Si totusi… care ar mai fi frumusetea vietii in doi daca lucrurile ar fi perfecte de la inceput pana la sfarsit? Nu exista o relatie perfecta, dar exista situatii ce va pot compromite definitiv fericirea. Cele mai mari amenintari in calea iubirii sunt cele care, odata ce iau nastere, cresc incet, incet.
Ele ajung sa devina parte din viata voastra, sa va transforme si sa va intoarca unul impotriva celuilalt. De aceea, este important sa stiti cand sa le puneti punct, sa fiti constienti de tot ceea ce traiti si sa luptati pentru ceea ce aveti.
Cele mai mari amenintari in calea fericirii
Nu lipsa comunicarii reprezinta o problema, ci modul in care alegeti sa transmiteti ceea ce simtiti. Ostilitatea provoaca cele mai mari dureri si suferinte, iar bunatatea este de prea putine ori imbratisata.
Iti doresti armonie in cuplu? Iata care sunt cele mai mari amenintari ale relatiei voastre si ce poti face pentru a le elimina.
1. Critica
Daca in certurile pe care le aveti ai tendinta sa faci referire doar la actiunile lui, acest lucru inseamna ca il critici. Critica este toxica pentru orice relatie, pentru ca nu face altceva decat sa va indeparteze. Evita sa faci acuzatii la adresa lui si fa tot posibilul sa-i descrii ce ai simtit in momentul in care el a facut un gest nepotrivit. Comunica deschis cu el si nu-ti fie teama sa-i spui tot ce crezi. Vorbeste-i din perspectiva ta si evita pe cat mai mult posibil orice atitudine ostila.
2. Atitudinea defensiva
Atitudinea defensiva este obositoare, toxica si nu aduce nimic bun in relatie. Poate ca uneori poate fi o solutie buna, o cale de a rezolva intr-o alta maniera unele conflicte, insa este in mod sigur o alegere gresita. O astfel de atitudine demonstreaza ca nu ai incredere in partenerul tau sau, mai rau, ca ai ceva de ascuns. Si poate ca uneori te vei simti indreptatita sa actionezi in acest mod… Cu toate acestea, gandeste-te ce efecte poate avea asupra fericirii voastre. Asuma-ti responsabilitatea si adu-ti aminte ca intr-o relatie sunt intotdeauna doi oameni.
3. Dispretul
Dispretul apare in momentul in care va atacati constant. Apare in momentul in care nu mai exista egalitate intre voi si relatia parca se transforma intr-un camp de lupta. Nu toate lucrurile sunt perfecte, insa fericirea voastra nu trebuie sa atarne de un fir de ata. Fericirea voastra nu trebuie sa devina tot mai fragila pe zi ce trece. Ai observat ca dragostea dintre voi nu mai este la fel ca la inceput? Nu lasa ca totul sa se destrame! Invata sa fii recunoscatoare pentru relatia pe care o ai, apreciaza-ti partenerul, fii buna cu el si fii mai buna cu tine.
4. Blocajul
Blocajul se numara printre cele mai mari amenintari in calea fericirii. Blocajul apare atunci cand ai obosit si iti doresti o pauza, iar relatia parca devine si ea coplesitoare. Esti distanta, indiferenta si tacuta. Nu te mai incearca niciun sentiment, nici macar furia sau tristetea nu isi mai fac loc in viata ta. Esti absenta si pur si simplu simti ca nu mai poti continua. Daca ajungi in acest punct, partenerul tau se va simti ignorat si mai mult ca sigur orice cale de comunicare va fi redusa complet.
Iti doresti sa eviti astfel de momente? Fii prezenta in relatie si fii constienta de tot ceea ce traiesti. Acorda-ti timp pentru a te relaxa si pentru a reflecta. Asculta muzica preferata, citeste o carte sau petrece cateva minute in natura. Indiferent ce alegi sa faci, detaseaza-te! Detaseaza-te de orice apasare si intoarce-te atunci cand simti ca esti pregatita sa exprimi ce simti.
Foto: Getty Images.