1Cu cateva zile inainte de Craciunul din acel an, am mers impreuna cu colegii de la Prima TV sa ducem cateva cadouri copiilor la Centrul Macrina de care avea grija Parintele Gabriel.
A fost minunat. Ne-au cantat, ne-au rasfatat cu bucuria lor atat de autentica. Toti erau foarte fericiti si, incet-incet, ne-am imprietenit.
Pentru ca am observat ca una dintre fetite era destul de timida, m-am dus sa vorbesc cu ea. S-a lipit de mine si nu a vrut sa imi mai dea drumul, asa ca am tinut-o in brate pana in momentul plecarii. Au alergat dupa noi la poarta, nu voiau sa ne mai lase sa plecam.
I-am intrebat daca pleaca undeva de Craciun. Unii dintre ei, cei care mai aveau parinti, urmau sa plece acasa. Fetita timida pe care o tinusem in brate s-a uitat in ochii mei si mi-a zis ca nu pleca nicaieri. Cred ca era singura care ramanea la centru.
Nu a asteptat prea mult si m-a intrebat daca poate veni la mine. M-am blocat. Nu stiam ce sa raspund. Am cautat cu privirea ochii preotului de la care asteptam ajutorul. Foarte calm, mi-a spus ca daca vreau sa o iau de sarbatori la mine pe micuta Maria, o pot face.
M-am bucurat enorm pentru ca stiam ce va insemna asta pentru ea.
Asa ca, in cele cateva zile ramase, m-am dus si am cumparat tot ce m-am gandit ca i-ar placea, ce ar bucura-o si ar face-o sa simta cu adevarat Craciunul. I-am cumparat haine, rochii de printesa, pantofi, cizme, ghete, jucarii, bijuterii, dulciuri… tot ce m-am gandit ca mi-a placut mie cand eram mica.
In seara de Ajun, ma astepta la usa centrului, fiind ferm convinsa ca nu voi reveni, iar cand m-a vazut, nu ii venea sa creada. Am crezut ca lesina de bucurie, acea bucurie cu adevarat autentica a unui copil de 5 ani, care m-a facut sa ma simt incredibil.
Era in al noulea cer. Am ajuns acasa. Era atat de fericita de cadouri, de familia si prietenii mei, de petrecerile la care am mers, de faptul ca se simtea in centrul atentiei si parca descoperea o noua lume. Am mers la munte, in vizite, facea ceea ce nu facuse niciodata.
Maria deja facea parte din familie
Dupa cele doua saptamani petrecute impreuna, ne-a fost cumplit de greu amandurora sa ne despartim, asa ca am promis ca ne vom vedea in weekend-uri, ceea ce am si facut. Weekenduri, vacante si oricand ne gaseam un pic de timp liber eram impreuna.
Maria deja facea parte din familie, era pe lista de cadouri de peste tot, in fiecare loc in care mergeam.
Era incredibil cum se transforma, fiecare an petrecut impreuna in alta lume decat cea a centrului in care traia ii dadea mai multa incredere in ea. Fetita cea mica si timida avea curajul sa fie altfel.
Opt ani am fost nedespartite, ani in care am trait atat de multe lucruri, experiente, vacante, calatorii care au creat o legatura incredibila.
Viata insa a avut niste planuri diferite de cele la care ma gandisem eu si in urma cu sapte ani, desi nu intrase la liceu, Maria a ales sa plece de la centrul Macrina si ulterior sa merga undeva langa Constanta impreuna cu mama ei.
Nu ne-am mai vazut. Am pierdut legatura….
In timp, am aflat ca a adus pe lume o fetita si ca locuieste in Constanta.
Anul trecut, Craciunul ne-a facut un cadou minunat si ne-a adus din nou impreuna. Ne-am scris, ne-am auzit la telefon, am impartit poze si multe aminiri. Mi s-a facut atat de dor de ea incat pe 30 decembrie am plecat la Constanta sa o vad, dupa 6 ani.
A fost atat de frumos. Legatura era acolo, nu se pierduse deloc. Micuta Maria crescuse, dar in bratele mele era la fel de mica.
Ma asteptase ca in seara de Ajuns in care o luasem prima data de la centru, la fel de bucuroasa si emotionata.
Am ras, am povestit si ne-am adus aminte de atat de multe lucruri. Am promis ca nu vom mai pierde legatura si ca ne vom vedem mai des.
A fost un cadou minunat pentru amandoua.
Ieri ne-am vazut din nou. De data acesta a venit ea la mine si am petrecut o zi intreaga impreuna acasa, unde a crescut, in camera ei, in toate locurile care erau la fel pentru ea. Am mers impreuna la aceeasi piata, am gatit impreuna si am povestit si ne-am uitat la poze.
Nu ne venea sa credem cum a trecut timpul si prin cate am trecut. Nu au fost numai lucruri frumoase, dar am avut intelepciunea sa trecem peste ele si sa nu pierdem aceasta legatura. Ne-am fi dorit sa nu se mai termine ziua. Totul era atat de autentic si de frumos.
A fost un cadou minunat pentru amandoua, pe care imi doresc sa ni-l facem in fiecare Craciun.
Chiar daca nu am un copil, cred ca micuta Maria m-a facut sa simt ce inseamna sa fii mama macar si pentru cativa ani.
Foto: Arhiva personala
