Ai vrea sa practici, insa trebuie sa te imbraci, sa iti iei echipamentul si salteaua cu tine, apoi sa te deplasezi pana la sala. De cele mai multe ori, acest tip de situatie te determina sa renunti la yoga din ziua respectiva.
7 posturi de yoga si exercitii blande care calmeaza instant durerile de spate
Ei, bine, stire de ultima ora: poti practica la fel de eficient si la tine in sufragerie! Chiar daca nu ai un instructor care sa iti ghideze miscarile, poti incerca rutine relaxante de yoga puse la dispozitie online de catre traineri din toate colturile lumii.
Nu trebuie decat sa iti gasesti un loc linistit in apartament, sa porti haine comode si sa dai play unui video pe YouTube. Optional, poti aprinde si cateva lumanari parfumate!
4 rutine relaxante de yoga de incercat acasa, urmarind clipuri online:
1. Salutul lunii
Daca vrei sa practici yoga, insa te simti si destul de obosita, aceasta secventa este ideala. Salutul lunii este o practica relaxanta, perfecta pentru serile cu luna plina, dar nu numai.
O poti incerca in orice seara in care simti nevoia de a te odihni activ, de a scapa de stresul de peste zi sau de a te conecta pentru cateva minute cu tine insati.
Urmareste clipul pus la dispozitie de Yoga with Adrienne, unul dintre cele mai apreciate canale de yoga de pe YouTube. Vocea sa te va ghida cu blandete prin fiecare asana, permitandu-ti sa te relaxezi complet si sa te pregatesti pentru un somn odihnitor.
2. Secventa pentru eliberarea furiei si a emotiilor captive
Daca ai avut o zi grea si te gandesti ca nu ai starea potrivita pentru yoga, cu atat mai mult ai nevoie de practica. Urmareste aceasta secventa special conceputa pentru eliberarea emotiilor de furie, frustrare si tensiune.
Cand esti nervoasa si tensionata, trupul are tendinta de a se incorda si de a retine stresul in tesuturile sale. De aceea, cele 25 de minute de practica te vor ajuta sa scapi de rigiditatea acumulata in corp si sa te simti din nou relaxata si fericita.
Top 3 documentare Netflix despre mindfulness si yoga
Vei practica atat secvente de asane, cat si respiratii speciale, care te vor ajuta sa elimini chiar si ultimul strop de energie negativa.
3. Yoga restorativa pentru relaxare si intindere
La o simpla cautare de rutine relaxante de yoga, vei gasi aceasta secventa excelenta pentru zilele in care nu ai energia necesara pentru ashtanga sau power yoga, dar totusi nu vrei sa omiti practica.
Vei trece printr-o serie de asane ce iti vor deschide corpul, iti vor alinia coloana vertebrala si iti vor intinde muschii. Combina asanele cu o respiratie echilibrata si concentreaza-te pe succesiunile de inspir si expir.
3 posturi de yoga perfecte pentru zilele in care esti irascibila: Te calmeaza instant!
4. Yoga inainte de culcare
Nimic nu se compara cu o sesiune relaxanta de yoga, chiar inainte de culcare. Imbraca-te in pijamalele preferate, poarta sosete pufoase si pregateste-ti cel mai confortabil spatiu din casa.
Poate fi salteaua de yoga, asezata intre perne si paturi moi, sau chiar salteaua patului, daca aceasta este suficient de ferma.
Urmareste indicatiile vocale si parcurge lent secventa de posturi, apoi relaxeaza-te pe spate, in Shavasana si ramai acolo atat timp cat simti nevoia. Somn usor!
Foto: Getty Images.