5 parfumuri persistente ce evoca eleganta toamnei

1
De Teodora Tirca
8 oct. 2020

E vremea parfumurilor ce se contopesc cu pielea ta si lasa in urma arome misterioase, elegante si complexe – asemenea culorilor toamnei.

Facem o pauza de la aromele fresh si fructate, pe care le-am puratat toata vara, si ne indreptam catre un teritoriu ce abia asteapta sa fie explorat: note de fum, piele, note orientale si lemnoase, care ne reconecteaza cu senzualitatea noastra. Imi plac, pentru toamna-iarna, si notele gurmande de caramel sau miere, care atrag ca un magnet.

Ceea ce iubesc la aceste parfumuri ale sezonului rece este intensitatea si complexitatea notelor, dar si persistenta. Pentru ca cele pe care ti le voi prezenta rezista pe piele toata ziua si lasa in urma ta un nor parfumat irezistibil.

1. Maison Margiela Replica By the Fireplace

EDT 100 ml, 484 lei, notino.ro

Este unul dintre cele mai „calde” parfumuri ale acestui sezon. Numele sau, „By The Fireplace” („langa semineu”) sugereaza un confort emotional, un echilibru de arome satisfacatoare, care sa-ti dea o stare de bine. „Maison Margiela Replica By the Fireplace evoca aceeasi satisfactie ca un peisaj de iarna privit prin fereastra inghetata, din confortul casei incalzite. Reaminteste verosimil caldura sobei si aroma castanelor prajite”, spun cei de la Maison Margiela. Intr-adevar, printre note se regaseste castanul, dar si cuisoarele, petale de flori de portocal, piper roz, balsam peruvian, vanilie, kasmeran. Un parfum diferit, cald, cu adevarat memorabil.

Trucul lui Hailey Bieber pentru sprancene conturate in 2 secunde

2. Zara Emotions Ebony Wood

EDP 90 ml, 129,90 lei

Cand am aflat ca faimoasa Jo Malone a creat cateva parfumuri impreuna cu Zara, am stiut ca vor fi speciale. Imi plac parfumurile Zara in general – multe dintre ele sunt deosebite si sunt chiar persistente, iar preturile sunt prietenoase.

Ebony Wood este, insa, cu adevarat special. „Iti da sentimentul acela de libertate, cand stii ca aventuri fantastice sunt pe cale sa se intample” – asa il descrie Jo Malone. Si acesta are note calde, lemnoase si usor exotice, as zice.  Din pacate, notele nu sunt dezvaluite pe site, asa ca misterul ramane intact. Oricum, este foarte persistent, m-a uimit rezistenta lui.

3. Byredo Gypsy Water

EDP 50 ml, 569 lei, notino.ro

Gypsy Water e preferatul vedetelor deja de cativa ani. Nu e ieftin, insa e cu siguranta diferit, ceva ce nu ai mai simtit pana acum. Are un amestec bizar de arome fresh si arome calde, lemnoase si piperate, care te conduc catre o lume noua. „Parfumul se deschide intr-un cocktail delicios de citrice, condimentat cu ienupar si piper negru proaspat macinat. In inima parfumului, regasim tamaia combinata cu note lemnoase de ace de pin si radacina de iris dulce. Complexitatea si intensitatea intregii compozitii se bazeaza pe combinatia senzuala dintre chihlimbar, vanilie si lemn de santal, care evoca febra noptilor nomade petrecute in padure”, spun cei de la Byredo.

Fondul de ten care ne place cel mai mult in acest moment

4. Jo Malone Pomegranate Noir

Apa de colonie 100 ml, 452 lei, redus de la 565 lei, douglas.ro

„Senzualitatea unei rochii de un rosu indraznet. Suc rubiniu de rodie, zmeura si prune, condimentat cu piper roz si dantelat cu aroma crinului de Casablanca si esente lemnoase. Misterios si enigmatic”, asa descrie Jo Malone acest parfum. Este deosebit, foarte persistent, feminin intr-un mod complex si elegant, perfect pentru sezonul toamna-iarna.

5. Armani Prive Rose d’Arabie

EDP 100 ml, 988 lei, redus de la 1.235 lei, douglas.ro

„Rose d’Arabie capteaza voluptosul hedonism al Orientului. Am dorit o aroma care rezoneaza cu o melodie a desertului. Mi-am imaginat o aroma de trandafir intoxicant, care te poate conduce direct spre o senzualitate pretioasa”, a explicat creatorul. Intr-adevar, este un parfum voluptos, bogat, luxuriant, care „pune in evidenta trandafirul din Damasc. Un ingredient care, pentru Armani, intruchipeaza senzualitatea increzatoare si are ritmul matasii aurii, radiant si stralucitor”, dezvaluie brandul. Un parfum care va intoarce capete in sezonul acesta, cu siguranta.

Foto: Instagram/Micah Gianneli