1Mi-era greu sa renunt la persoanele care-mi faceau rau, asa ca am preferat sa renunt la mine. Imi doream sa fiu accepta si iubita. Iar pentru asta, eram in stare de orice.
Ciunteam parti din mine, ascundeam dorinte, ganduri si ma prefaceam intr-o persoana care era exclusiv pe placul celorlalti. Cei care nu faceau asta mi se pareau oricum prost-crescuti si egoisti.
Nu m-as fi gandit nicio clipa ca motorasul iubirii de sine, chiar si unul asa anemic ca al meu, trebuie sa fie alimentat de cunoasterea valorii proprii care cere automat renuntarea la greutatile care ma trag in jos. La persoanele care nu ma apreciaza. La parerile si asteptarile celor din jur.
Primul pas: am facut din mine o prioritate
Pare o joaca la inceput, dar e al naibii de greu sa te dezveti de modul tau de functionare si relationare.
Faceam un efort constient de a nu ma lasa consumata de problemele altora. Ma opream atunci cand imi dadeam seama ca ma implic prea mult.
Intre noi fie vorba, mi-a si ajuns ideea conform careia toata lumea e ok, si numai eu trebuie sa fac eforturi supraomenesti ca sa nu fiu “inadecvata”. M-am plictisit de perfectiunea pastrata ca scop suprem.
De ce sa crezi in tine, chiar daca nimeni altcineva nu o face
Lectia cea mai de pret: imi sunt datoare numai mie
Tot egoist imi suna si dupa atata timp, insa ma tin de adevarul asta cu toate puterile.
Pentru femei, dar in mod special pentru mame, un asemenea motto e dificil de dus. Vine cu vinovatie si autopedepsire pentru ca niciodata “nu facem indeajuns de mult”, dar, pentru a avea grija de toti ceilalti, trebuie sa ai mai intai grija de tine.
Am invatat ca energia mea e pretioasa si trebuie sa fie acolo pentru a-mi servi la dezvoltarea personala, la ascultarea sinelui si prioritizarea nevoilor mele intrinseci.
Nu sunt responsabila de problemele nimanui
Constatarea asta a venit atunci cand eram pe marginea unui burnout prapastios a carui adancime nu o puteam prevedea.
Am realizat ca trebuie sa inchid niste usi si sa inchei niste relatii pentru a iesi din intuneric si a supravietui. Ca nu trebuie sa-mi bat capul cu drama fiecaruia si ca multi oameni simt o placere nefireasca pentru a suferi din toate nimicurile, iar eu nu mai aveam energie pentru asta.
Odata ce am inceput sa ma pretuiesc mai mult, mi-am dat seama ca nu toata lumea are cele mai bune intentii si ca pana si familia mea poate sa fie toxica. Mi-am reevaluat legaturile cu fiecare membru din cercul meu inchis si uite asa, am inceput sa nu mai fiu disponibila pentru nevoile tuturor, ca o benzinarie deschisa non-stop, pe la care trece lumea la nevoie.
Nu toata lumea merita o doua sansa
Asta e unul dintre acele adevaruri dure si greu de inghitit, care-ti schimba perspectiva in viata.
Odata ce te imprietenesti cu gustul acesta nu tocmai natural – ca deh, pana acum te considerai o persoana buna pentru ca faceai de toate, pentru toti – ai sa-ti dai seama, cu stupoare, ca unii oamenii nu meritau nici prima sansa. Iar asta este eliberator!
O asemenea realizare, ce vine desigur la pachet cu cate-o dezamagire de pus in rama pentru ca generatii viitoare sa stie de frica, iti aduce cel mai frumos cadou: ideea ca nu trebuie sa justifici nimic, nimanui.
Adevaruri despre viata care te elibereaza si te sperie in acelasi timp
Recapatarea puterilor
Asemenea unei erou de basm, la sfarsitul drumului initiatic, te vei trezi cu deplina folosinta a puterilor tale, cele uitate sau puse deoparte de dragul altora.
Atata timp cat ramai sincera dorintelor tale si faci ce e bine pentru suflet, poti lasa in urma si oamenii care nu-ti mai sunt de folos in dezvoltarea ta, dar si asteptarile lor in ce priveste modul in care “ar trebui sa-ti traiesti viata”. Inca ma bufneste rasul cand aud asemenea formulari, total straine de inima mea.
Ramai singura pana cand gasesti persoana care poate sa-ti fie mai mult decat iubit
Gramada asta minunata de imperfectiuni, defecte si ciudatenii pe care o vad in oglinda imi dicteaza urmatorii pasi ai transformarii mele si imi confirma mereu ca sunt pe drumul cel bun, iar asta e tot ce am nevoie!
Foto: Unsplash.com
