1In Romania este principala cauza de mortalitate pentru femeile cu varste intre 15 si 49 de ani si asta pentru ca diagnosticul bine, in foarte multe cazuri, mult prea tarziu. Delia Grigoroiu face parte din categoria femeilor diagnosticate cand cancerul era inca in stare incipienta. Sunt 9 luni de cand a aflat ca este bolnava, timp in care a suferit o mastectomie, a urmat chimioterapia si este inca sub tratament. Spre deosebire de alte femei aflate in situatia ei, Delia Grigoroiu a ales sa vorbeasca despre tot ce inseamna boala aceasta si tot ce aduce cu ea, suferinta, durere, dar si speranta si reinventare.
A jucat de curand si intr-un film dedicat celor diagnosticate cu cancer de san si familiilor lor, iar acesta poate fi vizionat chiar in seara aceasta. ”Care dintre noi?” este un film realizat de Chris Simion Mercurian. Este povestea acesteia din perioada tratamentului oncologic, despre bucuria de a trai, despre iubire, iertare si asumare. O poveste in care au intrat si Marius Manole, Maia Morgensten, Ilona Brezoianu si Crina Semciuc, dar si oameni care au luat contact direct cu boala, asa cum este Delia Grigoroiu. O poveste care isi doreste, mai mult decat orice, sa aiba impact social, sa ajunga la oamenii care au nevoie de ea.
Delia, cand si cum ti-ai dat seama ca e ceva in neregula?
Primul semn de intrebare a aparut fix acum 1 an de zile, cand simteam ca am ceva la sanul drept, dar ori nu m-am intrebat prea mult, ori… Era ca un nodul. Initial am zis ca sigur e ceva hormonal, sa mai astept. Dupa o luna m-am dus la un control ecografic, dar nu de specialitate si asta e foarte important de spus. Asa cum m-am dus, asa am plecat. Totul a iesit OK imagistic, nu era nimic suspicios, era doar un ganglion axilar si am plecat linistita acasa.
Au venit sarbatorile, luna ianuarie, cand aveam si prima sesiune la Facultatea de Psihologie, eram cu capul la altele si nu mi-am ascultat corpul. Acum, retrospectiv, imi dau seama ca imi dadea foarte multe semne. Eram foarte obosita, dormeam foarte prost, eram foarte anxioasa. Le-am pus pe seama stresului din sesiune. Mi-a fost si foarte rau, ba raceam, era clar ca sistemul meu imunitar era din ce in ce mai slabit. Nici aici n-a fost un semn de intrebare pentru ca faceam o gramada de chestii.
Totusi, nodulul asta nu scadea, ba chiar crestea sau isi schimba forma si ma si durea. Asta a fost un trigger foarte important, durerea. De unde noua ni se spunea pe vremuri ca daca te doare ceva nu e nimic grav, durerea asta a fost cea care m-a ajutat sa ma duc din nou la medic. Am ajuns la final de februarie, de data asta la un specialist senolog.
Citeste continuarea pe Life.ro.
Foto: Unsplash.com.
