Industria frumusetii furnizeaza tot timpul solutii inovative care te pot ajuta sa arati bine. Noile tendinte s-au manifestat in special in sectorul mastilor pentru ten si au atras atentia supermodelului si actritei Joan Smalls.
Potrivit revistei spaniole Hola!, vedeta in varsta de 31 de ani a devenit obsedata de rezultatele bune pe care le-a obtinut cu masca cu folie. Ea a marturisit ca masca are mai multe beneficii, in special intinerirea tenului si obtinerea unui aspect relaxat.
Straturi de inalta performanta
Printre alegerile sale cele mai frecvente se numara una care ofera rezultatele pentru care a fost creata: Estée Lauder Advanced Night Repair PowerFoil Mask. Joan este incantata de fiecare data cand o foloseste.
„O las pe piele intre 15 si 20 de minute”, a spus modelul intr-un interviu pentru Harper’s Bazaar.
Chrissy Teigen foloseste aceasta masca pentru fermitate ca sa arate mai tanara
Acesta este un tratament inovativ pe care vedeta il aplica saptamanal pentru a remedia problemele pielii cauzate de stres si de mediu. Masca contine straturi de inalta tehnologie si performanta care creeaza o bariera protectoare, permitand ingredientelor sa patrunda adanc in piele. Tenul arata, astfel, mai proaspat si intinerit. Iar rezultatele se vad clar pe chipul supermodelului, noteaza publicatia citata.
Formula anti-imbatranire
Masca preferata de Joan contine si un ingredient celebru, acidul hialuronic. Desi este prezent in mod natural in organism, acesta se diminueaza odata cu trecerea timpului, provocand pierderea elasticitatii pielii si aparitia ridurilor. Produsul promite redarea fermitatii si reintinerirea tenului.
Alte optiuni
Cunoscute sub denumirea generica de masti 2.0, noile produse de acest gen fac minuni. Printre acestea se remarca Masque Bar Silver Foil Peel Off Mask, produsa de Masque Bar.
Contine acid hialuronic si un cocktail de extracte de plante bogat in antioxidanti si cu proprietati de reintinerire a pielii. Este un produs care controleaza temperatura corpului, printr-o absorbtie mai buna care mentine pielea hidratata mai mult timp.
Foto: Getty Images.