1Un om perfect nu face greseli, nu oboseste, stie sa faca totul si o face in cel mai bun mod posibil.
Activand intr-un domeniu in care se pune foarte mult accent pe aspectul exterior, mi-am concentrat cea mai mare parte a energiei de care dispuneam in aceasta directie, atat in viata personala, cat si in aparitiile din diverse publicatii.
Mrejele perfectiunii
Voiam sa fiu cea mai frumoasa, cea mai slaba, sa am tinuta cea mai speciala. Intrasem intr-un labirint al perfectiunii din care era foarte greu de iesit. Cand te afli in situatia asta, ajungi sa iti hranesti golul din interior cu concepte artificiale – devii dependent de acest lucru.
Cumva, totul s-a potrivit incredibil de bine cu educatia primita de acasa, unde am fost invatata, ca multi altii din generatia mea, ca trebuie sa fiu perfecta. In timp, aceasta voce a copilariei s-a transformat in vocea mea interioara la maturitate, si m-a determinat sa recurg la toate resursele de care dispun pentru a gasi perfectiunea.
Cele doua versiuni ale realitatii
La un moment dat, ajunsesem sa-mi photosopez atat de mult pozele, incat devenisem derutata atunci cand le priveam si atunci cand ma priveam pe mine, cea adevarata, in oglinda. Din fericire pentru mine, viata mi-a aratat, la un moment dat, directia corecta. Chiar daca asta s-a intamplat intr-un mod brutal, consider ca a fost un dar pe care Dumnezeu mi l-a oferit pentru a ma obliga sa privesc in interiorul meu, sa vad ce imi lipseste ca sa ma pot simti perfecta exact asa cum sunt.
De unde vine atata nemultumire, aceasta incapacitate de a ne accepta, goana dupa validare din exterior?
Asa cum am spus in interviul pe care i l-am acordat colegei mele Laura, cea mai mare realizare a mea este ca m-am acceptat asa cum sunt si ca am reusit sa fac pace cu mine. N-am mai incercat sa schimb nimic, n-am mai cautat sa fiu altcineva, sa arat cat de fericita sunt, cat de perfecta este viata mea din toate unghiurile. Am ales sa povestesc situatiile grele prin care am trecut – evident, cu anumite limitari. Nici macar prietenilor, daca nu va sunt foate apropiati, nu le povestiti toata viata.
Acceptare si evolutie emotionala
Am realizat ca m-am schimbat atunci cand n-am mai simtit nevoia sa modific ceva la mine sau la pozele in care apaream, nici macar eternele cearcane pe care le acumulez in perioadele in care muncesc mult, nici corpul care poate nu e intotdeauna cel mai tonifiat. Pentru ca da, am perioade in care mi-e greu, in care sunt obosita si nu am energie sa fac multe lucruri. Viata mea nu e compusa doar din zambete, momente de fericire, reusite, impliniri, mers in vacante si la saloane de coafura.
Cineva m-a intrebat daca folosesc aplicatia Facetune 2. Nu stiam de ea, si pentru ca sunt curioasa, asa cum ma stiti, am descarcat-o imediat. Marturisesc ca am avut un soc cand am vazut ca cineva s-a gandit sa creeze o aplicatie care sa te ajute sa zambesti in cazul in care tu nu ai facut-o, poate pentru ca ai avut o zi proasta sau pur si simplu nu simteai sa faci asta in acel moment – dar nu aveai cum sa-i lasi pe prietenii de pe retelele sociale sa te vada asa.
Eul adevarat asteapta sa fie descoperit
Vrem sa aratam ca suntem cei mai fericiti, frumosi, slabi, cand in realitate ascundem foarte multa nefericire in spatele acestor poze frumoase, care mimeaza viata perfecta, familia perfecta. Imaginile false creeaza relatii si realitati false si superficiale. De aici si nemultumirea interioara pe care cei mai multi dintre noi o ascund cu atata tenacitate.
Incearca sa te arati asa cum esti, vorbeste cu oamenii dragi despre lucrurile de care ti-e rusine, care te fac sa te simti vulnerabil, si ai sa vezi ca te vor iubi in continuare, chiar daca nu esti perfect. Iar daca nu o fac, lasa-i sa plece fara regrete.
E singurul mod prin care cineva te poate cunoaste cu adevarat si doar astfel vei putea avea relatii autentice cu oamenii care te vor in viata lor pentru cine esti, nu pentru cine vrei sa fii.
Foto: Alex Rosieanu
