. Dar, slava Domnului, in ziua de azi avem tehnologia necesara sa ne vedem pe facetime, iar India nu e chiar asa departe si putem calatori aproape oriunde. Alt aspect dificil a fost sa renunt la ego-ul meu. Cred ca lupta cea mai grea a fost cu egoul meu, pentru ca, vorba aceea, eram IULIA VANTUR. Si eram Iulia Vantur care a obtinut totul prin puterile ei, fara niciun ajutor, am dat casting peste casting si am ajuns unde am ajuns nu pentru ca am cunoscut pe cineva, ci pentru ca am muncit eu. Asta era mandria mea.
In momentul in care am ajuns in India si am inceput sa fac ceva, eram perceputa tot timpul ca iubita lui Salman Khan. Pentru o femeie care munceste toata viata ei si reuseste sa faca lucruri pentru ea, e usor deranjanta aceasta eticheta. Dar mi-am dat seama ca oamenii, in general, tind sa faca asta. Influentele oamenilor in vietile noastre pot fi mai mari sau mai mici, important este ce faci tu mai departe si cum sustii lucrurile astea. Eram nimeni in tara respectiva initial, dar dupa aceea oamenii au aflat de ce sunt capabila, m-au vazut prezentand putin, cantand si dansand, si am primit laude pentru ceea ce am facut. Si asta mi-a dat incredere. Si de asta zic c,a orice as face, oriunde as fi in lumea asta, stiu ca pot sa fac orice vreau eu sa fac.
Care erau fricile tale inainte sa pleci si care sunt fricile tale acum?
Initial, inainte sa plec, evident ca aveam temeri de ce o sa se intample, dar am ales sa plec pentru ca asa mi-a spus mie sufletul. Imi puneam tot felul de intrebari: ce o sa se intample cu job-ul meu, pentru care am muncit toata viata, ce o sa se intample cu familia mea, ce o sa se intample cu mine, cu viata mea, ca pana la urma lasam in urma tot. Dar nu as putea sa le numesc frici, erau undeva acolo in coltul mintii aceste ganduri si nu imi dadeau pace. Dupa care, usor usor, am primit raspunsuri la toate intrebarile si am invatat sa imi fie mai putin frica de orice.
Inainte aveam foarte putin timp sa ma pregatesc pentru orice eveniment, pentru ca eram anuntata cu foarte putin timp inainte si eram usor stresata. Dar acum, sincer, probabil si datorita faptului ca sunt mai relaxata, prind totul foarte repede si stiu ca orice ar fi in ziua respectiva, eu o sa o scot la capat si o sa fie bine. De aceea nu mai imi fac asa de multe griji. M-am relaxat mult mai tare cu tot ce inseamna job, viata personala, pentru ca am capatat incredere in mine, cred cu tarie ca totul are un scop si un motiv pentru care se intampla si ca totul o sa se aranjeze asa cum trebuie.
Cum ti-ai depasit fricile? Ce te-a ajutat sa le depasesti?
Intrand in ele, acceptandu-le. Descoperind ca erau neintemeiate. Cred ca este un proces mental pe care ti-l faci si cred ca daca un lucru este menit sa se intample, se intampla oricum. Si am mai observat un lucru: in momentul in care esti mai relaxat, esti mult mai lucid si poti sa actionezi astfel incat lucrurile sa se aseze frumos. Daca esti stresat, iti scapa lucruri si nu iese totul asa cum ar trebui.
Ce te incurajeaza cel mai tare? Ce iti da forta, energie cand ai nevoie de ele?
Faptul ca imi aduc aminte de ce sunt si ce imi doresc. Sunt multe momente cand sunt jos, cu energia la limita, dar ma gandesc ca nu ma ajuta cu nimic sa ma gandesc insistent la asta. Cu un mic efort, te poti motiva, poti depasi aceste momente. Prefer sa imi petrec timpul intr-o stare buna, decat sa imi irosesc viata si energia gandindu-ma la aceste momente dificile. Toate trec, bune sau rele, ele trec. Esential este cum iti doresti sa privesti lucrurile. Este si o poza pe internet cu doi oameni care calatoresc in acelasi autobuz, in aceeasi directie si care privesc diferit, percep diferit ce se intampla dincolo de fereastra autobuzului. Daca alegi sa gasesti partile bune din orice lucru, sa te concentrezi pe ele, ai castigat. Altfel e distructiv.
Ce lectii ai primit in India?
Stii, oameni din India, din momentul in care i-am vazut, am invatat ceva de la ei. Daca ai sa te uiti pe strazi, ai sa vezi oameni fericiti, desi ei dorm pe strazi. Acceptarea a ceea ce esti, a situatiei, sa fii impacat cu ceea ce ai, sunt lucruri esentiale pentru fericire. Asta este unul din lucrurile pe care le-am invatat. Inainte sa ajung in India, gaseam mereu o chestie de care sa fiu nemultumita, in fiecare zi, macar una. Acum gasesc una pentru care sa fiu multumita in fiecare zi: dimineata cand ma trezesc, ma trezesc multumindu-I lui Dumnezeu pentru ceea ce am. Si instant mi se schimba starea.
Din Romania ce lectii ai pastrat?
Am pastrat toata educatia mea, baza mea, clar. Pentru ca baza mi-am format-o aici, in Romania. Am fost educata in felul asta, respectul fata de oameni, responsabilitatea pe care o ai tu in viata ta si in viata altor oameni. Cred ca asta am pastrat cu mine cand am plecat.
Cum iti gasesti echilibrul intr-o lume total diferita? Ma refer la raportul dintre barbati si femei, pentru ca am senzatia ca in India femeile sunt pe locul doi.
Sa stii ca si in Romania sunt foarte multe cazuri si, in general, noi, femeile, avem tendinta sa ne lasam pe locul doi cand suntem intr-o relatie, sa uitam total de noi. Ma refer la unele femei, nu toate. Intr-o relatie te poti abandona total, uitand ca tu esti femeia de care omul respectiv s-a indragostit.
Ce sa spun, femeile in India, cel putin noua generatie, au reusit sa se impuna, sa isi faca auzit cuvantul. Nu se mai simte in generatia asta o diferenta aceea atat de mare. E si generatia mamelor noastre, care au facut la fel: totul pentru familie, totul pentru barbat, pentru copil. Asa se intampla si in India, iar femeile, sincer, cred ca sunt cel mai bun exemplu de renuntare de sine, la modul de grija si de preocupare pentru celalalt.
Eu, personal nu am vazut femei mai grijulii si mai preocupate de cum se simte celalalt si care renunta la sine pentru binele celorlalti. Intr-un cuvant, altruiste. Uite, si in cantecul pe care l-am lansat de curand despre asta vorbesc. Si mi s-a parut ca este nu numai un cantec pentru femeile din India, ci pentru femeile din intreaga lume. Care spune: macar o data fii egoista si fa ceva si pentru tine. Primul gand chiar intr-acolo mi s-a dus, catre femeile din India, si catre femei in general. Acele femei care uita de ele si fac lucruri numai pentru altii.
