In 2017 si-a facut loc in lumea wellnessului conceptul danez huygge, arta daneza de a face toate lucrurile sa fie confortabile. Si tinand cont ca acum suntem suntem nevoiti sa stam in casa, acest curent danez care te indeamna sa te bucuri de confort asa cum se regaseste in casele scandinave, cu paturi imense si lumanari, se dovedeste foarte potrivit pentru a face distantarea sociala un pic mai suportabila, noteaza Well+Good.
Dar mai exista un concept nordic, provenind din Finlanda, care te poate ajuta mai mult sa treci prin aceasta perioada dificila: Sisu. Inseamna rezilienta, perseverenta. Rezilienta este abilitatea de adaptare, de a reveni intr-o maniera pozitiva dupa o situatie defavorabila.
Sisu exprima mentalitatea unei tari fericite
Conceptul finlandez Sisu se bazeaza pe principiul pasului in fata, al refuzului de a ceda, oricat ar fi de greu. „Definitia termenului sisu s-a schimbat de-a lungul timpului”, explica Justyn Barnes, a carui carte, „Sisu: Find Your Resilience the Finnish Way”, a fost lansata luna trecuta. „In anii ’50, cand a fost prima oara folosit, insemna sa fii curajos. Cu timpul, a ajuns sa desemneze mai mult o mentalitate: sa ai o mentalitate rezilienta”, arata Barnes.
Rezilienta nu-i doar un mod de a trece peste greutati; este si o baza elementara a sanatatii mentale si a starii de bine. O analiza din 2018 asupra unor studii a descoperit ca pacientii cu probleme medicale care au dovedit o rezilienta mai mare aveau sanse mai mari sa se bucure de o sanatate mentala mai buna.
In Finlanda, sisu chiar functioneaza: desi e frig si vremea este urata in cea mai mare parte a timpului, aceasta tara se numara constant printre cele mai fericite din lume.
Desigur, una e sa citesti despre rezilienta si alta sa o pui in practica, mai ales cand omenirea se confrunta cu o criza sanitara si economica fara precedent. Barnes prezinta trei moduri in care poti adopta conceptul sisu in viata de zi cu zi:
1. Mareste pasul pentru a-ti impinge limitele
Barnes spune ca in Finlanda a mari pasul inseamna sa tragi de tine putin mai mult ca sa ajungi mai departe decat ai crede ca poti ajunge. „Am aplicat asta in viata mea cand am scris cartea in doar cateva luni”, explica el.
Barnes si-a marit numarul de cuvinte scrise pe zi pe care si-l stabilise, mai mult decat credea ca poate reusi. Facand asta, si-a indeplinit obiectivele zilnice si, in schimb, a reusit sa predea manuscrisul la termen. A pastrat conceptul si atunci cand s-a antrenat pentru un semimaraton, alergand putin mai mult decat credea ca poate fi in stare de fiecare data cand iesea la o alergare lunga.
„Metoda pasului marit are legatura cu sisu pentru ca poate fi aplicata cand te simti epuizata fizic si mental. Exista o teorie ca intotdeauna ai o rezerva ascunsa care te poate ajuta sa treci prin orice”, spune el.
Asta nu inseamna ca trebuie sa te epuizezi incercand sa faci orice. Este mai degraba un mod de a te impinge sa treci peste ceea ce crezi ca nu poti face, chiar daca asta necesita mai multi pasi decat ai face in mod normal. Sau este, de exemplu, un mod de a te stimula sa mai strecori o repetare dupa fiecare exercitiu executat cand faci miscare indoor.
Faptul ca stii ca poti face mai mult decat crezi ca e posibil te va ajuta sa fii mai pregatita pentru a infrunta cu incredere perioadele dificile.
2. Adopta „optimismul educat“
Nu-i vorba aici despre optimismul orbesc de tipul „totul va fi bine”. Barnes spune ca in Finlanda optimismul educat este mai mult decat o norma. „Optimismul educat se bazeaza pe realism si este folosit pentru a construi un plan realist care sa contribuie la indeplinierea obiectivelor. Inseamna sa analizezi situatia, oricat de rea ar fi, si sa intelegi realitatea a ceea ce se intampla. Apoi iti dai seama cum sa mergi inainte”, explica el.
Sa ai un plan te ajuta sa reduci anxietatea, fiindca asa stii cum o sa treci prin situatia respectiva si asta se bazeaza pe realism, nu pe gandirea pozitiva de tip wishful thinking, spune Barnes.
O parte a optimismului educat inseamna sa te bazezi pe experienta din trecut. Privind inapoi la perioadele dificile prin care ai trecut altadata (cum ar fi pierderea unei slujbe, o despartire dupa care ai suferit sau o boala), iti poate aminti ca ai mai multa forta decat simti. Si te poate ajuta si sa treci mai usor prin situatia actuala.
3. Pastreaza-ti calmul in timpul furtunii
Sa cochetezi cu ideea ca optimismul educat inseamna sa-ti pastrezi calmul in timpul furtunii, sa nu-ti lasi emotiile sa preia controlul asupra actiunilor sau deciziilor tale.
„O trasatura asociata cu optimismul este stoicismul si adesea cred ca ai nevoie de o doza de stoicism ca sa fii rezilient si sa treci mai departe”, spune Barnes. „Sa ramai calm in furtuna nu inseamna sa fii nepasator, ci ca trebuie sa faci un pas inapoi si sa privesti calm si rational situatia”, explica el.
„Niksen”, conceptul olandez care te provoaca sa nu faci nimic. Crezi ca poti?
Daca tragi o data (sau de zece ori) aer in piept inainte de a te apuca de ceva te va ajuta sa-ti clarifici gandurile si sa-ti croiesti un plan eficient in vremuri dure.
Acum, cand incertitudinea si nelinistea sunt greu de stapanit, este momentul cel mai potrivit pentru a aborda curentul sisu. „Sunt opt luni de intuneric in Finlanda, dar sisu ne aminteste ca va veni primavara. Este speranta profunda de a sti ca daca vei continua vei reusi”, explica Barnes.
Foto: Unsplash.com